Editoriale, Interviuri — februarie 20, 2014 at 09:35

Alina Jipa, director al Centrului Cultural Judeţean: Trebuie doar să simţi ce se întâmplă

by

Astăzi, aduc în faţa dumneavoastră un alt om bun, mai bine spus o altă femeie de calitate din urbea noastră. Vreau să o cunoaşteţi, sau mai corect să-i cunoaşteţi activitatea Alinei Jipa. Ştiţi foarte bine că nu sunt o ipocrită şi de obicei scriu numai de oameni pe care îi simt cu sufletul şi a căror activitate merită a fi subliniată…pentru că lucrurile pozitive, bune, merită spuse. Este foarte uşor să arunci cu noroi, să ponegreşti oameni pe care abia dacă îi cunoşti, oameni care de fapt au şansa sau neşansa… după caz… de a fi în atenţia publică. Oare ce ne costă să fim oameni şi să recunoaştem calităţile şi lucrurile bune pe care semenii noştri le fac?

Alina Jipa Director al Centrului Cultural Judeţean Călăraşi

Alina Jipa
Director al Centrului Cultural Judeţean Călăraşi

Alina Jipa, chiar dacă este numai de două luni managerul Centrului Cultural Judeţean Călăraşi  încearcă şi se pare că, chiar îi reuşeşte planul de a duce la împlinire menirea aşezământului de cultură pe care îl conduce.

Chiar dacă a făcut şcoala de psihologie, sociologie şi pedagogie şi a urmat după aceea Facultatea de Ştiinţe Economice, management în administraţie, completând mai apoi cu un master în afaceri publice europene, totuşi, nu crede că sunt foarte importante şcolile pe care le-ai absolvit… ea crede şi spune că Dacă vrei să faci ceva nu cred că trebuiesc şcoli prea multe, trebuie doar să îţi doreşti să faci ceva. Toate aceste şcoli sunt nişte hârtii şi până la urmă doar omul sfinţeşte locul. Toate noţiunile de management pe care le înveţi sunt la modul general, totul depinde de tine ca om cum să le aplici, numai din practică poţi şti. Viaţa este atât de ciudată uneori, schimbătoare, trebuie doar să simţi ce se întâmplă şi când faci ceva să faci aşa cum ţi-ai dori tu să le faci, pentru tine. Trebuie să-i tratezi pe ceilalţi aşa cum ţi-ai dori tu să fii tratat.”

R: Ce trebuie făcut ca Centrul Cultural Judeţean să aibă mai multă deschidere?

Vreau să aduc lucruri noi, oameni noi. În domeniul teatrului nu vreau doar trupa de teatru “Trepte”, vreau copii noi. I-am spus domnului Niţu Ştefan că vreau să meargă în şcoli, să selecteze copii şi să îi aducă aici.

R: Ca regizor pe cine are Centrul Cultural, pe dl. Niţu?

A.J. Ştefan nu este regizor calificat, o să avem nevoie de un regizor. Vor să vină regizori la Călăraşi dar, vor să facă doar să predea dicţie, cursuri de actorie. Dar nu, eu am nevoie şi vreau un regizor care să materializeze totul  într-un spectacol desăvârşit, chiar dacă sunt amatori şi sunt copii. I-am văzut la repetiţii, erau vreo treizeci şi ceva, copii care sunt în clasa a IX-a, a X-a şi avem vreo 4-5 care vor să meargă mai departe şi să facă actorie. Aceştia care vor să urmeze actoria cu atât mai mult trebuie să îi ţinem lângă noi.

În altă ordine de idei, avem actori  călărăşeni care joacă în teatrele mari şi m-am gândit ca în „Săptămâna altfel” din şcoli, în 7-11 aprilie, să facem un parteneriat cu I.S.J., şi să avem o săptămână de teatru în care să joace numai trupe de călărăşeni. În acest sens, l-am pus pe d-nul Niţu să meargă mâine cu contractul şi la inspectorat, după care toată săptămâna urmează ca noi să venim cu propuneri spre ei şi ei spre noi.

