Editoriale — aprilie 22, 2016 at 20:56

Arabia Saudită: Stat care sprijină fățiș terorismul internațional

by

Presa internațională începe să abunde realmente în materiale extrem de credibile conform cărora autoritățile saudite sprijină fățis, atât financiar, cât și sub alte forme grupări teroriste active în Iraq și în Siria și care se fac vinovate de moartea a mii de civili nevinovați, în timp ce acasă, se dedau la un val de execuții fără margine, cum, poate, numai evul mediu mai consemnă.

terorismArabia Saudită a executat în prima sâmbătă a anului 2016, 47 de oameni din cauza a ceea ce oficialii saudiți au numit implicare în activități teroriste.

Cunoscutul cleric șiit Nimr Baqer al- Nimr a fost, de asemenea, printre cei executați. Despre Nimr, însăși cablogramele diplomatice americane făcute publice prin intermediul Wikileaks afirmau că “este un pacifist, care se dezice de declarațiile belicoase ale Iranului” și că “este un fervent oponent al familiei regale saudite”, însă prin mijloace pașnice, având ca armă cuvântul și fiind un veritabil lider de opinie în Arabia Saudită, mai ales în rândul tinerilor progresiști.

Afirmațiile făcute de oficiali de la Riyadh privind implicarea unora dintre indivizii executați în activități teroriste sunt mai degrabă sarcastice, neexistând în fapt decât dovezi ale unor vădite puncte de vedere divergente pe care aceștia le-au exprimat împotriva familiei Al Saud. Se pare că terorismul a devenit o scuză pentru a-i acuza fără fundament pe toți aceia care se opun familiei Al Saud, lucru cunoscut deja de către comunitatea internațională și care a antrenat vii proteste, nu doar în lumea musulmană.

Spre exemplu, Însărcinatul cu Afaceri saudit în Elveția a fost chemat la sediul Ministerului de Externe de la Berna, unde i s-a înmânat o notă de protest exprimând îngrijorarea acestei țări pentru situația alarmantă a drepturilor omului în Arabia Saudită și protestul Elveției pentru uciderea lui Nimr. Oficialii saudiți au eliminat prin acest val de execuții pe criticii suniți și șiiți, care susțineau ideea unor schimbări democratice și pașnice în cadrul sistemului.

Adversarii interni ai regimului saudit, care au fost activi de zeci de ani, poate, vor fi reduși la tăcere pentru o scurtă perioadă de timp, însă este și posibil ca măsura extrem de criticată la nivel internațional să aducă cu sine mișcări sociale extinse, în special în regiunile populate de șiiți, cum ar fi Qatif și, cu timpul, să fie chiar catalizatorul care va aduce cu sine implozia regimului saudit.

Nimr a fost un susținător al reformelor într-un mod pașnic. El a cerut regimului saudit să organizeze alegeri democratice și transparente în această țară. A fost o personalitate marcantă a protestelor organizate în timpul “primăverii arabe” de catre minoritatea șiită din Arabia Saudită, până la arestarea sa în 2012, neexistând dovezi cu privire la implicarea sa într-o activitate teroristă.

Ciprian POP

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page