Dezvoltare personală, Lifestyle — iulie 10, 2015 at 19:59

Când totul merge prost încearcă să rămâi calm

by

Gândiți-vă puțin la acele momente când ați avut un plan de urmat și v-ați organizat ziua în conformitate cu acesta, dar, dintr-o dată ceva a scăpat de sub control și totul în jurul vostru parcă a început să se năruie… Ups!… Ce facem de obicei în astfel de situații? Începem să  urâm totul în jurul nostru, să căutăm vinovați sau vrem să mergem înapoi, în timp, pentru a schimba situația?… dar, este imposibil!… și, din moment ce este imposibil acest lucru, poate că ar trebui să învățăm cum să rămânem calmi în situații presante sau în perioadele stresante ale vieții noastre. Iată, câteva sfaturi pentru a le încerca… la mine, a mers!

Cum sa ne destresam 1. Nu te panica!

Panica este cel mai rău lucru pe care îl puteți face în situațiile complicate. Panică te face orb și nu duce nicăieri, cu excepția faptului că te poate conduce către eșec total…  Mai bine puneți-vă gândurile în ordine și veți vedea o cale de ieșire din acele problemele sau poate că nu sunt probleme atât de mari precum ai crezut inițial. Odată ce vă panicați, înnebuniți… opriți-vă pentru o clipă și o respirați adânc… asta întotdeauna ajută să vă calmați.

2. Acceptați situația!

Dacă nu poți schimba o situație, atunci accept-o și schimbă-ți atitudinea față de ea. Oameni de succes se adaptează întotdeauna la orice situație, indiferent cât de neplăcut ar fi. Prin urmare, întotdeauna, într-o situație dificilă, ei găsesc lucrurile pozitive și încearcă să se concentreze doar pe ele. Își dau seama că lucrurile nu merg întotdeauna în conformitate cu scenariul inițial și asta îi face să învețe să meargă în sensul fluxului situației și nu contra lui.

3. Există întotdeauna o șansă!

Dacă ți-a reușit ceva, nu e sfârșitul lumii!… Indiferent de situația în care te afli, va exista întotdeauna o altă șansă. Puteți schimba oricând situația în avantajul vostru și să realizați orice proiect dificil. Toți oamenii fac greșeli și doar cei mai puternici pot îndrăzni să folosească cea de-a doua sanșă în favoarea lor…

4. Cereți sfatul!

Este normal să cereți sfaturi atunci când vă confruntați cu o problemă. Pun pariu că și vouă v-a fost cerut ajutorul de multe ori, așa că… de ce nu puteți și voi să cereți ajutorul cuiva?… Vă este teamă să nu cumva să provocați probleme și persoanei căreia vă adresați?…  nu vă îngrijorați, veți descoperi că și ei au trecut prin probleme ca și voi… ăsta cel mai rău lucru care se poate întâmpla… ai încredere că alte persoane pot vedea altfel lucrurile și pot fi în măsură să găsească soluțiile pe care tu nu poți vedea!…

5. Nu da vina pe alții!

Și eu am avut acest obicei pentru o perioadă de timp, până când am realizat că asta ducea încet la năruirea viații mele… Tu ești singurul care este responsabil pentru viața și greșelile tale!… Dacă ai un necaz, dacă lucrurile nu merg așa cum ți-ai dorit tu, nu trebuie să fie vina nimănui… așa cum nu poate fi nici vina ta… De cele mai multe ori avem încredere oamenii în care nu ar trebui… și asta ne provoacă  probleme… Da, ei sunt vinovați, așa cum ar putea fi totul doar din vina ta… așa că, scapă de încredere oarbă, asumă-ți faptul că poate fi doar greșeala ta!

6. Recunoaște că ai probleme

Există oameni care se mint că totul este bine atunci când nu este așa… Gândirea pozitivă este bună, dar nu în acest caz. Când pierzi controlul asupra unei situații și îți este greu, este foarte important să recunoști… dacă nu procedezi așa, atunci problema se poate agrava și îți va fi mult mai greu să o rezolvi. Confruntați-vă cu dificultățile vieții!… numai așa vă puteți dezvolta pe plan personal și doar oamenii încrezători pot face asta cu adevărat…

7. Pur și simplu ignoră!

Dacă nu puteți face față schimbărilor imprevizibile de planuri ar trebui pur și simplu să le ignorați.  Acționați în conformitate cu vocea interioară și încercați să nu vă faceți griji în acest sens… Există situații când oamenii nu mai pot face față și astfel singurul lucru pe care îl puteți face este de a ignora. Știu, e mai ușor de zis decât de făcut!… dar, a te îngrijora despre ceva ce nu se poate schimba este doar o pierdere de timp prețios.

8. Fă întotdeauna un plan de rezervă

Orice ați avea de gând, asigurați-vă că aveți un plan de rezervă și un plan de rezervă pentru planul de rezervă…. Fie că este vorba o excursie sau o întâlnire de afaceri, planul de rezervă vă ajută să evitați situațiile stresante și incomode,ca să nu mai vorbim de faptul că vă veți simți mai încrezători și că veți face față unei probleme în doar câteva minute.

Nu intrați în panică și încercați să vă adaptați la orice situație ce survine în viața voastră. Principalul lucru de reținut este că,  trebuie să vă păstrați o gândire pozitivă, care nu vă permite să deveniți nervoși, indiferent de cât de dificilă și dureroasă este situația.

Acestea sunt unele dintre cele mai eficiente modalități de a rămâne calm atunci când lucrurile nu merg bine și nu poți modifica. Voi aveți o modalitate proprie de a rămâne puternic când totul parcă nu vă merge bine?

L.M.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page