Editoriale, People-Passion-Performance — mai 21, 2013 at 20:01

Ansamblul de la Unirea – între tradiție și performanță

by

unireaÎnființat în octombie 2011, ansamblul folcloric din comuna Unirea se numără printre cele mai importante și de seamă amsambluri din județ. Alcătuit din 30 de dansatori cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani, grupul de la Unirea a obținut diferite premii atât naționale cât și internaționale, într-un timp foarte scurt. Nimic nu ar fi putut realiza fără muncă și devotament. La festivalul de la Kilimli din Turcia în iunie-iulie 2012, unde participanți au fost Senegal, Grecia, Bulgaria, Cehia și mulți alții, dansatorii noștri au obținut locul I, demonstrând astfel că se pot întrece cu ansambluri din întreaga lume, sub îndrumarea atentă a domnului Sile Baraitaru, coregraful ansamblului.

Taraful se mândrește cu soliști care aduc faimă ansamblului din care enumerăm: Piperea Tudorel, Piperea Maria, Rusen Cătălin. Ansamblul beneficiază de întreg arsenal de instrumente muzicale: clarinet, vioară, țambal, contrabas, acordeon etc.

Performanța se obține și cu susținere administrativă

De la înființarea ansamblului, prin Consiliul local și prin primarul comunei, Anghel Olteanu grupul a fost susținut în permenență moral și economic.

Nea Mărin la Unirea

Vedeta postului de televiziune Protv, cunoscută sub numele de Nea Mărin, din cadrul emisiunii ”Serviți, vă rog!” le-a făcut o vizită celor de la Unirea. Șeful coregrafilor din România i-a inițiat pe dansatori în tainele dansului pe muzică extrasă din arhiva Institutului de folclor. În viitorul apropiat ansamblul aspiră la un parteneriat cu acesta.

unirea1

La majoritatea evenimentelor din județul nostru, ansamblul, a fost oaspete de onoare, bucurănd și încântând urechile și ochii cetățenilor: Festivalul Internațional de folclor ”Hora Mare”, zilele comunei Borcea, Vâlcelele și multe altele.

”Suntem singurul ansamblu din țară eterogen din punctul de vedere al categoriilor de vârstă” a declarat pentru ziarul nostru doamna Maria Piperea-solist.

Le urăm succes în continuare!

Aurelian Mihai

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.