Mâncare şi Băutură — aprilie 22, 2013 at 16:59

CREVEŢI IN FOIETAJ

by

creveti foietajFoietajul (sau foitajul), proaspăt sau congelat, este cea mai la îndemână bază pentru aperitive. Creveţii, rulaţi în felii subţiri de pancetta uscată şi afumată, pentru a le fura savoarea, şi înveliţi în foietajul crocant sunt un aperitiv pe cât de simplu, pe atât de gustos şi spectaculos.

Ingrediente:

  • 12 cozi de creveti tiger
  • 6 felii de pancetta (sau bacon feliat foarte subţire)
  • 300 grame de foietaj
  • 1 gălbenuş
  • 1 linguriţă de ulei
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Încingeţi cuptorul la 190 de grade.
  2. În cazul în care creveţii nu sunt decorticaţi, îndepărtaţi-le învelişul exterior
  3. Tăiaţi feliile de pancetta în două, pe lăţime. Tăiaţi aluatul de foietaj în  fâşii subţiri de grosimea degetului mic.
  4. Ungeţi  tava cu puţin ulei.
  5. Rulaţi fiecare crevete într-o bucată de pancetta şi înfăşuraţi-l în aluat. Crevetele nu trebuie să fie total înfăşurat în aluat.
  6. Puneţi creveţii în tavă şi ungeţii cu gălbenuş de ou amestecat cu puţină sare.
  7. Presăraţi peste fiecare crevete piper multicolor măcinat mare.
  8. Introduceţi tava la cuptor pentru aproximativ 15 minute. Sunt gata când s-au umflat şi rumenit.

Creveţii se servesc fierbinţi sau reci, cu sos de maioneza amestecată cu iaurt şi puţin usturoi.

Poftă Bună!

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.