Politica, Politica naţională — mai 16, 2015 at 13:49

Dacă nu-i Alina, dacă nu-i Vasile, atunci cine poate fi în fruntea PNL, în momentul în care va exista un singur Președinte?

by

În interiorul Partidului Național Liberal, după fuziunea cu PDL, putregaiul  politic s-a arătat din plin, iar tensiunile și contrele au crescut de la o săptămâna la alta. La început, publicul larg nu putea observa acest lucru, căci victoria spectaculoasă, dar mai ales surprinzătoare, a lui Klaus Iohannis, corelată cu discursul ”o altfel de politică” și ”o Românie a lucrului bine făcut”, i-au salvat pe liberali de devoalarea tensiunilor dintre cele două vechi formațiuni care și-au dat mâna, PNL și PDL.

gorghiuPutem spune că, în paralel cu evoluția absolut spectaculoasă a PNL în intenția de vot, în culisele noului partid războiul dintre tabere a evoluat la fel de repede. Sociologic vorbind, liberalii au ajuns la 45% în sondajele de opinie, dar și la o stare de tensiune și de incompatibilitate între vechiul PNL și PDL de cel puțin 50%.

Stenogramele de zilele trecute au fost doar cireașa de pe tort în războiul intern din PNL și PDL.

Este de notorietate că tot ce a afirmat Tase Atanasiu, în deja celebra ședință de la Bistrița, este în sufletul și mintea majorității covârșitoare a vechilor liberali. Și acest lucru nu de ieri, de azi, ci din momentul în care fuziunea a avut loc.

Mulți români au aflat cum vechii liberali ”s-au ținut de nas” când au fuzionat cu pedeliștii și că pot primi garanții, în scris, că Predoiu nu va ajunge niciodată în scaunul de premier.

Implementarea fuziunii pare să fie una eșuată, momentan. Este evident faptul că nu sunt armonizați, acționează încă separat. Au două departamente de comunicare, două site-uri oficiale de partid (aparent nesemnificativ, dar extrem de important din punct de vedere simbolic), se întâlnesc în ședințe separate, când vorbesc unii de alții se adresează cu ”x e de la PDL, y de la PNL”. Altfel spus, un singur partid în acte, două partide în realitate și vreo 4-5 tabere politice.

Concluziile devastatoare ale stenogramelor. Alina și Vasile oare le previzionează?

Una din concluziile acelor stenograme este că Alina Gorghiu nu seamănă cu ”președintele jucător”, capabil să controleze măcar vechiul PNL.  Deși are imaginea unui politician din noua generație, care vrea să arate că face o altfel de politică, în realitate aceasta nu poate să schimbe mentalitățile din PNL și nu se poate impune în fața dinozaurilor politici. Stenogramele o dovedesc cât se poate de clar.

Blaga, pe de cealaltă parte, este politician care controlează la milimetru vechiul PDL, dar nu are încă un cuvânt de spus în rândul vechilor liberali, unde Atanasiu sau Petrache sunt adevărați șefi și decidenți la nivel politic. Apoi, punctele de vedere asumate de Atanasiu dovedesc foarte clar că nu există o teamă, dar nici respect, față vechiul PDL. Acest lucru ar trebui să îi dea foarte serios de gândit lui Blaga. Chiar dacă puterea și influența sa politică sunt unele binecunoscute, Blaga nu se bucură de respect și de recunoaștere ca lider în rândul vechiului PNL.

Dintr-un astfel de context, derivă o întrebare cât se poate de firească: ce se va întâmpla în momentul în care în noul PNL va fi un singur Președinte?

În acest moment, în care noul PNL va avea un singur președinte, se apropie cu pași repezi. În 2017, fuziunea dintre PDL și PNL se va încheia oficial printr-un mare congres în care se va alege o singură conducere și un singur președinte.

Apariția stenogramelor compromițătoare cu Atanasiu poate fi catalogat drept startul reglărilor de conturi, a stabilirii de supremații. Alina Gorghiu, puternic susținută de președintele Klaus Iohannis, este speranța multor liberali pentru a prelua șefia PNL, la momentul în care va exista un singur președinte.

Totuși, ea poate să cadă victimă în războiul intern din PNL, care evident va avea repercursiuni la localele și la parlamentarele din 2016. Este destul de probabil ca această ”cotonăgeală” de tip liberal să afecteze scorul PNL la alegerile de la anul, electoratul liberal fiind destul de atent la războaiele politice între grupări. Să ne aducem aminte de momentul ruperii USL, când PSD a reușit, printr-o campanie de presă, să întipărească în mentalul public că PNL și Crin Antonescu au rupt Uniunea Social Liberală. Rezultatul de la primul scrutin electoral de după ruperea USL îl știm: PSD a defilat la 40%, PNL abia 15%.