Deasemenea, şi cinema 3D trebuie să fie plin. Avem nevoie de filme fără violenţă, vreau animaţie pentru clasele I-IV, şi filme mai educative pentru segmentul  V-VIII şi IX-XII. Vreau să facem în aşa fel programul încât să acoperim toată plaja asta de vârste.

Trebuie să ne adresăm copiilor, tinerilor, tot ceea ce înseamnă clasele I-XII. Uite, de exemplu vreau „Punguţa cu doi bani de la Ţăndărică”, avem actori călărăşeni, de fapt o actriţă călărăşeancă Maria Obretin care joacă în piesa asta, apoi vine trupa „Trepte”.

O să facem o săptămână de teatru numai cu actori călărăşeni care joacă în teatrele mari din Bucureşti. M-am gândit să băgăm trupele noastre şi în fiecare zi din acea săptămână să aducem câte un actor consacrat care să prefaţeze spectacolul, să vorbească despre ei şi despre meseria asta de actor. Actoria nu este o meserie bănoasă, este o meserie pe care trebuie să o faci cu pasiune şi cu dedicaţie.

R: Ce alte proiecte noi mai intenţionezi să aduci în prim plan?

A.J. Vreau o şcoală de muzică, impropriu spus sau poate că e prea mult spus… Deja am identificat câţiva profesori care predau diferite instrumente şi care aş vrea să înceapă să lucreze deja. Trebuiau să vină astăzi să stabilim un program, să selectăm copiii, să facem un inventar la intrumentele pe care le avem. Le-am spus că mi-aş dori să facem un alt taraf, un taraf de copii care să cânte după note. Am vorbit deja şi cu un dirijor de la Filarmonica Ministerului Culturii, să vină din când în când şi să pună în scenă un spectacol, dar asta când taraful va fi deja conturat, închegat. Este de durată, dar nu este imposibil. La vară, vreau un taraf de copii… de 20 de copii.

R: Sunt destui copii talentaţi, cu siguranţă poţi reuşi.

A.J. Ştiu că sunt, dar îi vreau aici!… mi-a spus pe un ton hotărât, care nu lăsa loc nici unei îndoieli. Ansamblurile profesioniste merg de la sine dacă te străduieşti, dar care este portofoliul Centrului Cultural i-am întrebat pe toţi?, dar Le-am spus tuturor că sunt capabilă să mă lupt, să mă zbat cu toată lumea atâta timp cât existaţi , nu existaţi… nu am cu cine să mă cert, pentru cine să mă lupt şi nu am ce să cer. Vrem să facem cultură, cum o facem?

R: Cu oameni, ai nevoie de materie primă… ca să mă exprim plastic.

A.J. Normal, cu oameni se face. Mai mă întreba „nu ştiu cine” ce facem, cum să facem. Şi i-am răspuns… luăm ansamblul Baraganul şi mergem prin toate şcolile şi facem câte o reprezentaţie. Mă repet, mă voi zbate atâta timp cât existaţi, cât avem copii, cât avem oameni dispuşi să facă cultură.

R: Alina, eşti de două luni la Centrul Cultural şi ai văzut multe lucruri pe care păcate alţii nu le-au văzut în ani.

A.J. Sincer, înainte nu eram încântată, dar pe zi ce trece îmi place şi mai mult.

R: Înţeleg perfect ce vrei să spui. În decursul unui an am văzut şi am cunoscut nenumăraţi copii talentaţi în toate domeniile. Şi spun sincer, că este extraordinar ceea ce ai început să faci!

A.J. Da, am participat de multe ori la repetiţii şi am văzut părinţii care vin cu copii la dansuri populare. Poate că mulţi ar vrea şi chiar îşi îndrumă copii la dansuri sportive, dansuri moderne, dar sunt oameni care îşi aduc cu plăcere copii la dansurile populare, fete şi băieţi. Privesc cu plăcere taţii care îşi aduc băieţii la dansuri populare. Este un lucru extraordinar!

