Ani de liceu, Cultură şi Educaţie — mai 31, 2013 at 18:05

Aţi închis poarta liceului şi aţi deschis drumul către viaţă! – Ultimul Clopoţel la Colegiul Agricol “ Sandu Aldea” Călăraşi

by
IMG_6563„Aceia care refuză să rişte şi să crească, vor fi înghiţiţi de viaţă!”

Zâmbete, lacrimi, îmbrăţişări, multe emoţii şi… mândria de a fi absolvent… pe scurt, cam asta ar fi caracterizarea zilei de 29 mai 2013 pentru absolvenţii colegiului agricol „Sandu Aldea”… Ziua festivă de încheiere a liceului, ultima strigare de catalog, ultimul clopoțel… Atmosfera orelor când profesorii îi ascultau pe elevi a fost înlocuită de sărbătoare și regret în același timp… Mulți dintre absolvenți parcă și-ar mai fi dorit să vină la liceu, să mai petreacă ceva timp cu colegii cu care s-au obișnuit în decurs de patru ani…  a dominat o atmosferă de sărbătoare, cu multe flori, felicitări și urări de bine, vedetele zilei fiind absolvenții, cei care au fost copleşiţi cu urări de bine, premii și lacrimi… Au participat profesorii, absolvenţii şi părinţii şi rudele acestora şi invitaţii de onoare, deputat Maria Dragomir, dl. deputat Daniel Florea, prefectul judeţului Călăraşi dl. George Iacob, viceprimarul Virgil Dumbravă… S-au rostit cuvinte speciale de mulţumire, dar şi de luminare a minţii absolvenţilor pentru examenele ce urmează a le susţine în perioada următoare , precum şi despre drumul în viaţă pe care îl vor urma…

Maestru de ceremonii a fost Bianca Gheorghe, vicepreşedinte al Consiliului Elevilor, care a adresat tuturor participanţilor la eveniment, cuvinte încărcate cu mult impact emoţional atât în rândul absolvenţilor cât şi în rândul invitaţilor… „Eu cred că toţi profesorii şi elevii devenim cu sau fără voia noastră nemuritori… aşezăm în fiecare zi, în cufărul amintirilor emoţii, regrete, bucurii, dezamăgiri, vise, speranţe, lacrimi… contribuind în mod deliberat sau nu la naşterea unui surâs pe chipul fiecăruia dintre noi… Astăzi, la finalul unui drum, când închideţi poarta liceului şi deschideţi uşa către viaţă, cu emoţie, vă doresc să aveţi multe împliniri”…

IMG_6566

După introducerea Biancăi Gheorghe, deschiderea oficială a festivităţii a făcut-o d-na director profesor Nela Ciutacu, care a adresat absolvenţilor cuvinte calde, din sufletul unui om care serveşte şi păstoreşte atâtea suflete dornice de a învăţa… fericită şi împlinită profesional, pentru că împreună cu tot colectivul de profesori au reuşit să conducă şi să deschidă drumul către maturitate unei noi promoţii de tineri absolvenţi gata să îşi ia destinul îm mâini… tineri, care vor duce cu ei mai departe şi renumele colegiului agricol „Sandu Aldea” din Călăraşi.

IMG_6571

În continuare, Raluca Udrea, şefa promoţiei 2009-2013 a subliniat la rândul său importanţa şi încărcătura zilei Ultimului Clopoţel pentru toţi elevii claselor a XII-a, o zi care va rămâne cu certitudine în memoria şi în inima lor pentru totdeauna… „Cei 4 ani de liceu vor rămâne veşnic în sufletele noastre, definindu-i prin câteva cuvinte: colegi, profesori, extraordinari şi peripeţii minunate”… De asemenea a adresat cuvinte de mulţumire şi preţuire pentru toţi dascălii care le-au călăuzit paşii pe tot parcursul minunat al liceului, care cu răbdare şi profesionalism au reuşit să-i modeleze şi să-i transforme în ceea ce au devenit în prezent…

IMG_6604

 

Raluca Udrea nu şi-a luat adio doar de la colegi şi profesori ci şi de preşedinţia pe care a deţinut-o timp de 3 ani a Consiliului Şcolar al Elevilor… „Azi, nu-mi iau rămas bun doar de la profesori, colegi şi tot ceea ce a ţinut de liceu, ci şi de la funcţia de funcţia mea de preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor. Au fost 3 ani frumoşi din viaţa mea care şi-au pus amprenta în cel mai deosebit mod… Rămân cu convingerea că în aceşti ani am reuşit să întreprind proiecte şi activităţi care au dus la îmbunătăţirea lucrurilor din liceul nostru. Aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat fără persoanele care mi-au fost alături de-a lungul acestor ani”… La finalul discursului adresându-se colegilor următorul îndemn: „Bucuraţi-vă de liceu şi trăiţi-l în aşa fel, încât, după terminarea lui să aveţi un singur regret… Că s-a terminat!”

În continuarea festivităţii d-na deputat Maria Dragomir a fost prima dintre invitaţii de onoare care a adresat absolvenţilor felicitări şi cuvinte de încurajare pentru ceea ce îi aşteaptă în continuare pe parcursul traseului vieţii lor. Profund onorată şi emoţionată de invitaţie, a subliniat faptul ca şi dânsa este inginer agronom şi este mândră de acest fapt… ”Să fiţi mândri că v-aţi ales această profesie şi vreau să vă transmit că: A fi specialist nu este simplu, mă simt ca un doctor al plantelor. Vă felicit pentru profesia pe care v-aţi ales-o, trebuie să le mulţumiţi profesorilor şi celor care v-au sprijinit pe parcursul liceului, de asemenea trebuie să le mulţumiţi părinţilorbcare v-au ajutat să ajungeţi până aici… vă recomand să urmaţi tot o şcoala cu profil agricol şi să vă întoarceţi în oraşul d-voastră cu mândrie, şi să ne solicitaţi pentru a vă ajuta să ocupaţi un loc de muncă în agricultură…mi-aş dori ca după 4 ani să reveniţi şi să deveniţi fermieri în judeţul d-voastră.”

