Politica, Politica naţională — octombrie 21, 2013 at 21:10

Cartelul politic transpartinic şi liberalizarea pieţei politice româneşti

by

0081Evenimentele puse în mişcare în ianuarie 2012 de pseudo-revoluţia televizată şi care au culminat în vară cu lovitura de stat şi criza politic-constituţională ante şi post-mergătoare ei, cer o evaluare la rece. Ele au constituit echivalentul unui adevarat „experiment natural” in istoria noastra recenta – turnesolul lor a revelat atat lucruri banuite dar nedemonstrate cat si lucruri pe care nimeni nu le-ar fi ghicit. Exista nenumarate lectii si invataminte de natura politica, institutionala si constitutionala ce pot fi trase din toate acestea. Azi sa ne limitam la una singura, legata de problema partidelor politice.

Evolutiile ce au dus la lovitura de stat, evolutiile din timpul loviturii si evolutiile de dupa aceasta confirma faptul ca sistemul de partide romanesc este structuralmente disfunctional. Problema nu este cu un partid sau altul, un deficit organizational la partidul X sau Y ce poate fi indreptat individual, in functie de partid. Problema este structurala, sau sistemica. Partidele politice in Romania sunt organizate si functioneaza pe baze ce sunt structuralemente setate astfel incat nu numai ca (a) nu reprezinta mecanisme de formare, reflectare si agregare democratica a preferintelor electoratului dar mai grav (b) opereaza in virtutea unor principiii interne tacite care le fac sa fie orientate impotriva statului de drept insusi, daca si cand acesta sta in calea obiectivelor partinice sau a ambitiilor personale ale liderilor lor.

Mai precis: Toate partidele politice majore functioneaza ca un sistem de aparare a unor interese de grup ale unei elite politice restranse si a clientelei acesteia. Cineva poate spune: evident ca da, de aia e organizatie politica, sa-si apere membrii si liderii. Sigur. Numai ca acest sistem functioneaza la noi nu partinic ci transpartinic. Este un sistem de protectie colectiva a elitei politice. Rezultatul este aparitia unei caste politice, deaspura legii si implicit, esentialmente opuse statului de drept.

Altfel spus, blaturile recente evidentiate intre Putere si Opozitie in ultiumele 6 luni nu sunt un accident. Ele sunt insasi esenta logica a sistemului. In ultima instanta, baltul a fost si ramane (cu exceptia unor episoade atipice generate de T. Basescu sau de PDL in timpul lui E. Boc) piatra pe care e cladit intregul nostru sistem de partide.

A constata acest lucru este un lucru. A analiza bazele sale operationale si institutionale este altceva. Sa continuam deci.

Un cartel politic

Principiul oligopolului sau al cartelului –asa cum este el teoretizat in stiinta economica- este modelul ce descrie cel mai bine fenomenul nostru. Practic avem un monopol politic instituit intre un numar limitat de actori politici. Acestia vorbesc publicului despre „democratie” si competitie politica, uneori se urasc reciproc pe baze individuale si incearca sa se inlature unii pe altii din varii pozitii de putere. Ca grup, sunt insa organizati si actioneaza in practica exact ca un monopol. Noi –grupul restrans-, versus restul. Diferenta e ca membrii Cartelului au monopolizat spatiul politic, nu o piata economica anume. Sau daca vreti, au monoplizat o piata: piata politica romaneasca.

Avem astfel fara sa mai constientizam, o competitie politica cu doua viteze: In interiorul Cartelului, un joc de rotire la putere cu 3-5 actori in varii combinatii – un joc transpartinic al micilor si marilor intelegeri intre un numar limitat de politiceni aflati prin definitie la masa de negocieri a operatiunilor monopoliste ale Cartelului. In afara Cartelului, o inabusire a competitiei si o marginalizare a acesteia printr-o strategie comuna a grupului monopolist.

Am vazut care este logica operationala. Intrebare: Care este fundamentul institutional al acestei situatii? Raspunsul este simplu: Ingradirea accesului liber la competitia politica este institutionalizata prin lege. Noile intrari in arena politica – si prin implicatie contestarea politica de catre potentiali noi veniti a Marilor Partide Membre ale Cartelului – sunt practic aproape blocate prin lege. Conditiile impuse sunt de asa natura ca fac intrarile extrem de dificile. Costurile de timp, de resurse si de organizare sunt tinute in mod artificial atat de inalte incat aparitia de noi forte politice devine aproape prohibitiva. Chiar si daca un partid trece prima linie de finish – cea a inregistrarii legale ca partid – , a trece cea de a doua linie, data de alegeri si succesul in acestea, reprezinta o bariera aproape insurmontabila.

