Dezvoltare durabilă, Responsabilitate socială — martie 18, 2014 at 11:07

Aproape 2.500 de locuri de muncă disponibile cu ocazia Bursei Generale a Locurilor de Muncă

by

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea participa la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), pe data de 28 martie 2014, la Palatul Naţional al Copiilor, începând cu ora 09.00.

locuri de munca

Foto:Adevarul

Până în prezent, peste 70 de agenţi economici şi-au anunţat participarea la eveniment, ei oferind aproape 2.500 de locuri de muncă celor interesaţi. Concret, oferta locurilor de muncă este următoarea: studii superioare – 169, studii medii – 656, muncitori calificaţi – 1.319, muncitori necalificaţi – 313.

Două treimi dintre şomeri au studii liceale

Avem aproape 100.000 de tineri şomeri, absolvenţi de şcoli profesionale, licee sau chiar facultăţi, dar avem în acelaşi timp mii de joburi pe care patronii le pun la bătaie lună de lună pentru că nu găsesc în piaţă angajaţii calificaţi pentru aceste meserii. Statistica oficială arată că, la sfârşitul lunii septembrie 2013, numărul şomerilor înregistraţi era de aproape 430.000, din care peste 94.000 au vârsta sub 25 de ani, majoritatea, aproape 53.000, fiind bărbaţi. Cei mai mulţi şomeri tineri provin din judeţele Prahova, peste 4.100, Suceava, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi din Capitală, peste 3.300, arată datele ANOFM. La polul opus, cei mai puţini tineri fără loc de muncă sunt în Ilfov, 484, Tulcea, 904, şi în judeţul Arad, 936, potrivit datelor ANOFM.

Ministerul Muncii a lansat miercuri două proiecte-pilot, implementate în perioada 23 decembrie-30 iunie 2015, cu un buget total de aproape 40 de milioane de lei, care vizează 5.052 de tineri între 15 şi 24 de ani, din mai multe zone ale ţării, care nu au luat Bacalaureatul şi sunt şomeri. La final, o parte vor fi integraţi în şcoală sau în programe de formare ori de reconversie profesională, iar cel puţin 10% trebuie să fie angajaţi.

Un student din cinci nu-şi găseşte un job după licenţă. Un studiu realizat în premieră la UBB Cluj-Napoca arată care sunt specializările de unde studenţii s-au angajat imediat după absolvire.

Tinerii între 15 şi 29 de ani care nu au un loc de muncă şi nici nu studiază reprezintă o adevărată problemă, atât pentru societate, cât şi pentru buna lor dezvoltare, arată o analiză a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare (OECD). Experţii au găsit o serie de factori care favorizează fenomenul şomajului în rândul tinerilor, o problemă identificată la nivel global sub numele de „generaţia pierdută“.

ANOFM: Peste 43.000 de absolvenţi, majoritatea de liceu, s-au înscris ca şomeri în iunie şi iulie

Peste 43.000 de absolvenţi s-au înregistrat în ultimele două luni ca şomeri, 35.728 dintre ei fiind absolvenţi de învăţământ liceal sau post-liceal, informează ANOFM. Asta în condiţiile în care şomajul a atins cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, iar autorităţile au luat decizia de a majora cheltuielile cu asistenţa socială acoperite din buget. Mai precis, în momentul acesta sunt mai mulţi şomeri decât s-a estimat la începutul anului.

Tinerii şomeri şi politicile ratate Şomajul în rândul tinerilor este o problemă acută cu care se confruntă nu doar România, ci toate ţările membre ale Uniunii Europene, într-o măsură mai mare sau mai mică.

sursa:adevarul.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page