Editoriale — mai 15, 2014 at 21:44

Cine va fi viitorul far prezidenţial al României?

by

Vladimir Putin intuieşte cine va câştiga alegerile prezidenţiale din Ucraina, doreşte o victorie a formaţiunilor comuniste, la alegerile parlamentare din Republica Moldova, dar încă nu ştie cine va fi câştigătorul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din România.

646x404Derularea rapidă a evenimentelor, la est de Nistru, pe teritoriul statului ucrainean, faţă de care Moscova, Bruxelles-ul şi Washington-ul iau deja poziţii oficiale previzibile, nu are vreun ecou în cearta veşnică a protagoniştilor vieţii politice din România, dar campania electorală  pentru alegerea noilor – sau aceloraşi – europarlamentari arată nu că viitorul rege, pardon, prezident la Palatul Cotroceni este gol, ci că lipseşte cu desăvârşire.

Dacă ne uităm spre Kremlin, acolo lucrurile sunt clare. Actualul preşedinte nu numai că pare a îşi consolida al treilea mandat prezidenţial, dar are planuri mari şi pentru următorul. Argumentul de ultimă oră fiind reuniunea din 14 mai 2014, condusă de Vladimir Putin. Una menită a examina situaţia cu comenzi de achiziţii pentru apărare, în special înlocuirea importurilor de până acum, destinate industriei de apărare.  Anterior, cu şase luni în urmă, tot la Soci – unde a fost realizată şi fotografia de mai sus, pe 14.05.2014, de-a dreapta Tatălui tuturor ruşilor fiind postat “amicul” românilor, Dmitri Rogozin, iar în stânga ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu –  au fost organizate o serie de întâlniri focalizate pe programul de achiziţii din domeniul apărării. Atunci au luat parte reprezentanţii Ministerului Apărării, comandanţii categoriilor de forţe armate ruse, oficiali guvernamentali de top, şefii companiilor din industria de apărare şi designeri şefi ai sistemele de arme. “Am fost de acord atunci – a precizat pe 14 mai şeful statului rus – că se va face efortul necesar pentru a se asigura că ordinele de achiziţii pentru apărare sunt realizate în întregime şi că sumele foarte mari de bani de la buget, care sunt investite în modernizarea forţelor noastre armate sunt cheltuite în mod eficient . Vă reamintesc că 20 de miliarde ruble (mai mult de 576 miliarde dolari) au fost alocate ( pentru modernizarea forţelor armate) şi 3000 miliarde de ruble sunt cheltuite pe modernizarea companiilor din industria de apărare . Am fost de acord să ne întâlnim după şase luni, pentru a examina situaţia şi să vedem ce mai trebuie să facem . Avem noi circumstanţe pentru a aborda (problema aceasta) acum – necesitatea de a înlocui importurile .

I-am cerut guvernului, în urmă cu două sau trei săptămâni, să aibă gata, pentru ziua de azi, o analiză de ansamblu a tot ceea ce este legat de acest domeniu şi pentru a calcula fondurile suplimentare necesare şi perioada de timp în care putem rezolva aceste noi sarcini .” Impecabil, preşedintele Rusiei! Bilă albă pentru determinarea sa ca Forţele Armate ale Rusiei să aibă tot ce le le este necesar pentru îndeplinirea misiunilor ordonate. 13989145528_b2ef030efa

Piotr Poroszenko, posibilul câştigător al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, din 25 mai Mai la vest, de graniţa ruso-ucraineană, europenii conduşi de guvernul de la Kiev aşteaptă alegerile prezidenţiale din 25 mai. Când, cel mai probabil, miliardarul  Piotr Poroszenko, va câştiga – dacă nu intervine vreo surpriză de ultim moment, precum amânarea sau anularea alegerilor -, majoritatea voturilor compatrioţilor săi, din regiunile controlate de autorităţile centrale din Ucraina. Piotr Poroszenko fiind conştient de importanţa industriei de apărare a Ucrainei, ale cărei produse sunt relevante şi pentru puterea regională de la răsărit. El a declarat că nu va negocia cu teroriştii, cei care au uzurpat manu militari, autoritatea instituţiilor oficiale ucrainene locale, dar va încuraja dialogul cu reprezentanţii diferitelor regiuni. Un dialog deja început, dar fără reprezentanţii secesioniştilor, la masa tratativelor. Cert este că pe posibilul viitor preşedinte Poroszenko îl vor sprijini şi ceilalţi miliardari ucraineni, interesaţi în păstrarea, în custodia lor, a uzinelor de armament ucrainene.

14005432928_547afe38f9_zPreşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în dialog cu secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow (în stânga imaginii) În Republica Moldova – rămasă fără cel mai bun ministru al apărării, de după declararea independenţei de Moscova, respectiv Vitalie Marinuţa  – , tocmai şi-a încheiat vizita secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow. Acesta, probabil, va primi un premiu, de la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, pentru afirmaţia că Alianţa Nord-Atlantică va sprijini politic statul dintre Prut şi Nistru, dar nu va acorda şi un sprijin militar.  Pentru o asemenea afirmaţie, de yankeu uitat în propriile proiecte geopolitice, mister Vershbow nici nu mai trebuia să se deplaseze la Chişinău, unde a rostit un discurs pe tema “Politica de parteneriat a NATO într-un mediu de securitate în schimbare.”  De ce?  Cu ce i-a încălzit pe oficialii de la Chişinău cuvintele lui Vershbow reproduse mai jos?

