Evenimente, Ultimile Știri — februarie 12, 2014 at 09:15

Aniversat pe 12 februarie. La mulţi ani, Dan Puric!

by

Dan Puric s-a născut pe 12 februarie 1959. În 1983, Dan Puric a debutat ca actor de cinema, în filmul Prea cald pentru luna mai, în anul următor juca în “Sosesc păsările călătoare”, regizat de Geo Saizescu. A mai jucat în “O vară cu Mara” (1988), “Orient Expre” (2004), în coproducţia româno-sârbă “Tinereţe frântă” (1991).

Dan Puric

Popularitatea lui Dan Puric a crescut vertiginos în ultimii ani. La cel mai recent sondaj IMAS, actorul, care  împlineşte 55 de ani pe 12 februarie, s-a clasat drept cel mai cunoscut regizor.

În ultima vreme, Dan Puric e mai cunoscut prin conferinţele pe care le susţine despre spiritul românesc şi despre ortodoxie. A început, de câţiva ani, să scrie cărţi în acelaşi registru: „Cine suntem?“, „Omul frumos“, „Fii demn!“. Ca să îi iau interviul, l-am „prins“, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, la lansarea noii sale cărţi, „Suflet românesc“, la librăria Dalles din Capitală.

Am aşteptat mai mult de două ore ca peste o sută de persoane – bătrâni, tineri, studenţi din Basarabia, oameni care au fost prigoniţi în închisorile comuniste – să-l asculte, la lansare, şi să-i ia autografe. O doamnă i-a dăruit, după ce a primit autograful mult-dorit, un borcan cu dulceaţă, într-o pungă de cadouri.

În discursul actorului despre „Suflet românesc“,  predomină recursul la valorile creştine, cel mai adesea fiind invocate cuvintele: mamă, familie, neam, martiri, istorie, închisoare, basm şi folclor. Cartea „Suflet românesc“ poate fi considerată, potrivit lui Dan Puric, o parabolă a reconfigurării spirituale a unei generaţii, care, pentru a creşte, „trebuie să se uite spre trecut şi nu spre viitor“.

„Iubirea e jertfă“  

Cum aţi prins sufletul românesc în cea mai recentă carte a dumneavoastră? Când am început să scriu această carte, eram în Toscana. Am privit într-o zi pe fereastră şi am înţeles dintr-odată că am vârsta tatălui meu când m-a adus pe lume. Tatăl meu mi-a dat un paşaport spre libertate definitivă. Am început cu mici povestioare din experienţele mele.  M-am expus pe mine. Apoi am trecut la basme… Basmul nu minte, în basm găseşti esenţele unui popor.

Întrebat dacă mai crede în sufletul românesc, a răspuns… Cum să nu? Nu vezi ce graţie are? Ce discreţie? Cum se strecoară? Nici măcar nu mai întoarce capul la lucrurile care mânjesc. În folclorul nostru, totul e alb, e imaculat, nu e nicio nevroză, nicio porcărie istorică. Făt-Frumos nu are timp să o facă pe trubadurul, să-i facă curte Ilenei-Cosânzeana. Se duce direct la ea. S-a născut ca s-o iubească, ea s-a născut ca să-l aştepte. Problema e cu zmeul… În România, toată problema e cu zmeul. Noi nu avem timp de eros ca grecul sau ca orientalul. Asta nu înseamnă că românul e rigid, dimpotrivă. Noi, în locul senzualităţii, punem ceva fulminant: dorul, crucificarea. Peste asta nu se poate trece. De dor s-a întors Făt-Frumos din lumea veşniciei. De dor de Hristos s-a lăsat Brâncoveanu omorât pentru valori mai înalte.

De ce iubirea e jertfă? O fată i-a spus, într-o zi, prietenului ei: „Te voi iubi toată viaţa“. Tânăra avea 18 ani. Pe el, a doua zi, l-au luat pentru 20 de ani de închisoare. Şi ea nu s-a mai măritat, nu a mai făcut copii, l-a aşteptat 20 de ani… Sunt sute de mii de femei care au făcut asta. Femei-martir. Nu avem nicio veste despre ele. Nu sunt trecute în manualele de istorie. Nu sunt un exemplu bun. Ar tulbura proxenetismul contemporan. Da, iubirea e jertfă.

 La mulţi ani, Dan Puric!

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page