De prin lume adunate — mai 8, 2014 at 22:02

Ce-i face mai mult decît orice altceva pe oameni nerecunoscători

by

Să vedem acum ce-i face mai mult decît orice altceva pe oameni nerecunoscători. Ei sînt aşa fie că au o părere prea bună despre sine şi au păcatul propriu oricărui muritor de a se admira pe sine şi cele ce-i aparţin, fie din lăcomie, fie din invidie.
nerecunoscatorSă începem cu cel dintîi.
Nu există nici un om care să nu se judece cu bunăvoinţă; de aici decurge convingerea că toate i se cuvin şi că le primeşte ca plată, socotind totodată că nu a fost evaluat la un preţ îndeajuns de mare. „Mi-a dăruit asta”, spune el, „dar cît de tîrziu, şi după cît de multă trudă? Nu-i aşa că aş fi putut dobîndi mai multe dacă aş fi ales să mă ocup de acela sau de acela – sau de mine însumi? Nu mă aşteptam la aşa ceva; am fost pus în rînd cu turma; atît de puţin valorez eu în ochii lui? Ar fi fost mai lăudabil să uite cu totul de mine.”

Lăcomia nu suportă ca cineva să se arate recunoscător: căci speranţa nechibzuită nu se mulţumeşte niciodată cu ce i se dă şi, cu cît vin mai multe, cu atît ne dorim mai multe, iar lăcomia aşezată pe bunurile îngrămădite unele peste altele este cu mult mai aprinsă, după cum este nemărginit mai aprinsă flacăra pornită dintr-un incendiu mai mare. Tot aşa, nici ambiţia nu suportă ca cineva să fie mulţumit cu cinstirile ajunse la dimensiuni abia visate cîndva, în rugăciunile fără măsură. Nimeni nu mulţumeşte pentru tribunat, ci se plînge că nu a ajuns încă la pretură; şi nici aceasta nu-l mulţumeşte, dacă îi lipseşte consulatul; şi nici măcar acesta nu îi este îndeajuns, dacă este unul singur. Pofta lui se porneşte mereu mai departe şi nu îşi înţelege propria sa fericire, fiindcă nu priveşte de unde a venit, ci încotro ţinteşte.

Dar răul mai violent decît toate acestea şi mai chinuitor este invidia, care ne pune pe jar atunci cînd compară: „Mi-a dăruit asta, dar aceluia i-a dăruit mai mult, iar celuilalt – mai grabnic”; apoi nu mai pledează cauza nimănui, păsîndu-i numai de sine, împotriva tuturor. Dar cu cît este mai simplu, cu cît este mai înţelept să sporeşti o binefacere pe care ai primit-o, să ştii că fiecare este preţuit de un altul tot atît cît se preţuieşte el însuşi! „Am meritat să primesc mai mult, dar el nu a fost în stare să dea mai mult; generozitatea lui trebuia să se împartă la mulţi; acesta este începutul, să ne îngrijim să fie bine şi să-i cîştigăm inima primind cu recunoştinţă; a făcut prea puţin, dar va face în repetate rînduri; l-a preferat pe cutare înaintea mea, dar pe mine m-a preferat multora; cutare nu-mi este egal nici prin calităţile sale, nici prin serviciile aduse, dar îşi are farmecul său; dacă mă plîng, nu-i voi arăta că merit daruri mai mari, ci că nu le merit nici pe cele date. Li s-au dăruit multe celor mai josnici oameni; şi ce importanţă are? Cît de rar se întîmplă ca soarta să judece?

Ne plîngem în fiecare zi că oamenii răi au un trai îmbelşugat; adeseori grindina loveşte recoltele celor mai buni oameni, trecînd pe deasupra ogoarelor vreunui ticălos; fiecare îşi duce soarta sa, în prietenii ca şi în toate celelalte.” Nici o binefacere nu este într-atît de cuprinzătoare încît răutatea să nu o poată ciobi, niciuna nu este atît de subţire încît să nu o poată spori o interpretare plină de bunăvoinţă. Nu vor lipsi niciodată motivele de nemulţumire, dacă vei privi binefacerile dinspre latura lor mai rea. Ramîi cu bine.

Seneca

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page