Liberalizarea pietei politice

Daca asa stau lucrurile, deducem ca o conditie (nu suficienta dar necesara) pentru depasirea acestei situatii este liberalizarea pietei politice. In mod minimal sa fie operate acele schimbari legale astfel incat libertatea de asociere a romanilor in politica sa nu mai fie ingradita artificial. Altfel spus, cei ce vor sa intre in politica sa nu mai fie institutionalmente disuadati de la a se auto-organiza pentru ca apoi sa fie canalizati automat catre Marile Partide Membre ale Cartelului, unde urmeaza sa fie apoi neutralizati.

Intr-un astfel de scenariu in care are loc o adevarata liberalizare am avea, evident, o mare diversitate si o mare fragmentare politica. Oamenii ar putea sa se organizeze pe varii baze. Fortele politice nu trebuie neaparat sa fie structurate pe baze nationale. Cetatenii pot sa se asocieze si sa intre in competitie politica legat de un oras, judet, regiune, problema, tema, ideologie etc. Pana la urma vorbim aici de un principiu de asociere politica de sorginte liberala.

Sa subliniem: Nu discutam aici chestiuni teoretice. Sunt chestiuni de care oameni bine intentionati care vor sa se organizeze si sa faca ceva concret, se lovesc in mod obiectiv. Iata cum prezinta lucrurile cineva care chiar a incercat sa faca ceva concret:

„Legea partidelor actuala prevede ca daca vrei sa faci Partidul Povestitorilor din cartierul Unirii din Tirgu Mures, care doreste la alegerile locale sa obtina mandate de consilieri locali in CL Tirgu Mures, prin care sa faca posibila promovarea de povesti contemporane in cartier pentru copii si adulti, atunci oamenii din acest cartier tirgumuresean trebuie sa faca rost de 25000 de semnaturi din 18 judete, desi poate acest cartier nu are decit vreo 10000 de adulti si nu are timp si bani sa piarda cu strinsul aiurea de semnaturi, ci doreste ca acel timp si acei bani sa fie folositi la lucruri mult mai utile.

Daca ar trebui sa infiintati un ONG care sa se ocupe de ingrijirea persoanelor in virsta si ar fi nevoie de 25000 de semnaturi din 18 judete, desi dvs. doriti sa oferiti serviciile doar in Iernut cind credeti si cite credeti ca s-ar infiinta ? Dar un SRL daca s-ar infiinta doar cu 25000 de semnaturi din 18 judete citi tineri antreprenori ar mai infiinta SRLuri si ce competitie si concurenta ar mai fi ?” (Dan Maşca, antreprenor economic de succes si antreprenor politic de insucces).

Cele de mai sus prezinta asadar reactia cuiva cu un mod liberal de gandire. Suntem in inima liberalismului clasic. Este ideea de competitie politica, diversitate, pluralism dusa pana la consecinele ei logice si operationale cand vine vorba de partide politice. Aria de competitie politica nu trebuie sa fie neaparat nationala sau legata de marile curente doctrinare (stanga, dreapta, socialism, liberalism etc). Oamenii pot intra in politica pentru chestiuni municipale sau judetene. De ce ar trebui ca un antreprenor politic sa-si faca partid national daca el vrea sa organizeze o actiune colectiva la nivel judetean sau de municipiu? Oamenii ar trebui sa nu fie subminati cand vor sa se asocieze in acest sens. Daca reusesc sa convinga alti cetateni sa li se alature sau sa ii voteze, bine. Daca nu, asta e. De ce le-am pune in cale bariere artificiale?

Sa mai notam ca aplicarea in practica a liberalizarii legale a pietei politice romanesti nu inseamna neaparat dispartia Cartelului. Din economie stim ca oligopolurile se pot organiza chiar si pe fundalul unei legi a competitiei foarte liberale. Dar stim sigur ca le e mai greu sa o faca decat in conditiile in care au conditiile de monopol asigurate prin lege. La fel si la noi. Nimeni nu garanteaza ca liberalizarea va fi un succes. Dar stim ca fara eforturi catre liberalizarea competitiei politice –cu tot ce inseamna ea- va fi aproape imposibil ca actualul Cartel sa piarda controlul asupra sitemului politic romanesc.

Reevaluari pe baza experientei recente

Acestea find spuse, sunt constient ca cineva ar putea spune: Nu a fost autorul acestor randuri unul dintre teoreticenii si sustinatorii bipolarismului stanga-dreapta in politica romenasca? Nu a fost el sustinatorul unor strategii care sa duca la consolidare in doua blocuri (stanga-dreapta) si care sa restranga fragmentarea politica? Nu este el unul dintre artizanii si teoreticienii oligopolului politic pe baze ideologice?

