Horoscop, Lifestyle — aprilie 24, 2014 at 14:22

Cu ce te-au înzestrat astrele în funcţie de ziua naşterii

by

Eşti rebel şi veşnic în căutarea noului dacă te-ai născut pe 1, sau paşnic, familist şi romantic dacă ai venit pe lume într-o zi de 2. În funcţie de ziua din lună în care te-ai născut, astrele te-au înzestrat cu anumite calităţi şi defecte, în numerologie numărul corespunzător zilei de naştere având o importanţă majoră în definirea trăsăturilor de caracter. Dacă ziua naşterii tale are o singură cifră, atunci aceasta reprezintă numărul tău. Dacă are două cifre, trebuie să le aduni până ajungi la un rezultat format dintr-o singură cifră.

zodii-oportunisteNumărul 1, pentru cei născuţi pe 1, 10, 19, 28

Cei născuţi pe 1 ale lunii sunt firi puternice şi independente, au spirit de iniţiativă şi organizare, calităţi de lider, gândire rapidă şi foarte inventivă, sunt ambiţioşi, competitivi, apţi să-şi croiască un drum în viaţă şi dornici să atingă succesul. Nu le place să li se dicteze ce trebuie să facă şi au oroare de rutină. Curajoşi, loiali şi uşor idealişti, au nevoie de un scop, o provocare, un ţel. Deţin darul minunat de a-i motiva pe ceilalţi. Defectele celor născuţi pe 1 sunt: graba, încăpăţânarea, gustul pentru risc, agresivitatea, individualismul şi tendinţa de forţa nota când lucrurile nu evoluează în direcţia sau în ritmul dorit. În schimb, în dragoste au magnetism şi o sexualitate plină de forţă, trăieşti clipă şi partenerul tău trebuie să fie deosebit de tolerant şi înţelept. Fericirea o găseşti lângă un partener care te susţine din umbră.

Numărul 2, pentru cei născuţi pe 2, 11, 20, 29

Paşnici şi prietenoşi, cei născuţi pe 2 ale lunii depind mult de anturaj şi de mediu. Sunt sensibili, afectuoşi, au nevoie de atenţie, caută armonia şi siguranţa. Diplomaţia e o calitate de bază, sunt buni mediatori, au intuiţii excelente şi abilităţi psihologice. Defectele lor sunt timiditatea,  neîncrederea, vulnerabilitatea, nervozitatea. În dragoste sunt romantici, tandri şi foarte sentimentali. Iubirile lor se nasc mai lent, prin tatonări succesive, sunt profunde, liniştite şi discrete.

Numărul 3, pentru cei născuţi pe 3, 12, 21, 30

Inspiraţi, plini de vitalitate, sociabili, veseli şi entuziaşti, cei născuţi pe 3 au capacitatea de a le transmite celorlalţi emoţiile, mai ales în dragoste şi în artă. Au carismă, sunt comunicatori, se descurcă minunat în negocieri şi vânzări. Specialiştii citaţi de eastrolog.ro susţin că defectele celor născuţi pe 3 sunt superficialitatea, nestatornicia, frivolitatea, nerăbdarea şi tendinţa de a risipi, de a trăi mai scump decât le îngăduie veniturile. În dragoste sunt afectuoşi, atrăgători şi foarte căutaţi de sexul opus. Se poate să umble din floare-n floare până întâlnesc partenerul potrivit, dar când îl întâlnesc îi sunt foarte devotaţi.

Numărul 4, pentru cei născuţi pe 4, 13, 22, 31

Disciplinaţi şi responsabili, cei născuţi pe 4 îşi iau sarcinile în serios, atât în profesie cât şi în viaţa particulară. Sunt oameni cu principii, cu simţ moral. Iubesc munca, dau dovadă de metodă, disciplină şi precizie. Defectele sunt, însă: rigiditate, încordare, scepticism, încăpăţânare şi pornirea de a-şi reprima emoţiile, ceea ce poate antrena o serie de frustrări. Nu agreează efuziunile amoroase, sunt prudenţi şi nu-şi dăruiesc inima prea uşor.

