Dezvoltare durabilă, Economie — iunie 21, 2014 at 11:03

Avocatul Gabriel Biriş taie în carne vie în economie: România are oportunităţi, dar n-avem viziune!

by

ViewDocumentRomânia are extrem de multe oportunităţi, din păcate prea puţin folosite. O spune cunoscutul avocat de business Gabriel Biriş. Expertul în fiscalitate creionează, pentru KeysFin Business Interview, oportunităţile, avantajele şi problemele esenţiale din economia românească. În esenţă, România e precum în zicală – brânză bună în burduf de câine! Cine trebuie să “rupă pisica-n două”, aflaţi din materialul de mai jos.

Gabriel Biriş este un finanţist pur-sânge care are o mare calitate – ştie să comunice şi nu ezită să spună verde-n faţă ceea ce crede. Este o prezenţă obişnuită pe micul ecran, cochetează cu politica, însă ştie să facă demarcaţia clară între idei/soluţii economice şi campanie electorală. Chambers l-a numit “undisputed leader of the tax profession in Romania” iar în Legal 500 a fost prezentat chiar “Tax Pope of Romania”.

Şeful de la Biriş-Goran este un tip optimist, dovadă răspunsurile la întrebările privind oportunităţile economice ale României.

„România are extrem de multe oportunităţi, din păcate folosite prea puţin”, spune Biriş. “Oportunităti există, domenii în care putem fi extrem de competitivi există. Lipseşte însă o anumită viziune, lipsesc stimulii pentru a crea o cultura antreprenorială. Statul nu vede antreprenorii ca parteneri ci doar ca pe o sursă de venituri la buget, ceea ce nu ajută deloc”, afirmă finanţistul.

AGRICULTURA

„Trage încă ponoasele politicilor antinaţionale de la inceputul anilor ‘90, cand proprietatea a fost fragmentată, iar regimul proprietăţii a fost bulversat prin tot felul de improprietăriri dubioase. Modul în care s-au făcut improprietăririle a incapacitat sistemul de irigaţii, care dealtfel a fost şi distrus. In ultima perioadă, asistăm la un proces de consolidare a proprietăţii, proces însă anevoios datorită regimului incert al proprietăţii, în multe cazuri, cadastrul fiind funcţional doar în Transilvania. Avem însă teren agricol de calitate, iar asta este ce contează. Sunt câteva exploataţii mari, care sunt deja eficiente din punct de vedere tehnologic. Pe acestea, factorul politic trebuie doar să nu le incurce – aşa cum s-a întâmplat anul acesta cu impozitul pe construcţii, impozit care afectează sever marii producători agricoli. În ceea ce priveşte producătorii mici, cred că statul ar trebui să se implice în susţinerea realizării unui sistem de colectare a produselor agricole eficient”, afirmă avocatul de business.

LOGISTICA

“Suntem într-o poziţie privilegiată pentru a deveni poarta de intrare în Europa a produselor din Asia. Nu avem însă infrastructura (rutieră şi feroviară), iar la import nu aplicăm regimul de taxare inversă. În plus, impozitul pe construcţii afectează sever şi acest domeniu. Este o mare şansă irosită”, consideră Gabriel Biriş.

CERCETARE-DEZVOLTARE

“România are un mare potenţial în această zonă, potenţial însă prea puţin exploatat. Nu ştiu dacă avem vreo universitate în TOP 500… Irosim talent şi resurse, foarte mulţi copii pleacă afară şi nu se mai întorc din lipsa de oportunităţi acasă. Multe idei mor sau sunt vândute pe nimic din cauza lipsei finanţării – aici cred că statul poate interveni, atât prin crearea unui cadru legislativ care să favorizeze investiţiile, cât şi prin crearea unor fonduri de venture capital sau chiar seed investments”, afirmă acesta.

SERVICIILE AU POTENŢIAL

“Cred ca cel mai „infantil” domeniu, unde sunt aşteptate investiţii, este cel al serviciilor – prea puţini înţeleg să ofere servicii de calitate, în termenele şi bugetele agreate. Cred că cel mai bun exemplu aici este sectorul HORECA”, consideră Biriş.

CAPCANELE FISCALITĂŢII

Dincolo de cele câteva oportunităţi de business enumerate mai sus, Biriş spune că una dintre marile probleme cu care se confruntă România este fiscalitatea. Avocatul de business arată cu îngrijorare, în primul rând, către controversata taxă pe stâlp.

“Cel mai periculos trend este acela de a impozita investiţiile. Nou introdusa taxa pe construcţii exact asta este: un impozit pe investiţiile din ininfrastructură. Dealtfel, tot impozit pe investiţii este şi impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice, impozitul fiind direct proporţional cu valoarea investiţiei. Nici o ţară nu impozitează investiţiile, dacă vrea să se dezvolte. Impozitează profitul, venitul, consumul, nu investiţiile…”, afirmă Biriş.

EXISTĂ ŞI MĂSURI POZITIVE

“Paradoxal pentru un guvern care a introdus sau majorat atâtea taxe, au fost şi câteva măsuri care ar putea fi generatoare de optimism. Mă refer în principal la scutirea de impozit pe profit a câştigurilor de capital, măsură care pune practic România pe harta locaţiilor de holding, creşterea deducerii suplimentare pentru cheltuielile de cercetare dezvoltare şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit. Acestea sunt măsuri care ar putea fi generatoare de optimism, dar sunt puse în umbra de mutitudinea măsurilor cu efect negativ”, consideră omul de afaceri.

CONCLUZIILE LUI BIRIŞ

“Am încredere că vom găsi soluţii de creştere sustenabilă. Vor mai fi şi sincope, dar economia se va dezvolta. Vorbesc aici atât de zona industrială cât şi de cea a serviciilor. Este vital însă pentru economia românească ca infrastructura să fie imbunăţită. Din păcate, principala vulnerabilitate pentru economia romaneasca o constituie calitatea actului de guvernare şi deprofesionalizarea (prin politizare) a unor instituţii importante pentru bunul mers al economiei”, mai spune acesta.

Articol realizat de KeysFin in colaborare cu Catalina Manoiu

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page