Editoriale, Monumentele Neputinţei — aprilie 14, 2014 at 20:41

Banditismul în România a atins cote alarmante

by

Orice televiziune de ştiri care stăpâneşte arta de a vinde senzaţionalul plasează în prim plan şi prime time grupările infracţionale drept unul din ingredientele principale ale calupului de ştiri negative care domină de departe jurnalele de ştiri. Asta nu pentru că în ţara asta lucrurile bune au încetat să mai existe ci în nobilul scop al audienţei şi ratingului aducător de bani, între două astfel de grupări infracţionale fiind inserate reclame a ? EUR secunda. Telespectatorul aşezat relaxat în fotoliu nu mai pregetă în a exclama “nţ .. nţ .. nţ!” manifestându-şi astfel indignarea dar în acelaşi timp fiind şi satisfăcut de porţia de senzaţional primită pe cablu.

piovra-300x336Banditismul în România a atins cote alarmante însă nu datorită grupărilor infracţionale menţionate care vedem zilnic cum suntdestructurate de instituţiile speciale ale statului. Gravitatea constă în super-criminalitatea cu guler alb practicată astăzi de cei ce se doresc a se identifica cu noua nomenklatură. Este grav pentru că victima acestor baroni ca şi a întregii lor ţesături de “argaţi” este însăşi România care este jefuită sistematic prin tot felul de sifonări ale banului public. Norocul nostru este că pe DNA îl doare fix în pixul său de procuror devenind pe zi ce trece un redutabil comando de tipul celui cu care se identifica comisarul Cattani.

Românul se limitează la “nţ .. nţ” – ul său fiind total depăşit de situaţie, mintea sa neputând prelucra informaţii despre mişmaşurile cu multe zerouri ale cash-ului statului care diferă radical de carnea vie, drogurile, pensiile “pe caz de boală” sau evaziunea fiscală cu carne mult mai uşor de înţeles şi asimilat. Baronii României pică unul câte unul, victime ale propriei lăcomii, aroganţe şi autosuficienţe de ajungi să-i dai dreptate celui care se întreba patetic “câţi or să mai rămână în picioare?!”. Primul-ministru al ţării s-a solidarizat în mod deschis cu aceştia declarându-şi în mod făţiş susţinerea şi exprimându-şi speranţa “… că până la urmă nu doar justiția îi va face dreptate, dar cred că noi toți o să-i facem dreptate” referindu-se în mod particular la un reprezentant de seamă al baronilor (sursa).

Desigur este vorba despre “Dreptatea până la capăt” asumată drept slogan electoral de cei ce se află la conducerea destinelor ţării. Rămâne de discutat doar acel “noi” care se vrea a lua locul autorităţilor statului?! Autorităţi care prin acţiunile lor se află astăzi în aprecierea unor ţări cu o bogată istorie democratică şi care definesc corect corupţia la nivel înalt drept un flagel ce poate dărâma orice construcţie a unui stat de drept.

Ca de obicei aprecierile şi încurajările sunt lăsate în seama altora, pe noi caracterizându-ne solidaritatea în virtutea acelei “justiţii morale” de care pomeneşte primul-ministru dar care fie nu este apanajul acestui popor fie îi este vârâtă în mod perfid pe gât drept unic criteriu de judecare a acestei “altfel de grupări infracţionale”. Oricare altă abordare face parte, desigur, din categoriabăsismului. Într-o emisiune televizată un senator PSD a declarat că “Eu cred că România ar putea avea la finalul acestui an primul preşedinte NEOCOMUNIST în persoana lui Victor Ponta” (sursa ).