Raspund: Da. Continui sa cred in virtutile bipolarismului si in necesitatea contrabalansarii stangismului etatist dominant azi la noi si in lume printr-un bloc unit de dreapta. Dar acum am invatat ceva din experienta recenta si amendez pozitii mai vechi in virtutea a aceea ce am invatat. Sa ma explic.
a. Experienta nefericita a guvernelor de coalitie si haosul doctrinar din anii 90 si 2000 cereau o reactie de natura consolidatoare. Ca urmare a aproape 10 ani de evolutii politico-doctrinare si datorita consolidarii unei paturi sociale de dreapta, azi avem o oarecare clarificare pe centru-dreapta si o tendinta de polarizare in sistem pe axa retorica stanga-dreapta. Dar: ( i) vedem ca bipolarismul nu poate functiona corect decat in absenta intelegerilor subterane transparticnice. Si: (ii) instabiliatea in sistem ramane o problema la fel de mare (vezi caderea guvernului Ungureanu) nu in ciuda ci tocmai datorita Cartelului. Pare din ce in ce mai clar ca problema stabilitatii si instabilitatii este agravata, nu solutionata prin centralizare si polarizare in jurul Cartelului. Ea devine chiar mai insidioasa si netransparenta.

Am vrut sa scapam de instabilitate si haos doctrinar si avem acum si instabilitate si lipsa de transparenta si un Cartel oligarhic. Un cost prea mare pentru sacrificarea libertatii de asociere. Ar fi fost bine ca lucrurile sa fi evoluat altfel. Dar acum, ca vedem cum au evoluat, ar fi iresponsabil sa nu observam si amendam pozitia initiala.

b. Credeam ca partidele deja existente vor avea intelepciunea si capacitatea sa se organizeze intern astfel incat sa primeasca varii grupuri si curente de interese si principii si sa permita in interiorul lor competia dintre acestea. Altfel spus, sa se deschida spre societate si sa internalizeze ceea ce altfel ar fi trebuit sa se manifeste in afara partidelor deja existente, ducand la formarea unor asociatii si a altor partide de sine statatoare. Nu au facut-o. Principiul monopolist este atat de puternic inradacinat ca a fost imposibil sa se treaca prin decize organizationala interna la reforme si reasezari de natura democratica.

In PDL, unde am fost personal implicat in mai multe incercari pe promovare a „reformei interne” menita sa deschida partidul catre „societate” si „competente” , toate aceste eforturi s-au lovit de impotrivirea fanatica si as zice feroce a unui segment important al leadershipului partidului. Implicatiile s-au vazut in timpul crizei generate de lovitura de stat. PDL a picat testul suprem cu brio. Intr-o situatie extrema cand a fost de aratat ce poate cu adevarat (politic, ca si comunicare, ideologic si organizational) a aratat exact ceea ce a putut. Nimic mai mult. Faptul ca grosul luptei pentru salvarea democratiei si statului de drept a fost dat exact de acele segmente sociale si profesionale pe care PDL le-a tinut la usa si neglijat ani de zile, faptul ca acest lucru s-a facut independent de si uneori in pofida PDL, spune totul. Nu are rost sa comentam aici.

Ideea e ca unde cu ani in urma speram ca diversitatea si pluralismul social sa fie internalizate de partide si organizate politic in doua blocuri bazate pe o functionare interna competitiva si democratica, azi observ ca acest lucru nu numai ca nu s-a intamplat dar ca nici nu se va putea intampla atat timp cat Cartelul va domina spectrul politic romanesc. Avem acum si incompetenta si lipsa de transparenta si un Cartel oligarhic. Un cost prea mare pentru sacrificarea libertatii de asociere.
c. Credeam ca in ciuda defectelor, elitele politice romanesti pot da dovada in momentele critice de un discernamant superior „maselor” sau mai bine zis a acelui segment de populatie care nu este inca tocmai pregatit pentru execitarea cu discernamant a drepturilor si privilegiilor cetatenesti moderne. Deci credeam ca o oarecare centralizare si restrangere a accesului la parghiile de decizie publica este ceva prudent si dezirabil. Credeam ca e bine sa avem instituit in mod discret -macar pentru un deceniu sau doua- un oarecare elitism politic: oameni mai cu experienta, mai cu gravitas, mai cu carte, la varf. Credeam ca este bine sa creem conditiile organizationale si institutionale pentru ei.