R: Acesta e un lucru pozitiv. Mă bucur că folclorul câştigă teren. Ar fi şi păcat de costumele noastre populare, de dansurile noastre pentru care ne admiră toată lumea. Marii creatori de modă au preluat în colecţiile lor motivele noastre populare, deci şi noi ar trebui să găsim modalitatea de a perpetua portul şi tradiţiile. Noi toţi ar trebui să facem ceva în sensul acesta.

A.J. Da, aşa este…dar , ştii ce ne lipseşte? Societatea aia civilă! Îţi dau un exemplu… am fost la inspectorat şi le-am spus că în „Săptămâna altfel” suntem dispuşi să facem ce vor ei, fără filme cu violenţă, ci cu piese de teatru educative. Noi am crescut cu Creangă, cu Caragiale,etc.  şi îmi doresc şi pentru copii de acum aceleaşi lucruri.

R: Este un lucru ciudat. Nu am înţeles cum cei din inspectorat de multe ori habar nu au de toţi copii buni şi talentaţi pe care îi au în şcoli… şi eu, o persoană care nu am avut nimic de a face cu mediul şcolar, doar mi-am dorit să ştiu dacă există aceşti copii şi i-am găsit. De ce oare nu fac nimic ca să promoveze aceşti copii?

A.J. Posibil să am un răspuns. Probabil, profesorii sunt atât de demotivaţi din cauza salariilor încât nu mai au timp de aşa ceva.

R: Ok, pot fi de acord în parte, dar sunt şi profesori care se implică şi fac lucruri bune împreună cu aceşti copii. După umila mea părere, cred că pe acei profesori, învăţători, educatori care se implică, ar trebui să-i ţină şi să aibă grijă de ei inspectoratul. Acum sunt puţin subiectivă poate când vorbesc despre copii din cele două trupe de teatru de la Cuza Vodă care au câştigat premii importante şi concursuri  în faţa şcolilor de artă.

A.J. Da, am auzit despre trupa de teatru de la Cuza Vodă. Trupa Joc şi Giganţii, pe care vreau să-i iau la Centrul Cultural.

R: Faci un lucru minunat, cu siguranţă va fi o achiziţie bună şi nu o să îţi pară rău. Sunt copii minunati şi talentaţi.

A.J. Ştiu, sunt mulţi copii şi din păcate eu singură nu pot afla de toate lucrurile astea. Ar fi foarte bine ca profesorii care îndrumă aceşti copii să pună mâna pe telefon şi să vorbească cu mine, să îmi spună despre ei.

R: Da, dar ştiu că foarte mulţi au ocolit până acum Centru Cultural din varii motive şi multe chiar foarte serioase. Să spunem doar că nu a fost o deschidere prea mare privind aceste lucruri.

A.J. Nu mai e ce a fost, nu ştiu ce a fost. Ştii ce am spus că fac?

R: Uimeşte-mă!…

A.J. Până la sfârşitul anului vreau să am aşa: portofoliu pe folclor, tot ce înseamnă folclor, tradiţii… pentru că avem…portofoliu pe teatru, pe instrumente muzicale. Asta intenţionez să am până la sfârşitul anului!

R: Mă bucur să aud asta, pentru că acest judeţ „dă pe de lături” de copii talentaţi.

A.J. Corect! Şi de ce să nu fructificăm asta!?

R: Este un lucru extraordinar ca voi să recunoaşteţi aceşti copii. Şi în plus rezultatele lor va fi o carte de vizită excelentă pentru Centrul Cultural.

A.J.  Ştiu, simplul fapt că îi aduci pe această scenă, pe scena unui teatru, este minunat pentru ei. Ar fi păcat să nu o fac. Sala pe care o avem noi aici, este printre puţinele săli de acest gen din ţară. Şi trebuie să fie plină, să-şi îndeplinească menirea.

Ştii ce mai am făcut? Îţi mai aduci aminte că pe timpul nostru erau brigăzile artistice? Bineînţeles că le-am propus şi asta celor de la inspectorat.

R: Perfect, un tip de scenetă de teatru tip pamflet, satiră, umoristic, avea de toate. Reînvii adolescenţa noastră!

