Dezvoltare durabilă, Economie — iunie 8, 2017 at 18:42

Analiza financiară: Euro se apropie tot mai mult de 4,6 lei

by

Cu pași mici, dar hotărâți, cursul euro se apropie de pragul 4,6 lei, semn că ar putea atinge un nou maxim istoric.

O primă intenție s-a manifestat în seara de 2 iunie, înainte de intrarea în minivacanța de Rusalii. Cotațiile euro au țâșnit până la 4,591 lei, dar la redeschiderea pieței valutare locale ele au revenit la 4,56 – 4,57. Astfel, cursul a fost stabilit la finalul perioadei la 4,5675 lei, față de 4,5702 lei, la sfârșitul lui mai, când s-a înregistrat o apreciere lunară a euro de 3,69 bani.

Chiar dacă BNR a eliberat circa 500 milioane de euro, prin reducerea rezervelor minime obligatorii ale băncilor, sumă care ar fi trebuit să reducă presiunile asupra leului, se pare că investitorii se tem tot mai mult de derapajele fiscale și salariale ale guvernului Grindeanu condus de la sediul PSD de Liviu Dragnea, aka „Daddy”, așa cum singur se autointitulează.

Acum cinci ani euro atingea o cotație maximă de 4,6460 lei. Scena politică locală era fierbinte, pregătindu-se suspendarea fostului președinte Băsescu iar pe plan extern Grecia era cu un picior în prăpastia intrării finanțelor sale publice în incapacitate de plată.

În prezent, atât Comisia Europeana cât și FMI atenționează constant asupra faptului că deficitul bugetar va depăși pragul critic de 3%, ceea ce va aduce sancțiuni din partea CE.

Parcursul leului din următoarele zile va fi dominat de evenimentele externe, precum anticipatele parlamentere din Marea Britanie, ședința de politică monetară a BCE, depoziția din Senat a fostului director al FBI sau tensiunile politice și strategice din zona Orientului Mijlociu, având în prim plan Qatarul care este acuzat că „sponsorizează” grupările teroriste.

Conform prognozei de primăvară a Comisiei Naționale de Prognoză, media anuală a euro din acest an este de 4,49 lei, aceeași valoare fiind estimată și pentru 2018, în timp ce pentru dolar ea se ridică la 4,24 lei, respectiv la 4,20 lei, anul viitor.

Însă, analiștii reuniți în CFA România se aşteaptă la o creştere a cursului euro, pe termen lung, de la 4,5 la 4,6 lei, o tendință asemănătoare urmând a fi preluată și de dobânzile la lei, atât pe termen scurt sau lung.

Cursul dolarului american a scăzut în mai, comparativ cu ultima medie din aprilie, cu 6,1 bani. În perioada analizată, cursul a coborât de la 4,0844, la finalul lunii trecute, la 4,0528 lei, în 7 iunie, când cotațiile din piață au fost de 4,047 – 4,076 lei.

Media monedei elvețiene a urcat de la 4,1897 la 4,2095 lei, în prima ședință din iunie, în timp ce cotațiile de pe piețele internaționale au fost de 1,084 – 1,092 franci/euro.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1165 la 1,1284 dolari, maxim care nu a mai fost atins de la alegerea drept președinte a lui Donald Trump. La finalul perioadei tranzacțiile se realizau între 1,1206 și 1,1282 dolari.

Atingerea unui nou maxim al ultimelor șapte luni a fost provocată pe de o parte de faptul că președintele Trump a decis ieșirea Statelor Unite din acordul de la Paris, care reglementează măsurile pentru combaterea încălzirii globale, iar pe de alta de nivelul redus al creării de noi locuri de muncă în economia americană.

Chiar dacă șomajul a coborât luna trecută la 4,3%, minimul ultimilor 16 ani, în economia SUA au fost create doar 138.000 noi slujbe, față 174.000 în aprilie, în timp ce prognozele indicau un salt de 185.000.

Radu Georgescu

Analiza cuprinde perioada 31 mai – 7 iunie

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page