Dezvoltare durabilă, Dezvoltare rurală — mai 9, 2013 at 11:23

Daniel Constantin: Avem cel mai bun control sanitar-veterinar din Europa

by

ministrul Agriculturii, Daniel ConstantinRomânia are cel mai bun control sanitar-veterinar din Europa. Afirmația a fost făcută de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a mai susținut că încrederea mare pe care o au consumatorii români în produsele autohtone se vede în trendul ascendent al vânzărilor. 

“Astăzi după ce am trecut printr-o perioadă de controale de o lună de zile în martie am putut să demonstrăm că avem cele mai mici probleme la nivelul Uniunii europene. Cu alte cuvinte, controlul sanitar-veterinar din România funcționează mai bine decât în oricare alt stat european”, a spus Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a mai menționat că scandalurile alimentare cu care s-a confruntat România au fost stinse foarte repede prin argumente solide și o comunicare eficientă. “Spre deosebire de alte scandaluri pe care le-am avut în trecut, gripa aviară, gripa porcină, acum, în două săptămâni, lucrurile au fost închise. Vânzările chiar astăzi sunt mult mai bune decât erau anul trecut pentru că la ora actuală consumatorul din România este mult mai sigur pe produsele românești și este mult mai sigur că se fac controale mai multe decât se făceau înainte. Am învățat prin faptul că am explicat în această perioadă că sunt nenumărate filtre prin care să ne asigurăm că un produs rău nu ajunge pe raft”, a conchis Daniel Constantin.

România este singurul stat membru care are peste 10.000 de medici veterinari care veghează la siguranţa produselor care ajung pe piaţa locală.

www.recolta.eu

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.