Anunţuri, Ultimile Știri — februarie 7, 2017 at 16:36

ANM: Atenționare meteorologică

by

În intervalul 07 februarie, ora 11 – 09 februarie, ora 11, vor fi precipitaţii însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului se vor cumula pe arii restrânse peste 30…40 l/mp.

avertizare-anm-cod-portocaliu-de-zapada-si-viscol-in-11-judete-si-in-municipiul-bucuresti-18526020În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.
Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h şi izolat 65 km/h.

În intervalul 07 februarie, ora 15 – 08 februarie, ora 11, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum și în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea este valabilă atenționarea meteorologică de Cod Galben, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă de 10…20 cm.

În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page