Numărul 5, pentru cei născuţi pe 5, 14, 23

Inteligenţi, inventivi şi foarte curioşi, cei născuţi pe 5 ştiu totul despre orice, sau măcar câte un pic din toate şi au marele talent de a găsi rapid soluţii. Mereu în căutarea noului, sunt adaptabili, progresişti şi deschişi către schimbări. Le place să călătorească, să cunoască feţe noi, să comunice, să socializeze. Iubesc libertatea, nu suportă restricţiile şi caută provocările, mai ales de natură intelectuală. Defectele sunt: nelinişte, nerăbdare, impulsivitate, încăpăţânare şi înclinaţia către excese (mâncare, alcool, sex, medicamente sau droguri), cu efecte nocive asupra sănătăţii. În dragoste, au mare putere de seducţie, de care nu sunt însă întotdeauna conştienţi, mai ales în prima tinereţe.

Numărul 6, pentru cei născuţi pe 6, 15, 24

Înţelegători, sociabili şi generoşi, cei născuţi pe 6 sunt fericiţi când pun umărul la fericirea altora, în special a familiei, vor urmări calea de mijloc, armonia. Sunt corecţi, de încredere şi sar în ajutorul semenilor la cel mai mic semn, însă defectele lor sunt firea oscilantă, credulitatea, slăbiciunea în faţa rugăminţilor, laudelor şi linguşelilor. În dragoste, au sentimente puternice şi sunt foarte tandri.

Numărul 7, pentru cei născuţi pe 7, 16, 25

Capabili de o percepţie profundă şi analitică, cei născuţi pe 7 sunt înclinaţi spre cultură, spiritualitate, filozofie, ştiinţă şi tehnică, îi atrag misterele, lucrurile oculte. Dispun de vaste facultăţi mentale, au un spirit de observaţie ascuţit şi o intuiţie deosebit de dezvoltată. Preferă să lucreze singuri şi duc la bun sfârşit ceea ce încep. Introspectivi, meditativi şi uneori enigmatici, au, totuşi, un caracter puternic şi plin de curaj. Defectele lor sunt egocentrism, obstinaţie, orgoliu şi faptul că-şi exteriorizează greu sentimentele, ceea ce le poate aduce neajunsuri relaţionale. În dragoste, sunt distanţi, exigenţi, critici şi crispaţi, îşi reduc singuri şansele de fericire afectivă.

Numărul 8, pentru cei născuţi pe 8, 17, 26

Având o personalitate de anvergură, ambiţioasăa şi plină de forţă, cei născuţi pe 8 detestă mediocritatea, nu se tem de nimic, au iniţiativă, talent organizatoric, putere de muncă, sunt competitivi şi originali. Îşi folosesc înzestrarea pentru a porni pe cont propriu, pentru a făuri şi dezvolta, de cele mai multe ori cu rezultate spectaculoase. Au simţul afacerilor şi al banului. Defectele lor sunt: tendinţe dominatoare sau extremiste, nerăbdare, impulsivitate, şansele irosite, lipsa de scrupule, greşeala de a risca gratuit ceea ce au construit sau acumulat se răzbună sau aduc eşecuri. În dragoste, pentru ei, pasiunea e la ordinea zilei. Au un mare apetit sexual, se înflăcărează repede, se dăruiesc total, dar le trece repede. Magnetici şi fascinanţi, cuceresc fără efort.

Numărul 9, pentru cei născuţi pe 9, 18, 27

Dotaţi cu vederi largi, mărinimie şi mult idealism, cei născuţi pe 9 par a fi meniţi unor cauze înalte, sunt altruişti, caritabili, plini de compasiune, dar dinamici şi eficienţi. Adesea joacă un rol important în societate şi se implică în acţiuni umanitare sau progresiste. Imaginaţia, inspiraţia şi talentul îi împing frecvent spre sfera artistică. Defectele sunt: neliniştea, reacţiile subite şi neaşteptate, inconstanţa, orgoliu, lipsa de tact. Sunt seducători şi fascinanţi, cuceresc uşor dar, romantici şi visători fiind, uneori suferă deziluzii din cauza credulităţii şi naivităţii. În ciuda firii contradictorii, îşi iubesc sincer familia şi pot fi fideli.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page