Dezvoltare personală, Lifestyle — iunie 4, 2013 at 20:20

Cum iti gasesti drumul in cariera

by

piata joburi 1Piata joburilor s-a transformat. In ultimele doua decenii au aparut numeroase domenii profesionale noi si au disparut din cele vechi, iar in ultimii doi ani dinamica lor in contextul crizei s-a schimbat.

Cel mai important in acest moment pentru viitorul tau profesional este sa nu treci direct la a-ti cauta un job, ci sa treci initial printr-un proces eficient de alegere a carierei. Iar cand faci acest lucru, sa nu alegi un domeniu care pur si simplu merge bine in aceasta perioada. Un domeniu profesional nu se alege pentru 2 ani, ci se alege pentru 10-15 ani, si chiar o viata.

Criteriile de alegere a carierei. Cand vine vorba de alegerea carierei care ti se potriveste, cel mai important este ca din multitudinea de criterii pe care le poti folosi, sa le alegi pe cele care conteaza cel mai mult. In continuare vei descoperi trei criterii care sunt universal relevante.

1. Ce presupune jobul in mod real
Sunt multe joburi cu titluri stralucitoare pe piata. Dar ce se ascunde in spatele numelui deseori nu mai straluceste la fel de mult. Majoritatea tinerilor nu stiu cu adevarat ce presupune un anumit job sau un domeniu, care sunt activitatile reale si ponderea lor in programul de lucru, ci doar ceea ce se vede la suprafata.

Daca vrei sa afli cu adevarat daca un job ti se potriveste, cauta sa il intelegi in profunzime. Pentru aceasta, stai de vorba cu oameni din interior, cu persoane care sunt deja in domeniul respectiv si iti pot da informatii reale si complete.

2. Oportunitatea de a iti folosi punctele forte
Punctele forte sunt abilitatile tale naturale. Poate ca esti in mod natural analitic, sintetic, creativ, empatic, atent la detalii, clar in comunicare. Nu toata lumea are aceste abilitati iar dezvoltarea lor prin efort constient poate fi o povara.

Este total ineficient sa te arunci intr-un domeniu pentru care nu ai abilitati naturale si in acelasi timp sa irosesti abilitatile pe care le ai in mod natural dar pe care nu le cunosti sau pe care le ignori.

3. Experienta de invatare
Oportunitatea de a creste este la inceputul carierei unul din cele mai importante lucruri pe care sa le ai in vizor. Un job prost platit este neplacut, dar si mai neplacut este un job in care ramai la acelasi salariu cu care ai intrat, pentru ca nu inveti nimic nou si nu esti provocat de ceea ce faci.

Facultatea nu conteaza pe cat de mult crezi. Sunt domenii in care pentrupiata joburi a intra este esential sa ai studii in domeniu, cum ar fi medicina, dreptul, arhitectura, contabilitatea. Dar acestea sunt exceptii.

In majoritatea domeniilor profesionale, atunci cand recruteaza, angajatorii acorda facultatii terminate mult mai putina atentie decat esti facut sa crezi de surse precum profesorii sau parintii.

Piata este plina de exemple de profesionisti de succes care au facut facultati paralele cu domeniul in care lucreaza. Alegerea carierei potrivite nu se realizeaza cu una cu doua. Insa daca stii sa te uiti la lucrurile care conteaza cu adevarat si ai informatia adecvata, ea devine mult mai facila. Iar cand esti pe drumul potrivit tie, destinatia deja nu mai este atat de importanta.

Succes!

MARIANA IONESCU

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.