A.J. Le-am promis că îi sprijinim cu tot ce au nevoie. M-am bucurat enorm ca Silviana Şestacovschi a fost foarte receptivă la ideea asta imediat. Le-am spus că le pun sala la dispoziţie, tot personalul, absolut tot ce au nevoie. Trebuie să dezvoltăm din nou în copii spiritul de compeţie, aşa cum era o data… competiţii pe şcoli, pe licee.

R: Astea sunt veşti bune pentru toată lumea. Copii au nevoie să le fie deschisă o cale, să le trasezi un parcurs imaginar pe care ei să îl parcurgă cu drag. Desigur, în primul rând profesorii şi părinţii ar trebui să fie acei îndrumători .

A.J. Da, copii au nevoie de o ocupaţie, au nevoie de ceva creativ cu care să îşi umple timpul liber. Copiilor trebuie să le indici direcţia şi să îi faci să vadă că pot să aleagă.

Citeam acum un an de zile un interviu al unei fete care a avut sanşa să studieze la o facultate din Londra.Acea fată provenea de la un liceu de artă, unde profesorul îi spunea mereu:”nu ai făcut pirueta, nu eşti bună de nimic şi nu o să ştii niciodată să dansezi”.  Interesantă a fost concluzia acelui interviu şi a acelei fete, anume diferenţa dintre mentalitatea şcolii româneşti şi cea occidentală este că profesorii din şcoala occidentală spre deosebire de cei din şcolile noastre, este aceea că… cel din şcoala occidentală nu-ţi va spune că nu vei fi bun de nimic şi că nu o să faci nimic niciodată. Afară nimeni nu te descurajează, ba dimpotrivă… te încurajează să citeşti, să afli mai multe, să nu te simţi inutil. Pe un copil trebuie să-l înveţi şi chiar dacă a greşit prima dată va învăţa în cele din urmă dacă ai suficientă răbdare cu el

R: Da Alina, sunt de acord cu tine. Copii nu am nevoie doar  ca din când în când cineva să îl laude, să le spună că este bine ceea ce fac şi pentru ei este suficient, merg mai departe şi cu mai mult elan. Un cuvânt bun, spus la momentul oportun este cea mai bună motivare pentru un copil.

A.J. Îi întreb pe copii care vin la teatru: de ce veniţi la teatru? Pentru că ne place, îmi răspund ei. Perfect, aici suntem prieteni toţi. Aveţi vreo problemă o discutaţi ca între prieteni, indiferent că aveţi o problemă cu Ştefan sau cu mine, veniţi la mine. I-am rugat să îmi spună ce le place, ce nu le place, le-am spus că suntem ca între prieteni şi ei trebuie să se exprime, să comunice liber, altfel nu vom putea şti nici când greşim noi, nici când greşesc ei.

În lucrul cu oamenii nu ai nevoie de facultate de management, ai nevoie doar de omenia din tine. Ca lucrurile să meargă bine, totul depinde de deschiderea pe care o ai.

R: Tu oricum eşti o persoană deschisă şi căreia îi plac lucrurile făcute bine.

A.J. La început, când d-nul preşedinte Filipescu îmi spunea că eu o să fac lucrurile bune, cum trebuie, pentru că mie îmi place, i-am răspuns că „de unde ştiţi d-nul preşedinte că mie o să îmi placă?”…”Ştiu eu că ţie o să îţi placă pentru că te-am văzut cum te organizezi, că eşti voluntară, că te implici în toate. Sigur o să îţi placă”, mi-a spus la rândul său d-nul preşedinte. O altă colegă din consiliu mi-a spus că „îmi vine ca o mănuşă postul ăsta”… sincer, am crezut că toţi sunt nebuni.

R: Nu Alina, ei au văzut la tine ceea ce tu nu puteai să vezi. Din punctul meu de vedere, şi ştii foarte bine că eu nu sunt un om de presă, ci doar o persoană normală, care văd lucrurile aşa cum sunt şi spun, de fapt subliniez încă o dată faptul că, aşa cum cu Doiniţa Nicolae la DGASPC a făcut o alegere inspirată, cu tine, completez spunând că, este a doua alegere  bună pe care d-nul Filipescu a făcut-o… oamenii potriviţi în locurile potrivite, două alegeri… două femei cu un suflet minunat, cărora li se potriveşte de extraordinar de bine locul unde muncesc şi care cu siguranţă vor îndrepta lucruri strâmbe şi vor aduce inovaţia în munca lor.

