People-Passion-Performance — octombrie 20, 2018 at 20:31

Ce facem cu oamenii inutili? Răspunsul este, probabil, pâine și circ:

by


 

dacă nu ești suficient de rapid în a deveni parte a revoluției, este foarte probabil să dispari

soluția, pentru cei mai mulți, va fi o combinație de medicamente/droguri și jocuri pe calculator… se întâmplă deja.

fenomene sociale noi, unde bărbații întrețin relații cu soții virtuale.

Rod Dreher

Rod Dreher este senior editor al The American Conservative. A scris și supervizat pentru The New York Post, The Dallas Morning News, National Review, The South Florida Sun-Sentinel, The Washington Times și The Baton Rouge Advocate. Comentariile lui Rod au fost publicate de The Wall Street Journal, Commentary, The Weekly Standard, Beliefnet și Real Simple printre multe altele și a apărut la NPR, ABC News, CNN, Fox News, MSNBC și BBC. Locuiește în St. Francisville, Louisiana, împreuna cu soția lui, Julie și cei trei copii. A scris, de asemenea, două cărți: The Little Way of Ruthie Leming și Crunchy Cons.

Considerăm organizația ISIS antiumană, și pe bună dreptate. Dar dacă cea mai mare amenințare la adresa umanității nu sunt brigăzile barbare ale Levantului, ci barbarii mult mai sofisticați ce lucrează în Silicon Valley? Această discuție între economistul Daniel Kahneman și istoricul Yuval Noah Harari este… revelatoare pentru întrebarea în cauză. Extras:

 

KAHNEMAN: Ceea ce faceți dumneavoastră aici, în termeni de predicții, este legat de trenduri. Trendul este clar, ce înseamnă progresul este clar, dar atunci când descrii oamenii ca fiind inutili, oferi teren pentru o problemă majoră. Cine decide ce-i de făcut cu oamenii inutili? Și, mai ales, care sunt implicațiile sociale pe care le prevedeți, dezvoltările tehnice sau tehnologice pe care le anticipați?

 

HARARI: Repet, eu sunt istoric, nu sunt biolog și nici expert în calculatoare, deci nu sunt în măsură să spun dacă aceste idei sunt sau nu realizabile. Eu pot doar să privesc lucrurile din perspectiva istoricului și să spun cum arată de acolo. Deci implicațiile sociale, filosofice și politice sunt cele care mă interesează cel mai mult. Pe scurt, dacă oricare dintre aceste trenduri va fi, într-adevăr, îndeplinit, tot ce pot să fac este să-l citez pe Marx și să spun că orice este solid se topește în aer.

Odată descifrată o problemă precum, să zicem, interfața directă creier-calculator… atunci când creierele și calculatoarele vor putea să interacționeze în mod direct, acesta este sfârșitul istoriei, sfârșitul biologiei, așa cum o știm. Nimeni n-are nici cea mai mică idee ce se va întâmpla odată ce vom realiza asta. Atunci când viața va putea evada din tărâmul organic în marele tărâm anorganic, consecințele sunt de neimaginat pentru că imaginația noastră este acum ancorată în organic. Deci dacă va exista un punct de răscruce al Singularității, așa cum se menționează adesea, este, prin definiție, imposibil de imaginat ce se va întâmpla dincolo de el.

Privind lucrurile în perspectivă, pe măsură ce trendul capătă viteză, ceea ce putem spune este că se poate să asistăm la o repetiție a ceea ce s-a întâmplat în secolul 19 cu Revoluția Industrială, la apariția unor decalaje uriașe între clase sociale și state. În general, secolul 20 a fost o perioadă de eliminare a decalajelor între clase, sexe, grupuri etnice sau țări. Deci poate că vom asista la reluarea acestor decalaje, dar la cu totul altă scară; decalajele vor fi mult mai mari decât cele între zonele industrializate și zonele neindustrializate acum 150 sau 200 de ani.

În Revoluția Industrială a secolului 19, umanitatea a învățat, practic, să producă tot soiul de lucruri, precum textile și pantofi sau arme și vehicule, iar asta a fost suficient pentru ca cele câteva țări care au inițiat revoluția să le subjuge pe celelalte. Ce se întâmplă acum seamănă cu o a doua Revoluție Industrială, numai că nu producem textile, mașini, vehicule sau chiar arme. De data asta, produsul îl reprezintă chiar oamenii.

Practic, învățăm să producem trupuri și creiere. Trupurile și creierele vor fi cele două produse principale în noul val generat de toate aceste schimbări. Iar dacă există un decalaj între cei care știu să producă trupuri și creiere și cei care nu știu, atunci acest decalaj este cu mult mai mare decât orice am întâlnit până acum de-a lungul istoriei.

