Evenimente, Ultimile Știri — februarie 24, 2019 at 18:36

Călărași,Dragobetele mobilizare  de partid-curat româneșete- cadru pentru exhibiția șefilor de partid

by

fotografiile spun totul despre iubire…

O ciudată și inutilă tenacitate, pentru a da un sens unei sărbători care   nu implică exhibiția ci mai degrabă discreție și sinceritate, a dus și astăzi la ieșirea în stradă a activiștilor PNL și PSD, ca de fiecare dată în ultimii anii,pentru „sărbătorirea” Dragobetelui.

Într-un  kitsch  heirupist care împinge către  mediocritate  cu „grația” improvizației și ignoranței, șefii organizațiilor de tineret ai PNL și PSD Călărași s-au întrecut în a oferi cadru pentru exhibiția șefilor de partid, Drăgulin  ne ratând ocazia de a câștiga.

Colac peste pupăză Dragobetele a devenit sărbătoarea pensionarilor în capul lui Drăgulin și a celor care îl urmează…penibil….

În lipsă de teme,valori și retorică  tinerii politicieni (puțini) cad pradă voluntarismului  și ignoranței. (VOLUNTARÍSM s. n. 1. Doctrină potrivit căreia acțiunile noastre sunt legate de voință sau de liberul arbitru și nu de intelect sau de înclinațiile naturale. Dex)

Am scris aceste rânduri pentru că îmi pasă de voi. Este dreptul vostru dar nu înghițiți pe nemestecate …

Nelu Bălașa

Iată câteva rînduri pentru risipirea ignoranței:

Dragobete Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa.

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”(cu temă slavă), adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”. Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”.[1] Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete.[2] Această explicație este data și de „Micul dicționar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Zafiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris). În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.[3] Alte teorii expuse de Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – țap și „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”.[2] (ro.wikipedia.org)

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page