R: Ce lucruri mai doreşti să schimbi sau ce inovaţii vrei să mai aduci?

A.J. Da, de Craciun. La Concertul care va fi de Crăciun, mi-aş dori ca lumea să vină îmbrăcată frumos, elegant, şi în pauză să ciocnim o cupă de şampanie. Îmi doresc ca atunci când lumea vine la teatru să preţuiască şi să respecte instituţia teatrului. Îmi doresc să aduc copii la teatru ca să le bucur sufletul, să îi văd fericiţi.

R: Păi, cred că ăsta este rolul teatrului. Prin spectacolele sale să aducă frumos şi bucurie în sufletele oamenilor. Dar probleme nu ai?

A.J. Ar mai fi o problemă dar asta prebuie să o analizez bine. Priveşte conservarea şi reînvierea tradiţiilor. Încep să se estompeze şi să dispară multe dintre tradiţii, au rămas puţine. Avem arhivă, avem de toate, dar trebuie să lucrez mult la asta. Am vorbit să adunăm toată arhiva instituţiilor de cultură… şi direcţia de cultură şi noi, centrul cultural.

R: Poate că ar trebui făcută o campanie de conştientizare pentru că mulţi copii, adolescenţi şi chiar adulţi nu cunosc multe lucruri despre tradiţiile şi folclorul nostru, dar sunt sigură că răspunsul va fi pozitiv pentru simplu motiv că, tot ceea ce este frumos place.

A.J. Da, nu le cunosc, dar ştii de ce? Pentru că primăriile nu au mai făcut nimic, nu au mai investit în căminele culturale. Acum, sunt bani pe diferite proiecte unde au punctaj mai mare dacă fac ceva pe lângă căminul cultural, adică dacă amenajează căminul cultural şi desfăşoară activităţi culturale. Este bine şi este un început faptul că acum avem partereriate cu toate primăriile care au depus asemenea proiecte.

R: Acesta chiar este un fapt pozitiv, înseamnă că lucrurile încep să se mişte.

A.J. Da, şi atunci am şi eu intrumentul ca să-i „oblig” într-un fel , pentru că dacă tot îşi fac cămine culturale trebuie să aibă şi activitate. Ştiu că au nevoie de costume, au nevoie şi de bani cu care să întreţină toată activitatea, dar pot veni în sprijinul lor pentru că desfăşoară activităţi. Este mult de lucru, dar odată începută o treabă o ducem la bun sfârşit. Trebuie să reînviem tradiţiile fiecărei zone în parte. Uite, de exemplu tu ştii care este mâncarea tradiţională a zonei noastre?

R: Sincer, nu am habar.

A.J. Îţi spun eu: ciorba de cocoş şi cocoş în aluat. Vezi, lucrurile astea trebuiesc promovate pentru că aici avem noi o problemă. Nu ne cunoaştem tradiţiile specifice zonei nostre.Degeaba avem noi arhive dacă lucrurile astea nu le perpetuăm, nu le întrţinem.

R: Este foarte mult de lucru şi ai planuri mari după câte se vede.

A.J. Aha, şi aş mai vrea ca toate aceste tradiţii şi obiceiuri să le adunăm într-o culegere care să cuprindă tot: ce înseamnă urlalie, ce înseamnă paparude, etc, de unde vin care sunt semnificaţiile şi rădăcinile lor.

R: Am înţeles, ca o mapă de prezentare a  judeţului în ceea ce priveşte obiceiurile şi tradiţiile.

A.J. Da, aşa am făcut cu rromii acum.Este un proiect cu Norvegia, unde se vor prezenta istoria şi tradiţiile lor, cu izvoarele de istorie aferente din teritoriul judeţului Călăraşi, şi aşa putem arăta şi colegilor noştri din uniunea europeană că nu suntem „ţara ţiganilor”, că rromii sunt în toată lumea şi că în România au poposit de prin alte părţi ale lumii. Sunt multe de spus.

