Cultură şi Educaţie — februarie 2, 2015 at 17:07

Cum se chefuia acum două secole în oraşul celor 100 de cârciumi din Bărăgan. Nunţile luxoase ţineau câte şapte zile

by


     9

Prins în războaie, cumplite epidemii de ciumă şi holeră, sărăcie cruntă şi suferinţe, Călăraşiul, un târg prăfuit de la malul Borcei, a cunoscut o transformare spectaculoasă în 1830, atunci când a ajuns capitală de judeţ.

Traiul boem şi dorinţa de a face avere au devenit cuvintele de ordine în Bărăgan. Întreprinzători din fire, oamenii s-au orientat imediat şi au dezvoltat afaceri. Cea mai înfloritoare negustorie a fost birtul, motiv pentru care oraşul căpătase denumirea de “oraşul celor 100 de cârciumi”. Practic, la orice colţ de stradă, lumea petrecea, iar lăutarii cântau. În cafenele, în fumul tutunului, se încheiau afaceri de mii şi mii de lei, se discuta şi se preţuia zestrea miresei, se „rupeau” preţurile cerealelor ori, pur şi simplu, se făcea risipă de vorbă. Gustul pentru bani şi avuţie începea să fie din ce în ce mai dezvoltat.

“Luxul era pretutindeni pentru că fiecare căta să-şi întreacă vecinul: dacă maiorul Bureli avea cai frumoşi cu care se fălea şi la Bucureşti, Ciocârdia nu se putea lăsa mai prejos, doar era preşedintele Tribunalului(…) dacă negustorul Petrache Rădulescu îşi permitea luxul să aibă câte o slugă, doctorul Travernier trebuia să aibă două”, scrie dr.Pompei Samarian, primul istoric al Călăraşiului în lucrarea sa”Istoria oraşului Călăraşi de la origine şi până în anul 1852”.  

Moda, preluată de la Bucureşti

Cârmuitorii fiind oameni bogaţi, când veneau din Bucureşti, odată cu prestigiul autorităţii lor, aduceau cu ei nota fastului şi a luxului. Toţi veneau cu caleşti şi cu câte doi, trei servitori, iar călărăşenii, impresionaţi de traiul lor, nu încetau să-i imite. “Când veneau aceşti cârmuitori în oraş, cu droşca cu şase ori opt cai, cu sugurii călări cari trosneau din bice, răsuna tot târgul de le ieşea toată lumea în cale. Alegerile pentru Obşteasca Adunare care se organizau din 5 in 5 ani nu interesau poporul, în schimb aceste alegeri dădeau prilej să se adune în oraş toţi boierii alegători. Atunci să fi văzut întrecere de cai de lux, de trăsuri frumoase, de surugii abili în pocnitul biciului, răsunau hnaurile de veselie şi curgea vinul din belşug de ajungea faima pentru cinci ani la rând, până venea altă alegere2, notează istoricul.

Cununii şi botezuri

Care de care se întrecea să boteze, să cunune, să aibă cât mai mulţi fini, că finii măguleau vanitatea bogaţilor sau celor care doreau să treacă drept oameni filotimi.  “State Bărbierul, breslaş de frunte al târgului, se însoară la 30 ianuarie 1838 cu Frusina lui Stanciu Sârbul, şi-l cunună cârciumarul Nicula alături de nevasta lui, Niculina. Cununia negustorească ţinea săptămâna întreagă numai în jocuri, băutură şi mâncare. Nunţile erau bogate: lumea se împodobea cu ce avea mai bun şi mai frumos. Luxul nu lipsea. Foile de zestre din acel timp cuprind covoare de Ţarigrad, cercei şi brăţări, rochii şi rufărie bogată. La o nuntă în Tonea, descrisă de Drăguşan “fetele şi femeile străluceau în mătase, slbe şi paftale de metal fin”. Luxul mai era stimulat şi de fastul vizitelor domneşti. În 19 ani, de la 1833 la 1852, au fost patru vizite domneşti în Călăraşi, cheltuindu-se cu amenajările peste 15.000 de lei”, se arată în “Istoria oraşului Călăraşi”.

Consumau mult şi beau la fel

Primul istoric al oraşului, dr. Pompei Samarian spune în lucrarea sa că prezenţa ruşilor şi legătura directă cu Silistra ofereau posibilităţi de afaceri care ispiteau oamenii. „Transformarea s-a făcut foarte repede. Vechiul sat de clăcaşi  a ajuns oraş de negustori în care apar cetele breslaşilor, născute din nevoile vieţii de toate zilele. O negustorie care a înflorit mult a fost cârciumăritul. Ruşii erau lacomi. Consumau mult şi beau mult. De aceea, băcăniile şi cârciumile s-au înmulţit. Dintre toţi, Ilie Popescu a reuşit a domina pe toţi. Era fiu de preot, venit din satul Scutelnici, de lângă Roseţi, cumnat cu logofătul Tănase Dumitriu, care era om bogat în locuri şi prăvălii din oraş”, scrie Samarian.

Ilie Popescu, cel mai mare afacerist

Tot primul istoric al urbei de pe malul Borcei, citat şi de prof. Constantin Tudor, în lucrarea sa „Istoria oraşului Călăraşi”, povesteşte cum Ilie Popescu a moştenit uriaşa avere care l-a propulsat imediat în rândul oamenilor de vază. Pentru că-i plăcea să muncească şi nu risipea niciun leu, Ilie Popescu a început timid afacerea. A deschis mai întâi o băcănie, pentru la câţiva ani, să-şi extindă afacerea cu un magazin general.
Mai târziu, în anii interbelici, în acest imobil, amplasat pe strada Ştirbei Vodă a funcţionat federala „Borcea” a cooperativelor săteşti şi a băncilor populare. Faptul că viaţa era ieftină la Călăraşi în acele vremuri l-a ajutat din plin pe negustorul Popescu: „Vinul costa 2 parale ocaua mare. Lumea petrecea şi lăutarii aveau căutare. Poponea Lăutaru, Pârvu şi Puiu Cobzaru, Gheorghe Lăutaru, Dumitrache Muscalgiu erau cântăreţi vestiţi, fijnd chemaţi la nunţi sau mese bogate chiar şi la Olteniţa”.

Lăutarii, la tot pasul

Iată cum descrie un transilvănean o nuntă din Bărăgan, din satul Tonea, din anul 1835:” La nuntă erau şi câţiva negustori din Călăraşi cu cucoanele lor. După cununie, cojanii şi cojanele tinere, îmbrăcaţi după moda turcească, dar în pănure vinete, iar fetele strălucind de mătase, salbe şi paftale de metal fin, întinseră hora împrejurul mesei. Mă mirai de lăutarii ţigani cu cât tact şi cu câtă expresie trag din lăută şi ce duios cântă din gură”. În general, impresiile despre nunţi şi alte petreceri cu ştaif din oraş erau îndelung comentate în micul târg. Discuţiile se purtau, aşa cum e firesc şi astăzi, în cafenele ori cârciumi.

 

sursa : adevarul.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page