Anunţuri, Ultimile Știri — aprilie 11, 2014 at 10:53

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

by

Administratia Nationala de Meteorologie  avertizează că în intervalul : 11 aprilie, ora 03 – 12 aprilie, ora 08, va continua să plouă în jumătatea de est a ţării, iar în nordul Moldovei se vor cumula cantităţi de apă de până la 25…35 l/mp. În zona de munte, îndeosebi a Carpaţilor Orientali, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

cod galbenUrmare a atenţionării meteorologice de cod galben de ploi însemnate cantitativ şi ninsori în zona de munte, POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie.

Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Este recomandat ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua, pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire al parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze foarte bine.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page