Ani de liceu, Cultură şi Educaţie — noiembrie 28, 2014 at 16:27

Dacă vorbele ar fi de ajuns…

by

Prestigiu, valoare, impozanta…Istorie, glorie, performanta…Excelenta, profesionalism, dedicare. Cred ca acestea sunt primele vorbe care imi sageteaza ratiunea si spiritul in momentul in care ma gandesc la acest maret edificiu al culturii si educatiei, in fata caruia ma inclin cu stima, promitand sa imi ofer pe de-a-ntregul energia, dedicarea si motivatia, cred ca acestea sunt cateva dintre emblemele acestui templu al valorilor si performantei, care, infruntand scurgerea implacabila a clipelor, reuseste nu numai sa se mentina la standardele impuse, dar sa isi depaseasca conditia, demonstrand ca esentele tari se pastreaza in sticlute mici si ca adevaratele talente se discern, astfel, si intr-un cadru spatial restrans si umbrit de prejudecati, asa cum se infatiseaza orasul nostru. Si iata totusi ca, intr-un oras mic, aparent lipsit de perspectiva, caci trebuie sa lasam orice nota de orgoliu si mandrie la o parte si sa acceptam veridicitatea acestei constatari, reuseste sa se inalte triumfal un colegiu care isi propune sa schimbe, sa transfigureze si sa se situeze pe aceleasi culmi alaturi de marile monumente istorice si culturale din centrele universitare ale tarii noastre; iata ca “Barbu Stirbei” devine un simbol al performantei, al eforturilor sustinute si al iubirii de cunoastere si deslusire a tainelor invatarii “sanatoase”, care contribuie semnificativ la individualizare si la definitivarea individului in cadrul societatii.

alexandra tutaRememorez cu nostalgie un eveniment ce s-a petrecut acum cativa ani si pe care am de gand sa il schitez subtil si succint, surprinzand esentialul in totalitatea semnificatiilor sale. Imi amintesc ca acum ceva timp, copilul din mine afirma, cu mana pe inima ca isi va petrece cei patru ani memorabili de liceu in inima acestui colegiu si totodata, opiniile care vuiau in jurul meu, spunandu-mi-se ca este posibil sa ma razgandesc. Dar se pare ca acest copil a crescut si acum este clasa a Xa in cadrul acestei institutii, fara sa prezinte vreodata o alta alternativa, fara sa se gandeasca, nici macar pentru o clipa, ca isi va redirectiona itinerariul cultural si definitoriu spre alte orizonturi. Pentru mine, niciodata nu a existat, in acest judet, deoarece doresc sa amplific si sa clarific indiscutabil aceasta idee, un alt liceu, o alta posibilitate, un alt  drum. Am stiut ca, daca doresc sa ma formez ca om, daca doresc sa imi educ spiritul civic si sa pun stapanire pe fraiele destinului si viitorului meu, nu trebuie sa renunt la conceptia universala care se zamislea in mine si anume, integrarea in acest colegiu. Sunt constienta de faptul ca, oricat ar incerca propaganda liceelor concurente –daca se pot numi concurente avand in vedere caracterul net inferior- sa recontureze trasee, decizii, ganduri, adevaratul refugiu al valorilor, al invatarii eficiente si de calitate, al oportunitatilor care reconfigureaza, care restructureaza si care te pregatesc din toate punctele de vedere pentru a infrunta viata si pentru a fi sigur de o cariera stralucita, este “Barbu Stirbei”. Si afirm toate acestea pur constient si obiectiv. Niciun alt liceu nu poate ajunge la nivelul pe care colegiul nostru a reusit sa-l atinga in decursul a 130 de ani si nici nu va fi capabil sa spere la o astfel de pozitie la nivel national, pentru ca ceea ce ne diferentiaza pe noi de alte licee, de alte unitati de invatamant este seriozitatea si pasiunea cu care sunt inzestrati atat elevii, cat si mentorii care ne indruma.

