Editoriale, People-Passion-Performance — august 7, 2014 at 20:45

Alina Jipa: Suntem datori să ne păstrăm identitatea, perpetuând tradiţiile şi obiceiurile noastre

by

Festivalul Internaţional de Folclor “Hora Mare” ne va purta zilele acestea într-o lume încărcată de ritualuri, obiceiuri şi simboluri tradiţionale ale mai multor culturi şi naţiuni, ne va îndemna la ocrotirea cu sfinţenie şi promovarea valorilor noastre folclorice naţionale, cât şi aprofundarea tezaurelor folclorice ale altor ţări.

IMG_1092În urmă cu câteva luni, manager-ul Centrului Cultural Judeţean Călăraşi, Alina Jipa îmi spunea că îşi doreşte enorm să aibă la ansamblu cât mai mulţi copii… şi că va alcătui Ansamblul Bărăganul junior. Nu numai că era o idee excepţională aceea de a-i apropia pe copii de folclor, de  a-i încuraja să pătrundă în acest univers al tezaurului neamului nostru, să îl cunoască şi să îl salveze, ca să nu rişte să fie uitat de-a lungul veacurilor… ci a făcut mai mult de atât!… a demonstrat cu prisosinţă că se poate şi la spectacolul de deschidere al festivalului primii care au intrat pe scenă au fost copii dansatori ai Ansamblului Bărăganul junior.

Aşa cum în deschiderea oficială a menţionat că Suntem datori să ne păstrăm identitatea, perpetuând tradiţiile şi obiceiurile noastre”, a şi arătat că dacă crezi şi pui pasiune în ceea ce faci este posibil să se realizeze, pentru că prin înfiinţarea ansamblului de copii se creează acea pepiniera care va avea grijă ca acea flacără a folclorului românesc să fie veşnic aprinsă.

„Le-am spus tuturor că sunt capabilă să mă lupt, să mă zbat cu toată lumea atâta timp cât existaţi , nu existaţi… nu am cu cine să mă cert, pentru cine să mă lupt şi nu am ce să cer. Vrem să facem cultură, cum o facem? Mă bucur că folclorul câştigă teren. Ar fi şi păcat de costumele noastre populare, de dansurile noastre pentru care ne admiră toată lumea”, îmi spunea Alina Jipa la scurt timp după ce preluase conducerea Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.

IMG_1423Învăţând dansul popular românesc, copiii au descoperit magia dansului folcloric şi a portului naţional, au descoperit un mediu plin de muzică şi armonie, copiii de azi, tinerii de mâine, care învaţă ABC-ul dansului popular vor avea un mare avantaj : peste ani se vor integra cu uşurinţă oriunde… Ansamblul are copii pasionaţi de frumuseţile tradiţiilor populare româneşti, ceea ce ne garantează că nici dansurile şi nici cântul popular nu vor dispărea prea curând din peisajul  judeţului nostru.

Festivalul Internaţional de Folclor “Hora Mare” subliniază încă o dată dacă mai era nevoie, că jocurile populare  româneşti, prin frumuseţea costumelor şi a melodiei, prin supleţea şi expresivitatea mişcărilor, prin voiciunea pe care o imprimă copiilor contribuie în mare măsură la realizarea educaţiei estetice, deoarece ele alcătuiesc adevăratul tezaur al poporului nostru împreună cu muzica, costumul naţional, arta populară etc.

Sub stricta îndrumare şi supraveghere a instructorului Aurel Mailat, micuţii dansatori şi-au inceput incursiunea în lumea fantastică a dansului, mai întâi socializând cu alţii de aceeaşi vârsta cu ei, reuşind să se integreze foarte uşor în grup şi fiecare dintre ei, a reuşit să se apropie şi să aprofundeze stilurile de dans popular românesc.

Cam atât, vă las să admiraţi imaginile cu minunaţii copii ai Ansamblului Bărăganul junior şi să citiţi discursul Alinei Jipa, care prin cuvintele adresate participanţilor la festival a demonstrat că… Este omul potrivit la locul potrivit!… şi că este capabilă ca vorbele să le transforme în fapte.

IMG_1341„Festivalul Internaţional de Folclor „HORA MARE” este organizat de Consiliul Judeţean Călăraşi prin  Centrul Cultural Judeţean Călăraşi. În anul 1993 începea, în Bărăganul calarasean, un festival ce îşi propunea să adune laolaltă, într-o adevărată sărbătoare a cântecului, dansului şi portului popular, artişti din toate colţurile lumii.

Festivalul se desfăşoară în municipiul Calarasi şi unele localităţi ale judeţului. De-a lungul celor 22 de de editii au fost oaspeţii festivalului ansambluri folclorice din Europa, Asia si America de Sud.

Începând cu anul 1993, când s-au pus bazele acestei manifestări artistice cu caracter internaţional, an de an festivalul a crescut valoric, impunându-se în viaţa cultural-artistică a judeţului Calarasi.. Spectaculoasele parade ale portului popular, spectacolele folclorice susţinute pe scenele judeţului, întâlnirile dintre mesagerii diferitelor culturi, spiritul competitiv, de înalt profesionalism, cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor diferitelor popoare se înscriu în această extraordinară atmosferă magică de bucurie a cântecului şi dansului, aflată sub semnul colaborării şi prieteniei.

Varietatea dansurilor, a ritmurilor, a costumelor tradiţionale atrage de fiecare dată atenţia şi câştigă admiraţia celor îndrăgostiţi de folclor, reflectând istorie, cultură, atitudini, valori.

Evenimentul este o adevărată sărbătoare a cântecului şi dansului popular, o explozie de originalitate şi tradiţii, păstrate din generaTIE în GENERATIE şi transmise mai departe prin intermediul artei spectacolului.

Sub marea umbrelă a folclorului s-au legat, de-a lungul timpului, prietenii durabile care nu ţin cont de relaţii sociale şi opinii politice. Oamenii îndrăgesc folclorul, bun spiritual de preţ, îl receptează bucuroşi, cu exuberanţă, pasiune, patimă, dornici de autenticitate, interpretare adecvată, varietate şi culoare, creaţia populară constituind un inepuizabil izvor de inspiraţie.

 Festivalul Internaţional de Folclor „HORA MARE“ este o manifestare culturală de maximă importanţă pentru judeţul CALARASI, un moment de întâlnire şi schimburi spirituale între diverse popoare, tradiţii şi culturi, sub semnul prieteniei şi păcii.

Suntem datori să ne păstrăm identitatea, perpetuând tradiţiile şi obiceiurile noastre.

BINE AŢI VENIT LA NOI, ÎN CĂLĂRAŞI, ÎN ROMÂNIA AMBASADORI AI PĂCII ŞI PRIETENIEI!”

[wzslider autoplay=”true”]

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page