Comunicate de presă, Ultimile Știri — iulie 10, 2013 at 18:38

Andrei Tănăsescu, deputat PC: Este nevoie de o alternativă viabilă pentru cei 25% dintre absolvenţii de liceu care nu s-au prezentat la BAC

by

TanasescuClaudiuAndreiAndrei Tănăsescu, deputat al Partidului Conservator consideră că una dintre problemele prea puţin discutate în aceste zile este reprezentată de absenteismul înregistrat la examenul de bacalaureat.

Astfel, numai în 2013, 50.000 de elevi nu s-au prezentat la acest prezentat la BAC, fiind nevoiţi să termine liceul fară a susţine acest examen deosebit de important. “Cumulat pe o perioadă mai mare de ani, acest fenomen duce la o cifră de ordinul sutelor de mii. Este o problemă gravă, care nu a fost încă supusă atenţiei publice. Practic, pe tăcute, numărul românilor fără pregătire sporeşte de la an la an” precizează deputatul conservator.

Acest lucru este cauzat de lipsa de informare a elevilor, dar şi de absenţa alternativelor pentru cei care nu doresc sau nu pot să obţină examenul de bacalaureat. Acest absenteism favorizează creşterea numărului persoanelor care nu au nici studii, nici calificare profesională.

Deputatul conservator propune ca aceşti tineri să beneficieze încă din ultimul an de liceu de o alternativă la examenul de bacalaureat şi de posibilitatea obţinerii unei calificări.“50.000 de tineri nici nu s-au înscris la examenul de bacalaureatul din acest an. Aproape un sfert dintre absolvenţii de liceu nu au alternativă la acest examen” subliniază deputatul PC Andrei Tanăsescu.

Plecând de la faptul că în România există un mare deficit de oameni instruiţi pe anumite calificări profesionale, deputatul propune ca aceşti tineri să poată opta, încă din ultimul an de studiu, pentru un modul şcolar profesional care să-i poată redirecţiona ulterior către unităţile profesionale specifice.

O altă soluţie ar putea-o reprezenta un examen mai simplu, asemănător celui de bacalaureat, un examen de bacalaureat secundar, susţinut la finalul liceului care ar putea fi completat cu o probă practică. 

Biroul de presă

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page