“Parteneriatul ţării dumneavoastră cu NATO merge – afirma oficialul menţionat, greu de citit după mimica feţei – de  o lungă perioadă de timp, şi s-a adâncit în mod constant. Am ajuns la finalul primului Plan de Acţiune Individual pentru Parteneriat în anul 2006. Şi decizia guvernului dumneavoastră de anul trecut, pentru a sprijini misiunea condusă de NATO în Kosovo a demonstrat un angajament real şi hotărât. Toate acestea arată că aveţi o înţelegere solidă a NATO; că vă daţi seama că noi toţi trebuie să jucăm rolul nostru în construirea unei mai mari stabilităţi şi securităţi la domiciliu, precum şi în străinătate; şi că apreciaţi beneficiile de a lucra cu Alianţa în acest efort aparte. Aţi arătat că sunteţi un partener important şi de încredere pentru NATO. La rândul său, NATO a demonstrat că este un partener important şi de încredere pentru Republica Moldova. Si eu sunt încrezător că parteneriatul nostru are un viitor foarte luminos şi promiţător.” Promiţător, dar fără scontatul ajutor,  strict disuasiv, în cazul agravării situaţiei de criză din Ucraina, cu reverberaţii posibile în Transnistria, de unde au şi plecat turişti robuşti la Odesa… Altfel spus, alocuţiunea yankeului amintit este o frecţie diplomatică la un picior de lemn, cel al coaliţiei guvernamentale pro-europene, una cu şanse deloc sigure de a câştiga viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova.

14005454989_fb7f554a19_zNu este exclus ca, la Bucureşti, Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite să îl întrebe pe actualul şef al statului “Ce veţi face ca premier?…”, iar pe liderul guvernului de acum “Veţi fi un preşedinte al tuturor românilor?…” La Bucureşti, după întâlnirea preşedintelui cu premierul, ministrul apărării şi vicepremierul care se ocupă şi de chestiunile interne ale ţării, deocamdată nimic nou nu a in tervenit pe planul grijii necesare pentru finanţarea adecvată a Forţelor Armate ale României, care sunt ale ţării, nu ale unui partid sau altul momentan guvernamental. După unele surse, niciun gând nou nu există ca noi resurse financiare să fie alocate bugetului Ministerului Apărării Naţionale. Şi inundaţia răsăriteană încă nu s-a oprit.

Tot în Capitală este aşteptat Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, un semnal bun pe linia relaţiei bilaterale, strategice, cu SUA, dar Polonia ne-a luat-o din nou înainte, luna următoare fiind aşteptat, la Varşovia, preşedintele Barack Obama.  Acum mai puţin contează dacă Biden urmăreşte să şi medieze dificultăţile de comunicare în relaţia dintre actualul preşedinte al României şi premierul în funcţie, sau dacă Obama evită ceea ce unii numesc legitimarea guvernării actuale de la Bucureşti. Ceea ce constituie miza ecuaţiei politice viitoare este persoana viitorului preşedinte al ţării. Premierul actual nu infirmă posibilitatea de a candida, dar nu este exclusă o retragere bruscă din viitoarea cursă electorală, din raţiuni ce urmează să le aflăm.

Pe partea dreaptă, după gafa clipului publicitar, în care Nicolae Ceauşescu era acuzat că după 1968 s-a apropiat mai mult de Moscova, este clar că blonda preferată de cei care par a fi furaţi de mirajul Fetei Morgane, va mai ajunge cel mult în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, fiind secondată de oameni care par deconectaţi de realităţile de ieri şi de azi ale societăţii româneşti.  Apoi fostul prezidenţiabil, care a renunţat la funcţia de preşedinte al Senatului şi copreşedinte al unei uniuni electorale, care doar pentru naivi mai există, pare a merge cam la noroc spre acelaşi tur întâi, al alegerilor prezidenţiale, dacă nu va face rocada cu primarul Sibiului. Acelaşi politician, cândva cu breton, nu s-a decis când va lua taurul de coarne, pentru a se clarifica, cu ceilalţi doritori de Cotroceni, cei afirmaţi public ca fiind de dreapta, cine şi cum va primi un sprijin unitar, din prima zi a chemării alegătorilor la vot.

Culmea mediocrităţii clasei politice româneşti actuale este faptul că niciun candidat posibil, din stânga, de la centrul sau din dreapta eşichierului politic românesc nu are statura şi conduita politică tipică unui învingător sigur pe el. Cum a fost întâiul preşedinte al României, după decembrie 1989.

Un fin cunoscător al luminilor şi umbrelor puterii exercitate la nivel înalt vedea drept variantă finală, susţinută masiv de votanţii transilvăneni, propulsarea primarului de la Cluj-Napoca la Palatul Cotroceni, iar al actualului preşedinte, din 2015, la Palatul Victoria. Cu toate astea, cine va fi viitorul far prezidenţial al României? Greu de presupus.  Deocamdată candidatul providenţial lipsind cu desăvârşire. Şi ne trebuie un preşedinte care să facă diferenţa specifică între Vladimir Putin, Piotr Poroszenko şi Nicolae Timofti.  De la egal, la egal, când se poate, chiar şi amical.

de Ion Petrescu, adevarul.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page