Dar evenimentel de anul acesta au infirmat o astfel de judecata. Formula elitista in actualul sistem de partide pare epuizata. Nu numai ca oamenii cu experienta, greutate sau carte nu prea reusesc sa razbeasca la varful Cartelului dar s-a dovedit ca in general avem elite politice mai iresponsabile si stupide decat orice imaginatie. Practic azi clasa politica romaneasca sfideaza orice comparatii decente. In cel mai bun caz poti spune ca in ceea ce priveste judecata si responsabilitatea politica, politicienii nostri – cu mici exceptii- sunt la acelasi nivel cu nivelul cel mai de jos al „maselor”. Ori logica cartelizarii presupunea exact crearea unui cordon sanitar intre „mase” -inca imature democratic- si varful deciziei politice.

Am invatat insa vara aceasta ca nu era cazul. Intre judecata politica a „maselor” d-lor Dan, Gigi sau Felix pe de o parte si cea a elitelor din varful partidelor, pe de alta, s-a dovedit a nu fi o diferenta prea mare. Aceeasi ingustime mentala, acelasi meshin interes individual imbract in retorica interesului national si aceeasi iresponsabilitate agresiva si tampa. Spre apararea mea si a naivitatii cu care am crezut in responsabilitatea ultima a elitei noastre politice, sa spun urmatoarele: Credea cineva acum cativa ani ca un Hasotti sau Antonescu, preludii sau intermezzo-uri comice in discutiile de la sedinte de partid, caricaturi triste ale unor personaje burlesti, vor ajunge sa fie unul ministru, celalalt presedinte al tarii!? Orice om cu discernamant ar fi luat asta drept o gluma. Si iata ca elita noastra politica in anul 2012, a transformat aceasta gluma in realitate politica: o bataie de joc nationala si internationala.

Am vrut sa evitam irationalitatea „maselor” dar azi am ajuns sa constatam ca avem nu doar iresponsabilitate (chiar patologica) la varful politicii romanesti dar si un Cartel oligarhic care, culmea, o promoveaza. Un cost prea mare pentru sacrificarea liberatii de asociere. Asa ca mai bine deschidem barierele competitiei si sa lasam competitia sa sorteze care iresponsabil si psihopat sa ne conduca. Cu ce drept facem acum un culuar privilegiat la putere pentru un Hasotti, Antonescu sau Sova, blocand accesul unor necunoscuti dotati cu aceleasi stelare atribute de iresponsabilitate, incompetenta si stupiditate!? De ce ar decide Cartelul care psihopat si imbecil sa fie Mare Politician cand putem lasa Poporul sa decida ce forma de psihopatie si imbecilitate trebuie premiata politic odata la patru sau cinci ani?
d. Singurii perdanti in actualul sistem sunt exact membrii acelei paturi sociale care ar vrea si ar putea sa faca ceva pentru buna functionare a sistemului politic si pentru mai buna guvernare a tarii. Sunt insuficient de multi pentru a se putea manifesta national ca bloc. Sunt marginalizati sau sicanati daca vor sa intre in partidele Cartelului. Si nu sunt lasati nici sa se asocieze politic liber, pe baze locale sau sectoriale. Mai mult, actualele partide nu vor sau nu pot sa reprezinte interesele acestei eterogene paturi sociale reformiste, occidentaliste si responsabile. Deci membrii ei nu au de ales: daca vor sa fie reprezentati politic sau macar sai ii forteze actualii actori sa ii reprezinte cat de cat, ar trebui sa se organizeze. Actualul sistem nu-i lasa sa o faca nici in interiorul partidelor constituite, nici in afara lor. Lucrurile trebuie schimbate.

Daca sistemul i-ar lasa sa se asocieze liber si sa competitioneze, ar avea macar sansa sa-si dea masura in arena publica, pe baza insitutionala. Poate ca nu o sa iasa nimic. Personal sunt sceptic de reusita lor nationala. Dar macar ar putea incerca. E greu sa lupti impotriva Cartelului. Dar ce alternativa exista? Speranta moare ultima.

In loc de concluzii

Nu stim daca solutia liberalizarii si incurajarii competitiei politice intre partide va functiona. Dar merita discutat. Merita analizat. Merita gandit serios la ea. Poate ca nu este „Solutia”. Dar atunci intrebarea este: care e rezolvarea? Pentru ca este clar, evenimentele de vara aceasta au aratat un lucru: avem o problema imensa care nu o sa dispara daca ne prefacem ca nu o vedem si mergem mai departe, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Autor: Dragos-Paul Aligica
(articol preluat: www.revista22.ro)

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page