R: Da, dar aşa vom avea scuza unei alte discuţii. Cu siguranţă te voi mai vizita şi voi urmări activităţile voastre pentru că îmi place ceea ce am auzit azi de la tine. Şi în ceea ce priveşte promovarea activităţilor voastre, ai în mine un prieten care cu siguranţă este „fan” cultură şi frumos şi care este 100% un susţinător al promovării copiilor buni şi talentaţi.

Concluzia:  În urma discuţiilor, fără să vreau trag aceeaşi concluzie… societatea civilă trebuie să-şi facă simţită prezenţa! Nu trebuie ca Alina Jipa să fie lăsată să facă lucrurile doar cum vrea ea şi cum simte ea, ar trebui să ne implicăm toţi să o ajutăm, de una singură îi este mai greu… şi aici mă refer la toţi iubitorii de frumos şi de cultură… nu putem spune doar „nu este bine, nu este frumos, este un kitch, nu îmi place”, dacă noi nu ridicăm un deget şi nu deschidem gura… da, noi toţi facem parte din societatea civilă!… trebuie să ne implicăm şi noi dacă vrem rezultate, nu trebuie doar să aruncăm cu noroi… vreţi să funcţionaţi doar pe sintagma cinică – Cine NU se implică NU greşeşte!… Greşit!…

O sală de spectacole contureaza exact acel loc în care te simţi ca între prieteni şi laşi gândurile în libertate… Cred că ar trebui să ne dorim pentru copii noştri să trăiască într-o lume frumoasă şi mai mult… într-o lume unde cultura, talentul şi inteligenţa şi eforturile sunt respectate… îndemnaţi copii spre cunoaştere şi teatru…şi vor fi fericiţi şi liberi în gândire…credeţi că este greu?… este prea mult?… meditaţi la asta…

Cât despre Alina Jipa, mă bucur că îi sunt prieten şi că pot spune asta din toată inima. Este un om pe care viaţa l-a supus la nenumărate încercări grele, dar ea a ştiut să le facă faţă şi a găsit în ea forța să le depăşească… dar, cel mai important este faptul că indiferent prin câte a trecut, indiferent de câte răutăţi gratuite s-au spus la adresa ei… a rămas un Om, un suflet… pentru că da, asta este caracterizarea ei perfectă… Alina Jipa este toată un suflet cald şi bun!

Liliana Manea

4 Comments

  1. Wavatar Musa spune:

    <>
    Tatăl partenerului din Oboru Nou:
    „- Ce ne spuneți, șeful? –Păi, spuneți cât vă dau. Eu vă dau bănișorii și îmi faceți treaba, tată, și ne adunați romii la vot” – interviu cu un lider rom

  2. Wavatar Musa spune:

    http://www.criticatac.ro/22752/ce-ne-spunei-eful-pi-spunei-cat-dau-eu-dau-bniorii-imi-facei-treaba-tat-ne-adunai-romii-la-vot-interviu-cu-lider-rom/
    CRITIC ATAC, 4 iunie 2013, Adi Dohotaru

    A.J. – “aşa am făcut cu rromii acum.Este un proiect cu Norvegia, unde se vor prezenta istoria şi tradiţiile lor, cu izvoarele de istorie aferente din teritoriul judeţului Călăraşi, şi aşa putem arăta şi colegilor noştri din uniunea europeană că nu suntem „ţara ţiganilor”, că rromii sunt în toată lumea şi că în România au poposit de prin alte părţi ale lumii. Sunt multe de spus.”

  3. Wavatar Nerval spune:

    Acest articol este un pamflet?

  4. Wavatar Musa spune:

    http://obiectiv-online.ro/?p=13628 – Obiectiv de Călărași, 28 februarie 2014
    Parteneri în acest proiect: Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean și Asociația Centru Comunitar Oborul Nou Călărași.
    Președintele asociației din Obor este fiul liderului rrom intervievat în CRITIC ATAC.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page