Comunicate de presă, Ultimile Știri — ianuarie 25, 2014 at 12:42

Copii şi Tineri în situaţii de risc, iniţiative locale şi regionale destinate reducerii inegalităţilor naţionale şi promovării incluziunii sociale

by

logo prefectura calarasi

Miercuri, 22 ianuarie a.c., la Instituţia Prefectului a avut loc o întâlnire de lucru, sub coordonarea prefectului George IACOB, în vederea consilierii primarilor interesaţi pentru a solicita şi beneficia de servicii de facilitare comunitară din partea Fondului Român de Dezvoltare Socială în cadrul Programului RO10 „Copii şi Tineri în situaţii de risc, iniţiative locale şi regionale destinate reducerii inegalităţilor naţionale şi promovării incluziunii sociale”. Acest program este finanţat în cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European, din fonduri provenite de la statele donatoare şi de la Bugetul de Stat al României şi se adresează nevoilor specifice ale cetăţenilor români de etnie romă prin sprijinirea măsurilor care au ca ţintă copiii şi tinerii aflaţi în situaţii de risc care trăiesc în comunităţile din zonele rurale.

Copii şi Tineri în situaţii de risc

La întâlnire au participat primarii localităţilor Chirnogi şi Mânăstirea, Daniel STANCU, preşedintele Organizaţiei Partida Romilor „Pro Europa” filiala Călăraşi, Ionel PAMBLICĂ, expertul local pe problemele romilor al primăriei Dragalina, Eugenia ION, consilier principal al primăriei Independenţa precum şi Gheorghe MECA, reprezentantul Asociaţiei de Sprijin a Şomerilor.

Instituţia Prefectului a primit asigurările partenerilor de dialog că vor face tot posibilul de a iniţia proiecte în vederea dezvoltării pe termen mediu şi lung a comunităţilor.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page