Politica, Politica naţională — martie 7, 2014 at 19:57

Andreea Paul Vass: În viaţă, dacă vrei să reuşeşti, trebuie să ajungi atât de priceput în ceea ce faci încât şi dupa ce te fură toţi, tot cel mai bun să rămâi

by

In politica, greselile nu se razbuna ci se repara. P. P. Carp
Noi romanii fie avem o parere foarte buna despre noi si credem ca suntem cei mai destepti, frumosi, potenti, descurcareti oameni din lume, fie injuram cu patos tot ce ne e specific, fie negam ca am avea ceva aparte si odata ajunsi in strainatate ne rusinam sau chiar ne declinam originea. Asta inseamna ca ne lipsesc acele mituri care au facut Franta sau Marea Britanie, Cehia sau Polonia. Asta inseamna ca suntem deficitari la capitolul comunitate si solidaritate.

andreea-paul-vass

Printre motive gasesc esentiala actuala rasturnare a scarii valorilor. Care sunt pentru noi lucrurile cu adevarat importante? Ce intelegem noi prin autentic? Ce ne mobilizeaza?

Prin urmare, ma intreb daca n-ar trebui sa ne temperam elanul laudativ sau critic si sa-i redam bunului simt ceea ce i se cuvine. Altfel spus, sa revizitam concepte precum profesionalism, toleranta, moderatie in primul rand la nivel personal. O societate nu poate sa fie functionala daca indivizii care o alcatuiesc functioneaza anapoda.

Nu pot accepta ca profesionistii nu aduc voturi. Dimpotriva, sunt convinsa ca numai ei pot face diferenta in bine. Nu pot sa accept ca oamenii de calitate superioara stau departe de politica, pe motiv ca e foarte coroziva. Nu cred ca media e in intregime lipsita de interes pentru abordarile constructive ideatic, sobre, fara ragete sau injuraturi in barba, cochetarii ieftine sau animalice.

Cea mai grava realitate o gasesc in abdicarea de la argumentele etice pe considerentul ca ele nu aduc voturi. Invariabil, electoratul a devenit la fel de cinic si de egoist ca si clasa politica. Avem nevoie de infuzie de bun simt, eleganta, promovarea pe criterii de merit, civilitate – lucruri care se pot invata.

Ar fi tare bine sa intelegem ca “a fi bun roman” poate fi sinonim, vorba lui Plesu, cu “a fi om dintr-o bucata”, iar “mandria de a fi bun roman” poate fi sinonima cu “mandria de a face un lucru asa cum se cuvine”.

Sa presupunem insa ca se intampla o minune si devenim cu totii constienti ca numai muncind pe branci si ca numai cu seriozitate vom putea schimba lucrurile si vietile noastre in bine, intr-o economie libera. Pentru asta avem nevoie de justitie, educatie, sanatate, cultura si concurenta in fiecare domeniu. Avem nevoie de un cadru propice, simplu dar eficient, competitiv dar amiabil. Si avem nevoie de oameni care sa vrea si sa stie sa faca asa.

Sursa: andreeapaul.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page