Avem un colectiv profesoral de elita, de care ar trebui sa fim mai mult decat mandri si carora ar trebui sa le fim cat se poate de recunoscatori si indatorati pentru toata atentia si toata emotia investite, pentru ca isi propun sa ne ajute in devenirea noastra profesionala si sociala si care nu renunta niciun moment la telurile propuse, ci din contra, le urmeaza cu tarie si dedicare. In societatea orei actuale, timpul inseamna bani, dar personalitatile cu care se afiseaza liceul nostru nu se raporteaza la un cliseu atat de marunt si mediocru, redefinind aceasta sintagma astfel: timpul inseamna investirea in cultura, in copii, iar copiii sunt viitorul, generatiile tinere avand datoria de a se ridica la nivelul celor anterioare sau chiar de a-l depasi, de a stabili noi criterii si standarde ale excelentei si de a demonstra ca traseul nostru nu a depins si nici nu va depinde de hazard, ci de atitudinea pe care acest nucleu o infatiseaza in raport cu studiul si profesionalismul. Relatia dintre studenti si domnii profesori poate fi definita ca exceptionala, fiind bazata pe respect, comunicare si o buna concordonta din toate punctele de vedere, fara a fi necesare interventii artificiale, sub ipostaza stimulilor. Exista o constiinta universala si irevocabila care ii indeamna atat pe tinerii adolescenti, cat si pe formatorii lor sa isi doreasca mai mult, sa aspire la mai mult si sa lupte pentru ideile si sperantele lor, iar colegiul nostru are capacitatea de a sustine talentele si de a le facilita drumul si initiativele. Una dintre conditiile sine qua non a acestei bune functionari, a acestui echilibru este reprezentata de compatibilitatea dintre ambele parti implicate in procesul cunoasterii si sunt mandra ca viziunea mea despre lume s-a schimbat radical, in bine, de cand am pasit in Colegiul National “Barbu Stirbei”. Personal, am evoluat semnificativ, am acumulat nenumarate informatii care contribuie la progresul meu individual si cred cu convingere ca toate acestea nu ar fi fost posibile daca nu eram indrumata ireprosabil de cei care ne vegheaza pe parcursul acestor patru ani  care, oricat de anevoiosi ar parea, sunt totusi anii cei mai frumosi ai fiintei umane. Simt ca, peste ani, cand ma voi intoarce aici, voi simti acelasi freamat, acelasi tremur care ma cuprinde ori de cate ori imi analizez decizia de la finele gimnaziului si imi dau seama ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face la momentul respectiv.

Asadar, ce-ti mai pot spune, drag liceu? Pot, oare, sa iti acord mai multe elogii, mai multe clipe de glorie decat ti-au fost oferite deja? Imi ajung, oare, vorbele pentru a transpune in cuvinte ceea ce doar sufletul poate cunoaste atunci cand patrunde in misterul tau? Imi va ingadui, oare, timpul sa ma bucur cu adevarat de oportunitatile pe care mi le daruieste acest liceu, de numeroasele prilejuri de afirmare si avansare? Ce iti pot spune, “Barbu Stirbei” mai mult decat ca iti sunt vesnic recunoscatoare pentru ceea ce reprezinti, pentru istoria care rasuna dincolo de peretii marcati de amprentele anilor ce s-au abandonat lor, dincolo de vremurile grele si controversate ale epocilor prin care ai inaintat cu fruntea sus, pentru ecoul amintirilor si odelor pe care chipul tau batran, dar brav le poarta pe umeri fara a le resimti greutate? Au trecut 130 de ani de cand ai luat fiinta si poate va trece o eternitate pana sa apui, intrucat in inima noastra vei ramane mereu acelasi: salasul maiestuos al culturii si educatiei.

LA MULTI ANI, BARBU STIRBEI!

Imi vor ajunge, oare, clipe pentru a-ti multumi?…

Alexandra Tuţă
Clasa a Xa D

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page