De data asta, dacă nu ești suficient de rapid în a deveni parte a revoluției, este foarte probabil să dispari. Țări precum China au ratat Revoluția Industrială, dar 150 de ani mai târziu au reușit cumva să recupereze în termeni economici datorită forței de muncă ieftine. Acum, cei care pierd trenul nu vor mai beneficia de o a doua șansă. Acum, dacă o țară sau un popor rămâne în urmă, nu va reuși niciodată să recupereze, mai ales că mâna de lucru ieftină nu va mai avea nicio importanță. Odată ce știi să produci trupuri și creiere, forța de muncă ieftină din Africa, Asia de Sud sau de aiurea pur și simplu nu mai contează. Așadar, în termeni geopolitici, am putea asista la o repetiție a secolului 19, dar la o cu totul altă scară.

 

KAHNEMAN: Ceea ce îmi vine greu să-mi imaginez este faptul că, pe măsură ce oamenii devin inutili, acest lucru se traduce, în termenii secolului 20, în șomaj în masă. Șomajul în masă înseamnă neliniște socială. Și mai înseamnă că se vor întâmpla lucruri, se vor derula procese în cadrul societății ca urmare a faptului că oamenii vor deveni inutili, iar acesta este un proces gradual.

Putem întrevedea toate astea în inegalitatea din ce în ce mai mare de acum, putem distinge începutul revoluției despre care vorbiți. Dar v-ați gândit vreodată, la fel cum vă gândiți la tehnologie, din perspective interesante și inovative, la latura socială?

 

HARARI: Da, latura socială este cea mai importantă și cea mai dificilă. Nu am o soluție și poate că în următoarele zeci de ani, cea mai mare întrebare în economie și politică va fi: ce facem cu toți acei oameni inutili? Nu cred ca avem un model economic pentru asta.

Ce facem cu oamenii inutili? Harari spune că răspunsul este, probabil, pâine și circ:

Problema este escaladarea plictisului, ce să faci cu oamenii și cum să-și găsească un sens în viață în condițiile în care sunt, practic, inutili, lipsiți de sens și valoare. Presupun că hrana nu va fi o problemă. Cu tehnologii atât de avansate, vom putea produce hrană pentru toată lumea. Presupun că soluția, pentru cei mai mulți, va fi o combinație de medicamente/droguri și jocuri pe calculator… se întâmplă deja. Sub diverse titluri sau rubrici, vedem din ce în ce mai mulți oameni petrecând din ce în ce mai mult timp sau rezolvându-și problemele personale în compania calculatorului și a drogurilor, fie ele legale sau ilegale. Dar asta e doar o presupunere hazardată.

Ceea ce pot să spun este că poate ne aflăm din nou într-o fază similară lumii la 1800. Odată cu Revoluția Industrială, apar noi clase sociale. Se observă apariția unei noi clase a proletariatului urban, ceea ce reprezintă un fenomen social și politic nou. Nimeni nu știe ce să facă cu el. Există probleme uriașe. Și a fost nevoie de un secol și de mai multe revoluții și războaie pentru ca oamenii să înceapă să-și dea seama ce e de făcut cu noile clase sociale.

Ce e sigur e că soluțiile vechi au fost irelevante.

Harari spune că ne întoarcem la o structură socială și politică ce reprezintă norma în istoria umanității: mase neputincioase dominate de elite atotputernice. Se întâmplă deja și va lua amploare. Pierdem, dacă n-am pierdut deja, idealul binelui comun care ne învață că progresul economic ar trebui împărtășit.

Harari atrage atenția că ritmul schimbării tehnologice este atât de rapid, încât nimeni nu poate spune cu siguranță ce se va întâmpla cu familia și cu ideea de comunitate. Iluminismul și Revoluția Industrială au zdrobit familia tradițională, înlocuid multe dintre funcțiile sale cu statul și piața. Harari:

Și poți spune că este posibil ca traiul să fie astăzi, în anumite privințe, mai rău decât în 1700 pentru că am pierdut mare parte din legătura cu comunitatea din jurul nostru… este un argument important… dar este realitatea. Mulți oameni chiar reușesc astăzi să trăiască izolați. În societățile cele mai avansate, oamenii trăiesc ca indivizi alienați, fără comunitate, în familii foarte mici. Nu mai există marea familie extinsă. Există acum familii foarte mici, poate o soție, poate unul sau doi copii și chiar și aceștia trăind, poate, în alt oraș, în altă țară; îi vezi o dată la câteva luni și asta e. Iar ceea ce este cu adevărat uluitor este faptul că oamenii se conformează cu asta. Și n-au trecut decât 200 de ani.

Ce s-ar putea întâmpla în următoarea sută de ani la nivelul ăsta de trai zilnic, de relaționare intimă? Orice e posibil. Ne uităm la Japonia de astăzi, iar Japonia este, poate, cu 20 de ani înaintea vremurilor în toate privințele. Și observăm aceste fenomene sociale noi, unde bărbații întrețin relații cu soții virtuale. Unde există oameni care nu ies niciodată din casă și trăiesc exclusiv prin intermediul calculatorului. Nu știu, poate că ăsta e viitorul, poate că nu, dar pentru mine lucrul uluitor este că, luând în calcul trecutul biologic al omenirii, ai fi crezut că așa ceva nu poate fi posibil, dar totuși vedem că este. Se pare că Homo Sapiens este chiar și mai maleabil decât am fi crezut.

