Sănătate — octombrie 22, 2014 at 16:40

Cura Varicelor – Sistemul VNUS CLOSURE FAST cu Radiofrecvenţă

by

Tratamentul minim-invaziv al varicelor: VNUS CLOSURE FAST – Tehnica ABLAŢIEI ENDOVENOASE SEGMENTALE CU RADIOFRECVENŢĂ 

O metodă nouă și mult mai ușoară de tratare a varicelor atrage din ce în ce mai mulți pacienți;  intervenția necesită puțin timp, vă internați ambulatoriu și după câteva ore puteți pleca acasă, pe picioarele dumneavoastră. Nu trebuie să vă lipsească ciorapii compresivi. Această metodă vi se poate recomanda numai după un consult cu ecograful Doppler, în funcție de gravitatea cazului.

După ce multă vreme metodele clasice chirurgicale au reprezentat terapia curativă de referinţă (stripping-ul sau smulgerea venei), terenul este cucerit tot mai mult de metodele minim-invazive, respectiv abordarea endo-venoasă, cu închiderea şi lăsarea pe loc a venelor superficiale incompetente.

Aceste tehnici endovenoase, iniţiate în anii ’90, au tendinţa de deveni pe plan mondial “standardul de aur” în domeniul flebologiei, iar aplicarea lor în clinici private, în cadrul a ceea ce se numeşte “one day surgery” pare să reprezinte viitorul acestui domeniu.

picioareAceastă tehnică practicată în Centrul Medical Academica este o terapie ultramodernă prin care se poate evita cu succes chirurgia clasică.  Procedeul constă în introducerea unui cateter prin venă, de obicei, în zona poplitee (în spatele genunchiului) care va elibera treptat energie în zona afectată.Centrul Medical Academica realizează în plus şi diagnosticul  al bolii varicoase cu ajutorul celei mai moderne tehnici ecografice –DOPPLER DUPLEX, de fapt una dintre cele mai corecte modalităţi de a identifica prezenţa refluxului venos (o întoarcere anormală a sângelui în vene), care de multe ori scapă examenului clinic.

Metoda constă în închiderea (ocluzarea) venei safene mari (când aceasta este incompetentă) la nivelul coapsei, cu ajutorul undelor de radiofrecvenţă. Ca urmare, se anulează refluxul venos la acest nivel, cu dispariţia suprasolicitării în întoarcerea venoasă.

Atunci când este nevoie, tehnica VNUS CLOSURE permite şi abordarea altor ramuri venoase insuficiente (vene perforante), realizându-se astfel nu numai tratamentul estetic dar şi îndepartarea cauzei întoarcerii venoase deficitare. Radiofrecvenţa furnizează o energie termică controlată, care creşte temperatura la nivelul peretelui vascular. Este o tehnică asemanatoare cu operaţia laser, însă aceasta utilizează căldura ca metodă de distrugere a venei varicoase. Cateterul este plasat pe vena varicoasă, sub dispozitivul de ultrasunete (sub control doppler) şi este capabil să realizeze ocluzia segmentală a 7 cm de venă în 20 de secunde. Procedura se realizează sub efectul unei anestezii locale şi dureaza aproximativ 30 – 45 de minute.

Avantajele acestei metode sunt de neegalat:

  • este o metoda minim-invazivă, deci cu disconfort minim pentru pacient;
  • rezultatele estetice deosebite
  • se practică în sistem ambulatoriu;
  • aproape fără durere post-intervenţie;
  • elegantă, fără să lase în urmă hematoame sau inflamaţii;
  • cu revenirea imediată ( a doua zi ) în activitate a pacientului.
  • rapidă (cu durata de 30-45 minute);
  • realizabilă sub anestezie locală;
  • este metoda recomandată cu căldură prietenilor şi membrilor familiei de 98% dintre cei care au experimentat-o ca pacienţi
  • medicii sunt încântaţi de eficienţa imediată dar şi pe termen lung, de simplitatea şi rapiditatea tehnicii şi de satisfacţia pacienţilor.
  • Tehnica CLOSURE FAST nu numai că elimină prin ocluzare vena varicoasa dar are şi efect asupra cauzei bolii, prin anularea refuxului venos.
  • efectul benefic se menţine pe termen lung.

Metoda VNUS Closure Fast constă din următorii paşi:

  1. Identificarea prin ecografie doppler a cauzei bolii (zonelor de reflux, cu valve incompetente) şi realizarea mapping-ul traseului venos (harta);
  2. Inserarea cateterului în vena safenă mare, printr-o simplă puncţie venoasă (de obicei la nivelul posterior al genunchiului);
  3. Poziţionarea vârfului cateterului (a segmentului activ) de-a lungul venei, spre rădăcina coapsei, sub zona de confluenţă a venelor superficiale şi profunde – sub vizualizare Doppler;
  4. Eliberarea de energie în “fascicule”: 7 cm de venă se închid în 20 de secunde, apoi se retrage segmentul activ 7 cm şi se emite un nou fascicul de energie;
  5. Reluarea emisiei de energie la fiecare nou segment de 7 cm, timp de 20 de secunde, cu obţinerea ocluziei venei safene mari;
  6. Controlul Doppler al traseului venei post-intervenţie, pentru evidenţierea ocluziei venei şi a absenţei refluxului;
  7. Aplicarea unui bandaj elastic care se păstrează permanent 72 de ore (3 zile) când pacientul revine la control Doppler;
  8. Reluarea mersului la 30 de minute post-procedură şi a activităţii zilnice obişnuite chiar de a 2 a zi, cu menţinerea unui ciorap elastic clasa a 2-a de contenţie, timp de 2 săptămâni şi indicaţie de mers pe jos zilnic;
  9. Medicaţie analgezică, la nevoie şi anticoagulantă conform indicaţiei medicului.

În Centrul Medical Academica procedura este executată de Dr. Toni Feodor, la Academica Aviatorilor.

sursa Beauty By Academica

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page