Cultură şi Educaţie, Proză şi poezie — ianuarie 27, 2014 at 15:11

COPACUL DIN NOI

by

1609773_619684834746615_722213793_n
Unii dintre noi am fost făcuţi pentru înălţimi. Ne este dor de iarnă, stanca, cer şi fulgere. În vârful copacului din noi a coborât acum STEAUA POLARĂ. Cu ochii ţintă la ea, iarnă această cumplită ne a acoperit crengile cu ace preţioase. În nopţile de viscol, când cei mai mulţi ne batem cu disperare ramurile îngheţate sunând în noi că nişte oase, alţii se revoltă….şi aşteaptă…că doar vine ea vara, iar pomii de câmpie înfrunzesc…
Ne legănam crengile amorţite, ne tânguim unii altora…dar nu găseşte înţelegere decât cel ce a reuşit în viaţă. Cel ce s a lăsat dezrădăcinat, va fi poate compătimit, privit cu bunăvoinţa, dar niciodată nu i se va da vreun drept deplin. Va rămâne pribeag…şi apatic…
Nu am încetat nici o clipă să căutăm iarnă…ştiam că trebuie să vină…o doream… e vremea ei…Crivăţul acesta cumplit nu reuşeşte să ne smulgă deşi se lupta pentru cinstea asta în fiecare an…navigăm prin viscol, ne scuturăm crengile….ridicăm mâna sus şi ajungem cu bine la ţărm…1555463_619684934746605_828493022_n

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page