Editoriale, People-Passion-Performance — iulie 9, 2013 at 11:58

Cetate, locul cu identitate

by

img_8716Am ajuns la Cetate, locul unde magia poveștilor lui Mircea Dinescu capătă conturile realității, într-un superb apus de soare. Am vrut să surprind această încântare cu ajutorul camerei de fotografiat, însă farmecul irezistibil al Irinei Lapoviță,  comunicatorul grupei de voluntari al proiectului cycling romania, care m-a întâmpinat cu o nedisimulată bucurie, m-a făcut  să pierd momentul. Nu-mi pare rău…cu Irina este o placere să vorbești… te simți bine.

De fapt despre asta voiam să vorbesc…Cetate, portul cultural Cetate este un concept  aplicat de Mircea Dinescu la Cetate , o locație  pe malul Dunării în localitatea cu  același nume, la 20 de km de Calafat în care te simți bine…

De ce? Pentru că  acolo poți să te odihnești,să mănânci,să bei un vin bun, să te distrezi și întâlnești oameni interesanți cu care ai ce discuta, ce povesti…

Locul, peisajul este spectaculos…

La Călărași peisajele sunt mult mai spectaculoase, locurile mult mai generoase. Și totuși de ce nu găsești la Călărași un loc în care să te simți bine, de ce nu găsești un loc cu așa notorietate și atractivitate?

Pentru că lipseșete povestea și oamenii dedicați… Mircea Dinescu a creat o serie întreagă  de povești despre Cetate și întâmplările de acolo și în acest fel a atras oameni frumoși și interesanți care au povestit la rândul lor, cu har despre cum te simți bine la  Cetate. Așa s-a dus vestea….

img_8785

Am fotografiat cu aparatul meu de fotografiat, Mambo Siria gadgetul creat de Dinescu pentru a susține identitatea și atractivitatea, o orchestra de suflători care asigură buna dispozițiile și suportul petreceilor de la portul cultural Cetate.

Despre locuri în care te simți bine la Călărași nu vorbește nimeni… poate că există povești, sigur există dar ele nu au trecut granița locului… și poate nici oameii nu pot să te facă să te simți bine…

Căci, până la urmă omul sfințește locul.

Ar fi interesantă o schimbare de optică la Călărași și să trecem de la idea că potențialul turistic de care vorbește toată lumea de mult timp dar… nimic nu are nevoie atât de mult de investiții, ci mai mult de oameni care să tă facă să te simți bine, mai deschiși, mai primitori…

Revenind la Călărași…de fapt tot la Cetate… am descoerit aici o serie de sculpturi în metal… aceste sculpturi dau farmec, identitate și atractivitate locului…

img_8819

Mi-am adus aminte de ostilitatea cu care comunitatea din Călărași a primit sculpturile monumentale în metal create de artiști importanți la Călărași,în cadrul Taberei de sculptură Ion Vlad , Simpozionul Naţional de Sculptură Monumentală în Metal “ION VLAD”, Călăraşi, 1998 dar mai ales de neglijența și nepăsarea cu care autoritățile și cetățenii  tratează  poate cele mai valoroase creații artistice din patrimonial cultural contemporan al municipiului Călărași.

O comisie de evaluare formată din reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Uniunii Artiştilor Plastici şi Inspectoratul pentru Cultură au evaluat la aproximativ 1.000.000 USD operele realizate.

img_8820

Valoarea a ceea ce s-a întâmplat la Călăraşi a fost confirmată cu “PREMIUL PENTRU AMBIENT – INSTALAŢII” – TABĂRA DE SCULPTURĂ CĂLĂRAŞI, acordat de UNIUNEA ARTIŞTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA.

Am avut imediat revelația dintre faptul că există o legătură între atractivitatea unui loc și atitudinea oamenilor…

Nelu Bălașa

[wzslider autoplay=”true”]

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page