Comunicate de presă, Ultimile Știri — iulie 18, 2014 at 09:58

AFIR: Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru exploatațiile agricole se prelungeşte până la 31 iulie 2014

by

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea termenului limită pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole”, până la data de 31 iulie 2014. Astfel, perioada de desfăşurare a sesiunii de primire de proiecte pentru Măsura 121 este 20 mai 2014 – 31 iulie 2014.

fonduri europene pentru fermePrelungirea sesiunii cereri de proiecte vine în urma deciziei Autorității de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca urmare a solicitărilor directe primite din partea potențialilor beneficiari.

Motivele care au determinat solicitarea prelungirii au fost lipsa timpului necesar pentru eliberarea avizelor și autorizațiilor de către instituțiile competente, precum și suprapunerea cu actuala campanie de recoltare, fapt ce a produs întârzieri în întocmirea Dosarului Cererii de Finanțare.

Depunerea proiectelor se va face la sediile Oficiilor Judeţene pentru Finanțarea Investițiilor Ruralae (OJFIR), în intervalul orar 09:00 – 14:00 (pentru fermele de familie) și on-line, pe www.apdrp.ro. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.

Reamintim faptul că Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) s-a reorganizat și a devenit Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page