O notă marginală: aveam recent o discuție cu un prieten profesor și vorbeam despre cum niciun creator de politici în educație nu vorbește despre rolul pe care îl joacă familiile intacte, funcționale în procesul educațional. I-am spus prietenului meu că, ascultând relatările răposatei mele surori despre experiențele ei în sala de clasă, precum și alte relatări, ale altori prieteni profesori, am ajuns la concluzia că acei copii cu familii intacte au mult mai multe șanse să reușească academic decât ceilalți copii – iar acest decalaj nu poate fi remediat prin soluții tehnice. Educația este un proces organic, nu mecanic. Astfel încât, mulți dintre acei copii care trăiesc, fără nicio vină proprie, fără un tată și/sau în familii care nu le oferă grija, atenția și cultura misiunii educaționale pe care mulți copii (majoritatea?) le primesc în cadrul familiilor intacte, vor fi din ce în ce mai dezavantajați. Sau, reformulând într-un limbaj pe care Harari ar putea să-l înțeleagă, lipsa structurii familiale produce iobagii secolului 21. Departe de a-i elibera pe oameni prin distrugerea tradițiilor, intelectualii și activiștii ce caută să normalizeze toate soiurile de familii ca fiind legitime în mod egal fac, de fapt, să fie mult mai probabil ca acelor copii aculturați în familii dezordonate să le lipsească cunoștințele și abilitățile care i-ar ajuta să se opună forțelor economice și politice ce încearcă să-i controleze.

Din nou, Harari:

În termenii istoriei, evenimentele din Orientul Mijlociu, ISIS și toate celelalte sunt doar denivelări pe autostrada istoriei. Orientul Mijlociu nu este foarte important. Silicon Valley este mult mai important. Este lumea secolului 21… și nu mă refer doar la tehnologie.

În termeni de idei, de religii, cel mai interesant loc din lume este astăzi Silicon Valley, nu Orientul Mijlociu. Acesta este locul în care oameni precum Ray Kurzweil creeaza noi religii. Acestea sunt religiile care vor domina lumea, nu cele care vin din Siria, Irak sau Nigeria.

Serios, citiți articolul integral. Este important. Ortodoxia Cosimaniană chiar este viitorul. Observați că Harari nu spune că-și dorește ca toate lucrurile acelea să se întâmple (deși ar putea, la fel de bine). El spune că trendurile actuale merg în această direcție.

Veți înțelege oare, aceia dintre voi care rânjesc când aud de “Opțiunea Benedictină” [ideea conform căreia cei care vor să trăiască în morala tradițională ar trebui să se separe, într-o anumită măsură, de societatea mainstream] și cred că este doar o fugă de homosexuali, că lucrurile de care vorbește Harari sunt cele în fața cărora trebuie să rezistăm? Cum am mai spus, căsătoria între persoane de același sex nu reprezintă marea provocare a creștinismului, ci, mai degrabă, o manifestare deosebit de puternică a provocării esențiale, care este metafizică – și pe care Harari a explicat-o abil în acest interviu (deși n-a menționat niciodată căsătoria între persoane de același sex).

Întrebarea care se pune este ce înseamnă să fii autentic uman. Este umanitatea noastră ceva ce descoperim sau ceva ce producem? Dacă răspunsul este cel din urmă, dacă natura umană este maleabilă, așa cum cred Harari și mulți alții, atunci viitorul aparține acelor elite care, așa cum spune Harari, au învățat “să producă trupuri și creiere”.

Aceasta este noua epocă a tenebrelor, iar întunericul ei constă, în mare parte, în credința că este, de fapt, o epocă a iluminării și a progresului.

Stânga și Dreapta mainstream colaborează pentru a face posibilă această lume nouă. Ambele văd progres în ceea ce poate face tehnologia pentru a elibera individul de orice obligații în afara celor pe care și le alege singur. Pe Stânga, e vorba de norme sociale și credințe; pe Dreapta, e vorba de forțele pieței. Simbolul acestei alianțe este David Koch, industriașul miliardar ce semnează un memoriu legal către Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii în favoarea căsătoriei între persoane de același sex. Ceea ce susține Koch este viitorul mainstreamului liberal și conservator în aceeași măsură.

Sper că creștinii vor citi interviul Kahneman-Harari cu atenție. Acesta este viitorul. Dacă nu sunteți parte a unei comunități religioase care se opune acestei viziuni, copiii voștri sau, în cel mai bun caz, copiii copiilor voștri vor fi pierduți. Nu există gând mai coruptibil pentru sufletul omului decât promisiunea șarpelui din Eden: “veți fi ca niște dumnezei”.

Aceasta este religia viitorului. Sclavia va veni deghizată ca libertate și progres. Aceștia sunt barbarii care ne vor stăpâni – iar masele îi vor primi cu brațele deschise. De aceea avem nevoie de Opțiunea Benedictină, pentru aceia cu ochi să vadă.

Traducere de Cristina Lee după Silicon Valley Mordor, The American Conservative

FOTO: Michael Shaheen/Flickr

citiți tot articolul pe anacronic.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.