Lifestyle, Sănătate — iulie 29, 2013 at 23:03

Corcoduşele şi beneficiile lor

by

corcoduseCorcoduşul este o specie de plante care aparţine genului Prunus, originară din centrul şi estul Europei, sud-vestul şi centrul Asiei.

Copacul în toate regiunile şi localităţile ţării noastre, fructele acestei specii având o pondere apreciabilă în producţia globală de fructe.

Corcoduşul este unul dintre primii arbori europeni care înfloresc primăvara. Cand sunt coapte, fructele au culoarea galbena, roz, portocalie, rosie sau violet-brun.

Corcoduşele conţin apă (90 la sută), zaharuri (13,6 la sută), acizi (0,6 la sută), proteine (0,65 la sută), celuloză (0,6 la sută), substanţe minerale, vitamina C (3,7 mg la 100 de grame), vitamine din complexul B şi provitamina A, hidraţi de carbon (7,4 la sută), acizi organici liberi (2,4 la sută), pectine (3 la sută), mult fier, magneziu, calciu, fosfor.

Fosforul şi magneziul din compoziţia corcoduşelor ajută la îmbunătăţirea memoriei, a funcţiilor sistemului nervos, susţin puterea de concentrare, tonusul. Vitamina C are un rol esenţial în menţinerea sănătăţii, atât fizice, cât şi psihice, motiv pentru care corcoduşele se recomandă în anemii şi stări de oboseală.

Mai mult, ele ajută şi la vindecarea afecţiunilor respiratorii. De aceea, copiii trebuie lăsaţi să manânce corcoduşe pe săturate. Corcoduşele verzi se folosesc la acritul ciorbelor. În amestec cu alte fructe, se utilizează la prepararea marmeladei, deoarece asigură o gelificare mai bună, iar marmelada se păstrează timp mai îndelungat, fără să se strice.

Din aceste fructe se mai prepară un suc revigorant şi tonifiant, care vă potoleşte setea repede, sirop, compot şi jeleu. Sucul este recomandat în cazuri de hipovitaminoză, în afecţiunile respiratorii acute, în boli ale stomacului. De asemenea, sucul este uşor purgativ.

Compresele din suc de corcoduşe diluat cu apă, la care se adaugă puţin camfor, sunt foarte bune cicatrizante. Dacă nu există recomandări speciale, se bea de trei ori pe zi, înainte de masă, câte 0,5-1 pahar cu suc proaspăt de corcoduşe, amestecat cu o lingură de miere.

Corcoduşele sunt recomandate în curele de slăbire mai ales sub formă de suc proaspăt. Tot din corcoduşe se fac vinul şi ţuica.

Sursa: www. turnulsfatului.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page