IMG_6582

Domnul deputat Daniel Florea, în acelaşi registru, le-a urat absolvenţilor să devină deputaţi, senatori, prefecţi, primari cât mai repede posibil… ”Fiecare trebuie să îţi urmeze visul în viaţă, şi eu vă rog, să vă urmaţi visele aşa cum ştiţi voişi să vă trăiţi viaţa aşa cum vreţi voi!…Alegeţi-vă singuri drumul în viaţă pentru că pe acesta îl veţi parcurge până la sfârşit,    obţineţi rezultate bune ca să puteţi performa în activitatea voastră, alegeţi drumul care vi se potriveşte cel mai bine!”

IMG_6586

Domnul prefect George Iacob la rândul său, împărtăşind emoţiile absolvenţilor şi-a început alocuţiunea subliniind faptul că se încheie un capitol din viaţa lor, că se vor despărţi de colegii şi de prietenii pe care îi vor vedea după absolvire din ce în ce mai rar şi că… „ Fiecare va avea un scop, de a-şi alege drumul în viaţă… Aţi avut parte de un grup de profesori de excepţie şi îmi place să cred că în toată această perioadă aţi învăţat de la ei, tot ceea ce d-voastră v-aţi ales să învăţaţi… Vă doresc tuturor să aveţi parte de acele perfomanţe pe care vi le doriţi… Dacă nu vă doriţi un lucru, nu se va întâmpla!… Îmi doresc să duceţi numele liceului mai departe, iar profesorii pe care i-aţi avut să-i cinstiţi şi de la toamnă mai departe.”

IMG_6593

Domnul viceprimar Virgil Dumbravă şi-a început discursul punând accent pe relaţia liceu, comunitate şi primarie… de la intrarea în primul an de liceu şi până în prezent liceul a trecut prin multe transformări pozitive , acestea datorându-se conducerii liceului şi disponibilităţii primăriei Călăraşi de a aloca fonduri, de a coordona şi de a realiza modernizarea liceului. În continuare, a menţionat următoarele… „ Dacă veţi termina o facultate şi veţi fi buni, 100% veţi avea  locuri de muncă. Şi nu numai atât!…D-voastră şi celorlalţi absolvenţi de liceu şi facultate statul român vă oferă o oprtunitate pe care noi nu am avut-o, adică: puteţi ajunge în funcţii de conducere la o vârstă foarte tânără sau puteţi fi manageri de firme sau de ferme, pe care le puteţi înfiinţa şi administra… cu o singură condiţie… să învăţaţi foarte bine, să vă pregătiţi foarte bine!”…

IMG_6595

După toate discursurile invitaţilor, doamnele şi domnii profesori diriginţi au strigat catalogul pentru ultima dată şi au acordat elevilor merituoşi diplome de recunoaştere a eforturilor depuse pe altarul şcolii şi învăţăturii. Toţi aceşti profesori au fost minunaţi, încărcaţi de emoţii, cu ochii plini de lacrimi şi totodată mândri… că munca lor nu este în zadar!… acei copii îmbrăcaţi în robe de absolvenţi erau rodul muncii lor!… al eforturilor, dăruirii şi al bucăţii de suflet lăsată în inima fiecărui tânăr căruia au încercat să-i şlefuiască un caracter bun şi demn şi să-i potolească setea de cunoaştere. Felicitări doamnelor şi domnilor profesori!

IMG_6557

Primul moment de cumpănă îi așteaptă în curând… Dacă până acum i-au avut alături pe părinți, profesori și prieteni, de acum înainte posibil că vor fi singuri în fața evenimentelor care vor urma… Pe toţi absolvenţii îi aşteaptă un drum anevoios şi presărat de multe incertitudini la un moment dat… se pregătesc să plece, dar probabil că peste zece ani se vor întoarce și vor spune că au trăit cei mai frumoși ani…

Sper ca școala să își fi pus amprenta asupra acestor tineri, sper ca ei să devină acei tineri care ar trebui să fie: verticali și cu putere în momentele grele și încercările la care vor fi supuși… Le doresc să treacă cu bine peste examenele care urmează, le doresc să caute să fie fericiți în viață prin lucruri simple şi normale care să le facă bucurie sufletului…. și sper să înveţe şi să înţeleagă că… fericirea nu constă numai în bani!… Secretul reuşitei constă în ambiţie şi foarte, foarte multă muncă… Vă doresc să vă modelaţi un caracter puternic, să vă propuneţi ţeluri şi… cel mai important… să luptaţi pentru atingerea lor!… Să trăiţi şi să fiţi buni!… şi să fiţi buni pentru a putea fi fericiţi! …

IMG_6614

Şi voi încheia în spiritul d-nei director adjunct prof. ing. Constantin Dumitra:  „ Vă doresc să vreţi să creşteţi, să riscaţi, să vă deschideţi aripile şi să zburaţi acolo unde este mai bine pentru voi!… Zburaţi puilor, zburaţi!”

Cu stimă şi respect,
Liliana Manea

[wzslider autoplay=”true”]

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.