Editoriale, People-Passion-Performance — octombrie 5, 2014 at 15:13

Am cunoscut-o pe Oana Belu , care mi-a zâmbit ca francezii de la Paris

by

Nu am fost niciodată un adept al emigrării , dacă am depaşit hotarul imediat dupa 90, a fost valul de vină. Oricum, nu o fac pe ipocritul, dar n-am putut să plec la drum fără Maria Tănase în urechi, şi.. Farcaşu. Acestea mi-au sunat şi pe cheiurile metroului parizian şi în Montmartre unde am aterizat, iar când le-am dat jos de la urechi si am auzit-o pe Edith Piaf, mi-am zis… A, sunt de-ai noştri!…

IMG_0120S-au amestecat prea rapid toate imaginile şi sunetele, Place du Tertre, Pigalle,tarabele de pe Rue Lepique, Moulin Rouge… şi masa mi s-a umplut subit de desene colorate. Nu credeam asta la ieşirea din ţară. Îmi propusesem un desen pe zi şi, cu tot zbuciumul adaptării mele, nu mai aruncam nici un desen la coş, aşa cum faceam înainte, simţeam că pot păstra totul.

Măcelarul, brutarul, closarul, trecătorul necunoscut, poliţistul, toată lumea îmi zâmbea când ne încrucişam privirile, şi tot ce gustam îmi provoca un sentiment de invidie şi admiraţie în acelaşi timp. Convingerea că totul se poate şi la noi, că nu trebuie să faci atâta drum ca să vezi toate astea se întărea pe zi ce trecea.

oana beluA trebuit să dureze acest balans, între dor şi teamă, 24 de ani… până am cunoscut-o pe Oana Belu , care mi-a zâmbit ca francezii de la Paris, care poate să se bucure de succesul altuia, şi care are un singur scop în viaţă… să fie şi la noi bine şi frumos, dar nu din ambiţia concurenţei cum fac atâţia, ci pentru că fiinţa umană o merită… este este rostul vieţii noastre…

Alexandru Paraschiv,
sculptor
Domeniile Ostrov

 

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page