Plăcerile vieţii — august 25, 2016 at 21:45

cum ajungi să fuți o proastă…

by

image-6-520x245Vorbeam despre relații, cu o amică. Nu știu cum e la voi, dar când vorbesc niște bărbați, între ei, despre futut, se ajunge inevitabil la amintirea unor zile/nopți în care toți erau niște armăsari, au futut nu doar tipa în toate găurile, ci și inelul de la chei, sticla de vin, broasca de la ușă, perdeaua care flutura… Cu o tipă în care are încredere, un bărbat e mereu mai sincer.

  • “Chiar daca e fucking pur si simplu, parca imi place sa ma uit putin în ochii partenerului. Adica sa mi-o trag cu X, nu doar sa mi-o trag. Intelegi ideea, da? Nu fac sport“, zice ea.
  • “Da, nici eu. Probabil n-o să fut niciodată o manelistă tâmpită. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu cred ca mi-am tras-o vreodata cu o oligofrena…”, mă aud și eu.

Și imediat mi-a explodat în cap amintirea ei. Cea mai proastă femeie din viața mea. Idioata idioatelor. Excepția de la regulă! Că eu, citind mult, n-am putut s-o ard niciodată cu tâmpitele. Nu că nu m-aș fi descurcat să le fut, dar nu m-aș fi descurcat să ajung în situația să le fut. Înțelegeți? Ca un tip care are permis de conducere, are o mașină în fața blocului, dar e încuiat în casă….

Totul a fost greșit în ziua aia. Nu aveam ce să caut în firma aia, greșisem etajul, și am lăsat o carte de vizită ca să nu par un provincial rătăcit, unei secretare foarte bună de pulă atente. Când am ajuns acasă, messenger-ul de la yahoo pâlpâia. Secretara de la firma razna. Că ce fac, că și-a dat seama că mă știe… Părea ușor tâmpită, recunosc. Dar, pe vremea aia, și oamenii ok se purtau ca niște cretini pe net, nu existau smartphone-uri, messenger-ul yahoo era ză pleis tu bi. Așa că nu m-a deranjat discuția din care era evident că tipa se predase. Logic, am invitat-o în oraș și m-am oferit să o iau la pulă de-acasă imediat.

Am ajuns. N-aș mai fi ajuns… Totul era din filmul greșit, am zis că mi se joacă o farsă. Eu, care n-am ieșit decât cu tipe rockish, sau cu ochelariste cool, sau cu ochelariste rockish, eram acum așteptat de un personaj cum vezi la agățat pe centura Urziceniului. Femelă, ce-i drept… Botul de un roz sinistru, platforme aurii, o bluză cu niște leopard anșeaaaa, elegant. Iar sonorul…. Șapte vrăbii care încearcă să piuie cu ciocurile pline de râme n-ar fi scos triluri mai distonante. Hai, urcă-te în morții mă-tii mai repede că mă faci de căcat în mașină, și hai să văd cum gâtul mă-tii scap de tine fără să mă sinucidmergem să mâncăm ceva bun, i-am zis.

Am gonit ca un maniac, de frică să nu zică dracului ceva, spre o cârciumă pe care o știam goală seara. I-a plăcut că suntem doar noi doi, cred că ar fi acceptat să ne futem la veceu fără probleme, dar mi-era rușine de ospătar, care imi tot ridica o sprânceană. A ronțăit frugal ce comandasem, în timp ce eu mă blestemam că nu-s trepanat sau orb. A fost cea mai rapidă cină, în 20 de minute eram iar în mașină, sub pretextul că am de trimis urgent un email.

Acasă, cât m-am prefăcut eu că trimit un email, ea s-a prefăcut că și-a rupt ciorapii și i-a dat jos. I-am dat jos și restul hainelor. Să nu se rupă, nu de alta… N-am auzit în viața mea proteste mai false și, 10 minute mai târziu, chiote mai cretine. Parcă futeam un mamifer de pădure tropicală, care, dresat prost, se chinuia să imite graiul omenesc.

Frate, nu că era proastă… Proasta nu deranjează rău, e exact ca prostul, doar zice prostii. Asta era un abis, era esență de prostie, geamăna lui Dan Șova! Era atât de proastă încât rostea rar unele cuvinte, pe silabe, să nu se încurce. Și n-avea nici logică, nici punctuație, mă simțeam de parcă imi citea cineva o copie făcută în China a lui “Ulise”, de James Joyce. Adică vorbea cam așa:

“ce drăguță e perdeaua eu am perdeaua cu roz și cu auriu la balconul care dă spre stradă mama are pe spate ce s-a supărat pe mine că am plecat fără să-i spun și mâine mă duc la muncă am atâta de lucru se dă unul la mine în pauza de masă în fiecare zi de am ajuns să nu mai mănânc mama zice că pot să mă îmbolnăvesc nu mai am țigări tu ce țigări fumezi abia aștept să mă duc la mare am o amică care s-a cuplat cu un italian are o firmă mare e imposibil să n-o știi la ce ziar lucrezi că eu nu citesc ziare”

…..

Nu-i mai venea să plece…. Nu-și mai găsea ciorapii… Iar când am lăsat-o în fața blocului m-a invitat sus să-i cunosc mama!!! Am refuzat categoric. Sunt obosit, altă dată vin și vă omor pe amândouă, să fac un bine planetei.

Messenger-ul a mai pâlpâit vreo două zile și gata. Mulțumită mecanismelor de autoapărare ale creierului, am uitat complet de ea. Până în seara asta, când mi-a reapărut în memorie în toată splendoarea ei de retardată. Mi-e frică să nu o visez, jur, cu privirea aia a ei de scaun rupt, șoptind un sinistru “cucubau!” și venind spre mine pe sub cuvertura care devine una cu ea până se transformă amandouă în Monumentul Prostiei montat pe platforma unui TIR care mă lovește direct în coaie pe autostradă…

M-au dovedit amintirile. Sunt plin de regrete. Mi-e frică să mă culc. Mi-e frică să nu se ridice din senin pula, să mă privească în ochi și să-mi zică, plină de tristețe: “cum ai putut? cum ai putut…?”

bogdanstoica.ro

Tags

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.