Din postura în care se află parlamentarul respectiv nu ar trebui să încurce merele şi perele politicii şi societăţii româneşti şi nici “non”-urile cu “neo”-urile limbii româneşti. Aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm dreptate pentru că similitudinile cu vremurile apuse în decembrie 1989 nu pot fi ignorate. Primii-secretari ai judeţelor aveau drept absolut asupra teritoriului aflat în administrare, doar o hotărâre a cabinetelor 1 sau 2 putând schimba peste noapte situaţia. Şi atunci existau “grupări infracţionale” de gestionari puşi pe delapidare, de “şperţari” şi comercianţi la negru de produse din “shop” sau de “valutişti”. Toţi aceştia erau în mod firesc înfieraţi de regim şi pedepsiţi corespunzător deşi apariţia şi acţiunile lor constituiau o cauză directă a “politicii partidului”. Ce se întâmpla însă în sferele înalte ale puterii locale sau naţionale nu a răzbătut niciodată dincolo de zidurile tăcerii pe care defunctul PCR le-a clădit în faţa cetăţeanului. Acesta accepta micile concesii făcute de către primii-secretari întruchipate de o butelie, de portocale, ulei sau zahăr “la liber” sau paşapoarte acordate inexplicabil de repede. Accepta pentru că nu avea încotro, viaţa fiindu-i împărţită între servici şi cozile zilnice la care trebuia să se lupte pentru achiziţionarea celor necesare traiului zilnic. Au fost momente când nu a mai acceptat dând iama brutal în mediul perfect etanşeizat al primilor-secretari şi nomenklaturii lor.

Aşa s-a întâmplat în 15 noiembrie 1987 la Braşov când trotuarele din centrul oraşului s-au umplut cu portocalele, bananele, roţile de caşcaval şi batoanele cu salam de Sibiu găsite în “cantina partidului”. Solidaritatea acelei grupări comuniste funcţiona perfect atât de jos în sus cât şi de sus în jos, orice activist de partid cu gură mare şi origine sănătoasă fiind imediat acceptat ca parte a acelui mecanism ermetic prin care o minoritate a reuşit să supună o majoritate timp de aproape cincizeci de ani.

Vremurile au evoluat, primii-secretari fiind înlocuiţi cu baronii de astăzi dar principiile acelui mecanism au rămas aceleaşi, solidaritatea persistând la fel şi tot de jos în sus şi iată, şi de sus în jos, scopul principal fiind tot acela de ermetizare a unei noi clase politice de tipul nomenklaturii la cheremul căreia să se afle întregul ansamblu de resurse ale ţării . Spusele premierului întăresc pe deplin aceste principii iar respectivul senator PSD nu face altceva decât să-l aşeze pe acesta la butoanele acestei maşinării. Numai că DNA-ul şi justiţia reuşesc în aplauzele unor mari democraţii mondiale să dea definiţia corectă iar privită prin această prismă solidaritatea respectivă nu este altceva decât o cârdăşie, termen uşor de înţeles pentru orice telespectator avid de ştiri senzaţionale cu tâlhari şi grupări infracţionale.

Românii au memoria scurtă, nu puţini fiind aceia care regretă timpurile de dinainte de decembrie 1989. Uită cozile la care erau obligaţi zilnic într-o perpetuă umilinţă până ce acestea au devenit un adevărat fenomen social. Ignoră că acum produsele stau la coadă pe rafturi pentru a fi cumpărate până ce li se termină termenul de valabilitate, coada fiind din ce în ce mai lungă din cauza puterii de cumpărare tot mai scăzută. Ignoră şi sumele cu multe zerouri delapidate din avuţia naţională fapt care constituie şi el unul din motivele acestei puteri de cumpărare a cetăţeanului din ce în ce mai redusă. Acceptă fără crâcnire parazitismul celor peste 35 de taxe şi impozite noi, başca o acciză suplimentară la un combustibil şi aşa supraaccizat şi suprataxat.

Micile concesii de acum nu seamănă deloc cu cele de pe vremuri dar românul tot se mulţumeşte extaziat cu ceea ce acest stat îi dă cu o mână trecând voios cu vederea ceea ce îi ia cu alte zece mâini deodată. Ba chiar pentru unii 1 kil de făină, zahăr sau ulei ori chiar şi o banală găleată pot constitui mijlocul cel mai simplu cu care să vadă “bunătatea” din ochii guvernanţilor, această infimă concesie fiind de fapt preţul plătit pentru propria ignoranţă şi pierzanie.

Cârdăşia ermetizează noua nomenklatură a României pe post de solidaritate de jos în sus şi de sus în jos cu noii baroni primi-secretari, pentru consolidarea dreptului lor cât mai deplin asupra feudelor aflate în administrare şi care şi astăzi se numesc tot judeţe. Trăiască partidul şi secretarul său general … !

sursa:politicstand

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page