Așadar, premisele sunt sumbre pentru Gorghiu, având în vedere războiul dintre grupările din vechiul PNL și cele din PDL, pe care vedem că nu le poate controla.  Aceasta chiar ar putea deconta, de una singură, un eventual eșec al PNL la alegerile din 2016, având în vedere că Vasile Blaga, indiferent de scorul liberalilor din 2016, nu are ce pierde la nivel personal pentru că se știe că nu mai are planuri individuale de viitor, în politica din prima linie. E puțin probabil că șeful pedeliștilor va dori să intre în cursa pentru șefia PNL, la congresul comun din 2017. În schimb, altfel stă situația în ceea ce o privește pe Gorghiu. Eșecul PNL în 2016, care nu va însemna neaparăt un scor foarte mic, ci rămânerea în afara guvernării (chiar dacă, spre exemplu, vor lua 35% la parlamentare, dar nu vor forma un guvern, e clar că va fi catalogat un eșect), va fi decontat exclusiv de Alina Gorghiu și, într-un astfel de scenariu, e puțin probabil ca aceasta să aibă vreo șansă pentru a prelua șefia întregului PNL.

De aici, trebuie să ne întrebăm: Dacă nu-i Alina, dacă nu-i Vasile, atunci cine poate fi în fruntea PNL, în momentul în care va exista un singur Președinte?

Momentan, nimeni nu poate răspunde la această întrebare.

Totuși, analizând prestația Alinei Gorghiu în fruntea PNL, corelând cu cea în care Crin Antonescu a condus partidul, și ținând cont că dinozaurii politici, din cadrul celor două partide care au fuzionat, nu vor dispărea până în 2017, se desprinde un portret robot al viitorului președinte al PNL: să fie bărbat, să aibă peste 45 de ani, să ocupe o demnitate publică la nivel central sau local, să aibă o imagine curată, lipsită de controverse, să cunoască în detaliu mecanismele interne din ambele partide, să știe foarte bine care sunt grupările care revendică puterea în partid și să fie foarte activ în zona media.

În momentul de față este clar că nu există un personaj care să îndeplinească toate aceste criterii, dar liberalii, dacă vor să fie primul partid al țării, trebuie să se gândească și să îl pregătească pe cel care va conduce frâiele PNL după 2017, când va exista un singur președinte.

Cine se ”califică” să fie șeful PNL, începând cu 2017?

PSnews.ro vă prezintă câteva nume din noul PNL care ar putea prelua șefia partidului începând cu 2017, moment în care liberalii vor trebui să aleagă un singur președinte.

  1. Dan Motreanu. Deputatul PNL, potrivit surselor noastre, a fost ”ofertat” cu șefia PNL atât după demisia lui Crin Antonescu din mai 2014, cât și după plecarea lui Iohannis la Cotroceni. Chiar dacă le-a refuzat pe ambele, pe la colțuri, anumiți lideri PNL speră că poate a treia oară va fi cu noroc și Dan Motreanu va accepta să preia conducerea PNL, la Congresul din 2017, când liberalii vor avea un singur președinte. Acesta are câteva avantaje uriașe care ar putea  fi unele decisive, dacă își va dori cu adevărat să preia conducerea PNL.

În primul rând, Motreanu este în relații extrem de bune cu liderii vechiului PDL, fiind apreciat pentru pozițiile și discursul său caracterizate de moderație. Apoi Motreanu este unul din cei mai vechi și mai influenți lideri din vechiul PNL. Cunoaște absolut tot ce mișcă în culisele vechiului PNL și mai mult de atât este în bune legături cu toate grupările politice ce își dispută puterea în partid. Practic, Dan Motreanu ar fi soluția pentru șefia noului PNL la care nimeni nu ar putea avea ceva de obiectat. Singura sa problemă, dar care poate fi rapid remediată, este lipsa de notorietate în spațiul public, dar care poate fi ușor surmontată. Cel care îl cunosc susțin că are o bună capacitate de a dialoga, cu o singură condiție totuși: să vrea să facă acest lucru.

