De prin lume adunate — iunie 13, 2016 at 13:54

Ai grijă ce-ţi doreşti!

by

El îşi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis de dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună, dragă Soare!Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust. Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte si dezgolită, mergea înspre baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi admira exteriorul, libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, – nuditatea ei îi provoca furie. Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumnul său, doar răstindu-se brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, sunt deja sătul de tine!

relatie de cupluEa nu se grăbea să traiască după voia lui, ea era la curent de aventura soțului cu  acea ”cealaltă”, cunoștea și fata, cu care soţul ei se iubea de trei ani. Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Fapt, că nu-i permitea lui s-o deranjeze să trăiască precum dorea ea, să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că e bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni, şi în curând o va doborî. Prima dorinţă a ei era de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor sale… Cele mai grele clipe le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, iar în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută, şi doar câteva colege cunoșteau drama ei, şi că în loc de deplasări, ea primea doze de radiație la  Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centru capitalei, la o jumătate de oră distanță de casa ei, şi în fiecare zi urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţi şi al morţii”; căutând cartea, din care, se pare, că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se părea cald, luminos şi drag. Se întâlneau deja de trei ani, şi în tot acest timp el o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, credea, că nu mai poate să respire departe de acest corp tânăr. Azi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult,  o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. Acum era convins, ca ea îl enerva chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

Ei s-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde recent au sărbătorit cei 15 ani de căsnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, să găsească actele necesare pentru divorţ. Într-o stare fiind oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu mai înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, să afle conținutul. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații şi analize, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. Bănuiala l-a străpuns cu o scânteie electrică, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – S-a băgat on-line în laptop, a dat diagnosticul în căutare, iar pe display a apărut o frază îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate din timp de la investigaţii…

Ea îl aştepta timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat factura şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul. „Cât e de frumoasă viaţa, şi cât e de bine pe acest pământ, alături de oameni, soare, pădure...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de sentimentul de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi vedea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: neapărat iarna, apoi şi primăvara! Nu-i va fi dat ei mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că aceste 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a îngrijit-o şi a iubit-o, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – resimțea o fericire fără precedent. Simţea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa pentru ea, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât de greu era pentru ea, să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Acum înţelegea, că nu este pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţine de orice speranţă delirantă…

Ea a murit cu două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, el a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A râs tare, hohotind isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu, fileviatasicarti.wordpress.com

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page