Politica naţională — august 24, 2016 at 19:47

Achim Irimescu: România dispune de calitatea căutată de țările arabe în sectorul ovinelor

by

România a evoluat foarte bine în ultimii ani în sectorul creșterii ovinelor, iar la rasele de carne și lapte și dispune de calitatea căutată de țările arabe, susține ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în contextul vizitei efectuate în România de către omologul său din Regatul Hașemit al Iordaniei, Rida A. Shibli.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort remis miercuri AGERPRES, România este principalul exportator de oi pe piața iordaniană, în timp ce Iordania exportă legume și fructe pe piața românească și se dorește consolidarea acestor activități și dezvoltarea relației dintre cele două țări în domeniul agriculturii.

“În sectorul creșterii ovinelor, la rasele de carne și lapte, România a evoluat foarte bine în ultimii ani și dispune de calitatea căutată de țările arabe. Îmi doresc să reușim să ducem la export cât mai mult, acesta fiind unul dintre obiectivele propuse pentru mandatul de ministru — deschiderea de noi piețe. Tocmai de aceea, sperăm prin vizita ministrului Agriculturii din Regatul Hașemit al Iordaniei să punem în contact direct producătorii și importatorii, reușind să creștem astfel eficiența din punct de vedere al producătorului”, a spus Irimescu, care s-a deplasat în teritoriu împreună cu oficialii iordanieni la mai multe ferme de ovine din județele Tulcea și Constanța.

Potrivit datelor MADR, în primele 5 luni ale anului din 2016, România a exportat în Iordania peste 550.000 de capete de ovine și caprine, ceea ce reprezintă 14,6% din exporturile către țări terțe și 5,8% din exporturile totale de produse agroalimentare ale României.

Principalele produse exportate în Iordania în anul 2016 sunt: grâu, animale vii (ovine, caprine, bovine), carne (ovine, caprine, bovine), produse de brutărie, fructe proaspete (mere, pere, gutui), însă până în prezent nu s-au înregistrat exporturi de carne de pasăre.

În opinia reprezentanților MADR, carnea de oaie din România ocupă locul doi în preferințele populației iordaniene după cea din rasele locale.

Conform datelor statistice, efectivele de ovine din România la 30 iunie 2016 se cifrau la 15.104.691 capete, iar cele de caprine la 2.108.042 capete.

“Exportul de ovine vii, în baza unor acorduri de liber schimb în Iordania dar și pe piețele Irakului, Siriei, Arabiei Saudite, Palestinei, Egiptului, Turciei, ș.a. poate fi realizat prin proiectul ‘Mohammedia’, iar prin participarea României la acest proiect se oferă posibilitatea de a fi promovate diferite rase de animale. Pentru a funcționa cu succes acest proiect, toate părțile implicate trebuie să dea dovadă de responsabilitate, ‘credibilitatea’ fiind esențială în a deveni și rămâne parteneri ai proiectului. Autoritățile sanitar veterinare au un rol esențial întrucât apariția unei epidemii generate de o anumită țară furnizoare va afecta întreg proiectul”, se menționează în comunicatul MADR.

În cadrul acestei zone libere se propune livrarea de animale vii direct de către exportatorii români, care vor plăti cheltuielile aferente pentru a-și prezenta marfa în fața potențialilor cumpărători, sau prin alte firme care vor cumpăra animalele de la români și le vor prezenta ei în fermele de carantină din cadrul proiectului.

Potrivit MADR, autoritățile sanitar veterinare din România și Iordania au agreat în aceste zile modelele de certificate pentru ovinele, caprinele, bovinele vii destinate sacrificării.

“O soluție pentru a nu mai exista sincope în livrarea de animale vii în Iordania o reprezintă zonarea, care să asigure izolarea unor eventuale noi focare, dar să lase liberă comercializarea animalelor vii din zonele neafectate. În acest fel se va evita blocarea totală a exportului de animale vii spre Iordania, consecință a prezenței focarelor de ‘Limbă Albastră’. Dacă activitatea de zonare demarată de partea română va fi în concordanță cu normele OIE, Iordania nu va mai bloca importurile de animale vii din România”, se mai arată în comunicat.

În vederea creșterii exportului de ovine și caprine în țări terțe, România implementează un program de creștere a rezistenței ovinelor la scrapie care constă în testarea berbecilor și mioarelor în vederea identificării animalelor rezistente la această boală și eliminarea celor susceptibile.

În perioada 21 — 24 august 2016, ministrul Agriculturii din Regatul Hașemit al Iordaniei, Rida A. Shibli, efectuează o vizită de lucru în România alături de secretarul general pentru resurse zootehnice din Iordania, Munther Al Refai.

Luni 22 august 2016, oficialii iordanieni împreună cu o delegație condusă de ministrul Achim Irimescu s-au deplasat în teritoriu la mai multe ferme de ovine din județele Tulcea și Constanța în localitățile Saraiu, Baia, Corbu și Viișoara. Din delegația Iordaniei a mai făcut parte și ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Hașemit al Iordaniei în România, Saker Malkawi.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page