  1. Cătălin Predoiu. Deși în jurul premierului desemnat al PNL există câteva controverse, imaginea publică a acestuia este încă una acceptabilă. Este liderul liberal care încearcă să îi facă opoziție lui Ponta, este printre cel mai prezent comunicator al partidului, este cel mai puțin atacabil atât de tabara vechilor liberali, cât și din tabară politică a lui Traian Băsescu. Dacă acesta va ajunge premier după alegerile parlamentare din 2016, ar putea fi chiar în poll- position pentru a ocupa scaunul de președinte al întregului PNL. De asemenea, chiar dacă nu va ajunge premier, dar va rămâne totuși în cărți pentru această poziție, Predoiu va rămâne cu prima șansă la șefia PNL. În acest al doilea scenariu și anume PNL nu va reuși să impună premierul în 2016, șansele lui Predoiu ar putea fi chiar mai mari pentru că Alina Gorghiu, de una singură, va fi cea care va deconta insuccesul. Într-un astfel de context, cu Alina Gorghiu decontând insuccesul la alegerile din 2016, Predoiu mai scapă de un competitor serios într-o bătălie pentru șefia PNL.
  2. Mihai Răzvan Ungureanu. Deși are aparent o imagine proastă, fiind de multe ori ”alintat” drept ”premierul unguent” sau ”premierul vită kobe”, în realitate, în jurul lui MRU, nu planează suspiciuni de corupție sau posibile fapte care să îi sifoneze iremediabil imaginea. Chiar dacă, în acest moment, MRU în fruntea PNL ar putea fi considerată o mișcare prin care imaginea partidului ar putea fi distrusă, lipsa de alternative în planul resursei umane, îl transformă pe fostul șef al SIE într-o posibilă variantă pentru funcția de lider al PNL. Trebuie amintit că MRU, deși este prim-vicepreședinte al PDL, cunoaște foarte bine și vechiul PNL, fiind o bună perioadă de timp membru al acestui partid. De asemenea, MRU este în apropierea președintelui Klaus Iohannis, fiind consilier onorific al șefului statului. Ungureanu ar putea fi o soluție pentru șefia PNL, chiar dacă, în prezent, este puțin probabil, într-un context în care liberalii vor decide ca partidul să nu fie condus de cel care va deveni premier. De exemplu, dacă Predoiu va fi desemnat premier, acesta ar putea invoca faptul că nu mai are timp să se mai ocupe și de partid și astfel să fie ales un președinte de partid care să nu ocupe o demnitate publică. Alltfel spus, să se delimiteze funcțiile în adminsitrația centrală de cele politice.
  3. George Scripcaru. Primarul municipiului Brașov, deși este un politician tânăr, fără o notorietate națională, este unul dintre greii vechiului PDL. Deși planează în jurul său o serie de suspiciuni, pe care procurorii DNA le-ar ancheta, în cazul în care va scăpa fără vreun dosar penal care să îl păteze, Scripcaru ar putea fi o variantă de luat în calcul pentru șefia noului PNL. Este unul dintre cei mai vechi și mai influenți pedeliști, are un puternic ”spate” politic, a fost în comisia de fuziune dintre cele două partide și a fost unul dintre contestatarii Elenei Udrea, în perioada în care aceasta avea o influență politică uriașă la nivelul PDL, ceea ce pentru anumiți democrat-liberali este un avantaj și o mare calitate.
  4. Ciprian Dobre. Liderul PNL din județul Mureș și șef al Consiliului Județean este un politician de viitor. Chiar dacă din 2012 s-a ocupat mai mult de administrarea județului Mureș, micul baronaș al PNL a rămas încă influent în rândul conducerii partidului. În culisele partidului, Ciprian Dobre este unul din contestatarii Alinei Gorghiu, dar are îndeajuns de mult fair-play încât să nu o atace pe șefa liberalilor în public sau prin intermediului interviurilor oferite în media. De asemenea, Cirprian Dobre este unul din liderii Cooperativei PNL din Ardeal, care, în acest moment, pare să conducă partidul. Având în vedere puterea grupării PNL din Ardeal și numărul mare de voturi pe care le-ar putea controla într-un viitor congres al liberalilor, ne face să credem că Ciprian Dobre, în cazul în care își va dori să preia conducerea partidului, ar putea să aibă șanse mari de câștig.
