Horoscop, Lifestyle — aprilie 29, 2014 at 13:00

Ce ai fost în altă viaţă în funcţie de zodie

by

Conform anumitor teorii înglobate sub principiul karmei, se crede că fiecare dintre noi trece prin mai multe etape de existenţă, fiecare altă viaţă fiind un fel de recompensă sau o pedeapsă pentru ceea ce ai făcut într-o viaţă anterioară.

alta viataAşadar, trăim, din acest punct de vedere, cu enigma: ce am fost într-o altă viaţă?, enigmă care este dependentă şi de semnul zodical care ne guvernează.

Berbec

Comportamentul uşor agresiv al Berbecului este un apanaj al unor vieţi trecute în care a suferit asupriri din partea şefilor sau în care a fost nevoit să trăiască după regulile impuse de alţii.

Durerea dintr-o viaţă trecută îl face pe nativul din Berbec să fie, de foarte multe ori, răzbunător şi antipatic.

Taur

Nativul născut sub acest semn zodiacal a fost într-o altă viaţă un personaj mult mai materialist şi mai dornic de avere, din principii ce ţin de nevoia de siguranţă.

Mai mult ca sigur, Taurul a fost un stăpân de proprietăţi avar şi mai puţin apreciat de ce din jur – în viaţa din prezent luând cu el doar dorinţa de siguranţă şi de confort.

Gemeni

Un foarte bun cunoscător în orice domeniu, cel năsut sub semnul astral Gemeni a fost un om de ştiinţă, un spirit enciclopedic sau un geniu neînţeles care în viaţa de acum trebuie să comunice lumii ceea ce el ştie deja de acolo, de undeva.

Dacă în această viaţă, Gemenii sunt cunoscuţi pentru buna relaţionare cu oamenii şi pentru caracterul lor exuberant, într-o altă viaţă erau, sigur, uşor introvertiţi şi orientaţi mai mult către interior decât către exterior.

Rac

Sensibilitatea Racului provine din traumele pe care le-a suferit în vieţile lui anterioare, de cele mai multe ori acestea având legătură cu dispariţia unor persoane extrem de dragi şi de apropiate, cum ar fi membri familiei.

Apoi, nativul din Rac nu a cunoscut iubirea şi afecţiunea prea mult în cealaltă viaţă şi, de aici, dorinţa actuală de cămin, de afecţiune familială.

Orice s-a întâmplat într-o altă viaţă, sigur l-a determinat pe Rac să iubească cu mare dificultate, deşi îşi doreşte acest lucru mai mult ca orice.

Leu

În ceea ce priveşte caracterul său, nativul din Leu a fost în toate vieţile sale foarte mândru şi foarte orgolios.

În alte vieţi a deţinut funcţii importante, mai ales în conducerea statului, s-a bucurat de glorie şi de putere, a renunţat la înţelegerea iubirii sau a compasiunii, devenind de multe ori un tiran pentru cei pe care îi guverna.

Fecioara

Nevoia actuală de perfecţiune sau tendinţa copleşitoare de a îşi îndeplinii datoriile morale provin, ca un revers al medaliei, din vieţi anterioare caracterizate de superficialitate şi trândăvie.

Purtat ca o frunză de vânt, Fecioara a neglijat cutume, principii, trăindu-şi viaţa în petreceri şi voie bună. Dacă în prezent, acest semn zodiacal are un statut social special, bine meritat datorită eforturilor, într-o altă viaţă el nu a înţeles niciodată de ce e nevoie de atâta trudă.

Balanţă

Nativul din Balanţă poartă cu el din lumile anterioare frica de dezamăgire şi incapacitatea de a se deschide complet în faţa celor cu care are relaţii amoroase. Astea pentru că Balanţele au suferit dezamăgiri pe plan sentimental pe care trebuie să le poarte în spate, în prezent.

Neîncrederea, frica de eşec, unele resentimente greu de înţeles (chiar şi de el) provin din dezechilibre mari care l-au urmărit într-o viaţă anterioară.

Scorpion

Dorinţa de răzbunare a Scorpionului este un apanaj al unei vieţii anterioare în care principala caracteristică a fost duritatea, dar o duritate emanată de el însuşi împotriva tuturor, făcând abuz de forţă. A rămas dintr-o altă etapă existenţială cu dorinţa de a pedepsi pe cei care îi greşesc.

De aceea, unii Scoprioni au tendinţa ca în această viaţă să fie ceva mai corecţi, mai blânzi, mai dedicaţi celorlalţi, mai harnici. Unii chiar trăiesc toată viaţa pentru prin prisma celorlalţi pentru a-şi plăti practic păcatele dintr-o altă etapă existenţială.

Săgetător

Dacă într-o altă viaţă Săgetătorul a fost un fluturatic care nu a câştigat niciodată încrederea celorlalţi, în viaţa de acum este exact opusul. Sunt puţini cei mai loiali sau mai corecţi decât Săgetătorii, tocmai pentru că în alte etape acesta a trăit în minciună şi dualitate.

O altă caracteristică a Săgetătorului de azi este înclinaţia spre filosofie şi spiritualitate, tocmai pentru că altădată le-a batjocorit şi nu a dat niciun ban pe importanţa lor.

Capricorn

Nativul din Capricorn a trăit în alte etape existenţiale sub protectoratul cuiva, fără prea mari realizări, fără prea mari bucurii, dar şi fără prea mari nefericirii. A avut norocul ca cineva, din întâmplare sau nu, să îi ofere siguranţă.

Tocmai din acest principiu, Capricornul, în prezent, îşi conturează viaţa mai ales în jurul valorii carieră, statut social. Dacă acum munceşte mult şi este stăpân pe propria viaţă, cu o voinţă atipică, într-o altă viaţă aceste noţiuni îi erau complet străine.

Vărsător

Pragmaticul de azi a fost în etape de viaţă anterioare un visător, un idealist, personaj care a murit pentru idealuri măreţe.

Lideri puternici, artişti care au condus, prin creaţiile lor, comunităţi, spirite înalte, Vărsătorii au trăit pentru binele celorlalţi, având o viaţă publică activă şi marcantă – aşa cum azi trăiesc numai pentru binele lor.

Peşti

Karma din această viaţă a celor născuţi sub semnul zodical Peşti este una întunecată, marcată de suferinţă şi nelinişte pentru că în etapele de existenţe trecute, acest nativ nu a fost nici responsabil, nici stăpân pe propriile gânduri şi fapte.

Nepăsarea care îl caracteriza în altă viaţă îl face azi pe cel născut sub acest semn zodiacal să se caute continuu, să mediteze mult, să nu rămână niciodată indiferent. Ceea ce face din Peşti un semn aparte, complex, dar uneori greu de înţeles.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page