  5. Ludovic Orban. Veșnicul politician ce face opoziție în interiorul partidului, Orban a încercat să preia funcția de copreședinte al liberalilor, după ce Iohannis a devenit președinte. Deși se bucură de o susținere destul de consistentă în rândul PNL, susținerea lui Iohannis pentru Alina Gorghiu a contat în mod decisiv în votul dat de liberali pentru funcția de copreședinte al partidului. Avantajul lui Orban, într-o competiție internă pentru șefia partidului, este aceea că militantismul său este de necontestat. Apoi, cunoaște foarte bine culisele atât din vechiul PNL, cât și pe cele din PDL. La capitolul dezavantaje, de gâtul lui Orban atârnă extrem de greu scandalul din jurul proiectului Transalpina, pe care Victor Ponta l-a trimis pe masa procurorilor DNA. Un alt mare dezavantaj al lui Orban este războiul pe care l-a purtat cu mulți din garda veche din PDL, inclusiv cu Vasile Blaga. Potrivit unor stenograme Wikileaks, Blaga le spunea diplomaților americani că Orban trebuie arestat. ”Blaga a raspuns ca prin-vicepresedintele Ludovic Orban era «in mod evident» nerabdator sa-l inlocuiasca pe Antonescu. El a adaugat: «Amandoi sunt ingrozitori. Orban ar trebui sa fie arestat pentru ca a depasit bugetul ministerului cu 600 milioane de euro. Antonescu este un bun orator, dar este lenes si lucreaza doar doua ore pe zi, iar asta numai daca are chef»”, se arată în telegrama ambasadei SUA. Chiar dacă PNL și PDL au fuzionat, astfel de afirmații ale lui Blaga nu credem că pot fi uitate de un personaj precum Ludovic Orban, iar, într-o ipostază în care acesta din urmă și-ar dori să preia șefia noului PNL, este greu de crezut că șeful vechilor pedeliști va fi de acord ca cel pe care îl voia arestat în 2009 să conducă partidul rezultat în urma fuziunii. De asemenea, trebuie spus că Orban este angrenat într-un război surd purtat cu gruparea din jurul lui Teodor Atanasiu, ceea ce îi reduce considerabil șansele fostului ministru al Transporturilor să devină unicul lider al noului PNL.
  6. Cristian Bușoi. Actualul europarlamentar al PNL este unul din politicienii tineri, cu premise reale să devină printre cei mai influenți lideri ai partidului în perioada imediat următoare. De curând, Bușoi a fost numit șef peste una din cele mai importante filiale ale liberalilor și anume PNL- sector 1 și, surse din rândul liberalilor, au dezvăluit pentru PSnews.ro că încearcă să forțeze și o candidatură pentru Primăria Capitalei, la localele din 2016. Avantajele lui Bușoi sunt acelea că are o imagine nepătată, nu poate fi suspectat de apucături tipice unui baron și a avut o evoluție politică sănătoasă în cadrul partidului. La capitalul dezavantaje, Bușoi pare incapabil să îi controleze pe ”dinozaurii” din PNL și PDL (stilul său pare asemănător cu al Alinei Gorghiu).
  7. Iulian Dumitrescu. Cvasi-necunoscutul Iulian Dumitrescu, senator PNL de Călărași, ar putea fi și el o variantă de luat în calcul pentru șefia partidului, după congresul comun PNL-PDL programat pentru 2017. În primul rând, Dumitrescu este extrem de potent din punct de vedere financiar. Când știm cât costă să faci politică în România, e clar că senatorul PNL de Călărași se încadrează din acest punct de vedere. Apoi, anonimul Dumitrescu de la Călărași ar fi invenția politică a celui mai influent (încă) baron al PNL și anume al lui Răducu Filipescu, șeful CJ Călărași și jupânul politic al tuturor liberalilor din zona de sud a României. Între cei doi există o legătură extrem de strânsă, atât politic, cât și financiar. Potrivit lui Silviu Mănăstire, una din firmele lui Iulian Dumitrescu a încasat, între 2007-2012, aproape 20 de milioane de euro de la Consiliul Județean Călărași. Avantajul senatorului PNL Dumitrescu şi al baronului Răducu Filipescu este acela că ”operează” politic într-un judeţ discret al României, iar la București interesul pentru ce se întâmplă acolo este zero. La Călăraşi sărăcia este la ea acasă, politica se face cu plasa de făină, orez şi zahăr sau la crâşma satului cu alcool din belşug. Trebuie precizat că filiala PNL Călărași este cea mai puternică organizație din rândul vechiului PNL, iar acest lucru i-ar putea asigura lui Dumitrescu legitimitatea politică, putând invoca faptul că face parte din cea mai performantă filială a PNL. De asmenea, senatorul PNL este coleg de filială cu Dan Motreanu, cel care i-ar putea asigura celui dintâi un ”spate” politic consistent, atât în vechiul PNL, cât și în cadrul PDL. Chiar dacă, în acest moment, varianta ca necunoscutul Iulian Dumitrescu să țintească conducerea noului PNL este extrem de puțin probabilă, liberalii au o mare problemă în privința resursei umane și vor trebui să inventeze un politician capabil să conducă, de unul singur, noul PNL începând cu 2017.

Sursa: psnews.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page