Politica, Politici europene — aprilie 17, 2015 at 22:19

8,5 milioane de euro pentru România din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

by

Comisia a acordat Bulgariei, Italiei si Romaniei ajutoare in cuantum de 66,5 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, in urma a trei catastrofe naturale care au avut loc in 2014.

euro-money5Ajutoarele – 1,98 milioane de euro pentru Bulgaria, 56 de milioane de euro pentru Italia si aproape 8,5 milioane de euro pentru Romania – vizeaza acoperirea partiala a costurilor aferente operatiunilor de urgenta de reabilitare in urma inundatiilor. Aceste ajutoare vor contribui indeosebi la refacerea unor infrastructuri si servicii vitale, vor rambursa costul operatiunilor de urgenta si de salvare si vor acoperi o parte din costurile aferente curatarii regiunilor sinistrate.

Comisarul pentru politica regionala, Corina Cretu, a afirmat: „Fondul de solidaritate al UE este unul dintre cele mai puternice simboluri ale solidaritatii noastre in vremuri de restriste. In multe cazuri, ajutoarele financiare propuse prin decizia de azi vor ajuta la refacerea unora dintre cele mai putin dezvoltate regiuni ale Europei, demonstrand, totodata, solidaritatea Uniunii Europene cu cele 130 000 de persoane afectate care trebuie sa faca fata consecintelor unor inundatii devastatoare.”

Scopul multora dintre programele pentru perioada 2014-2020 cofinantate prin fondurile structurale si de investitii europene este sa investeasca in prevenirea inundatiilor si in atenuarea impactului schimbarilor climatice, astfel de investitii fiind mereu necesare.

Context
Italia: In octombrie si noiembrie 2014, cinci regiuni italiene (Emilia-Romagna, Liguria, Lombardia, Piemonte si Toscana) s-au confruntat cu evenimente meteorologice nefavorabile repetate, cu ploi abundente care au dus la inundatii, torente noroioase si alunecari de teren. In februarie 2015, autoritatile italiene au solicitat ajutoare financiare din Fondul de solidaritate, raportul lor prezentand in detaliu efectele devastarii, in special in Liguria, unde raurile au iesit din albii, podurile si strazile au fost inundate, iar sectorul economic si sectoarele de productie au suferit daune masive in multe orase, mici si mari, precum Genova. In total, numarul victimelor catastrofei s-a ridicat la 11, iar 3.000 de persoane au trebuit evacuate.

Romania: In mai 2014, Romania a fost afectata de inundatii la scara larga care au adus daune infrastructurilor de transport, apa, energie si comunicatii, precum si locuintelor si fermelor. Serbia, tara vecina cu Romania, a primit deja ajutoare din Fondul de solidaritate al UE dupa ce a fost afectata de aceeasi catastrofa. Aceste inundatii au afectat 30 din cele 42 de judete ale Romaniei, determinand evacuarea localnicilor si provocand pierderi majore in diferite sectoare ale economiei. Multi fermieri si-au pierdut culturile de pe terenurile cultivate, animalele lor fiind inecate, iar drumurile forestiere de acces au fost distruse de ruperea unor baraje. Multe scoli, spitale, cladiri publice si bunuri culturale au fost inundate.

Mai tarziu in cursul aceluiasi an, in iulie si august, precipitatiile abundente, inundatiile si alunecarile de teren au afectat peste 126.000 de locuitori din cinci judete ale regiunii Sud-Vest Oltenia a Romaniei. Potrivit cererii de ajutor, peste 2.300 de locuinte, 20 de scoli, 9 gradinite si 11 biserici au suferit daune, s-au rupt diguri si baraje si au fost afectate drumuri, poduri, statii de epurare a apelor si sisteme de canalizare. De asemenea, multi fermieri au suferit pierderi uriase de productie.

Bulgaria: Regiunea Severozapaden – una dintre cele mai putin dezvoltate regiuni ale UE – a suferit, de asemenea, foarte mult din cauza inundatiilor din vara anului 2014. Potrivit raportului inclus in cererea de ajutor, majoritatea daunelor s-au inregistrat in orasul Mizia si in satul Krushovitsa. Au fost inundate 700 de locuinte si cladiri publice, precum si sosele principale si ferme. La 2 august, primarul orasului Mizia a declarat stare de urgenta si peste 800 de persoane au trebuit evacuate. Infrastructurile pentru energie, apa si transport, precum si cladiri publice, bunuri din patrimoniul cultural si arii naturale protejate au suferit daune grave.

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene
Alocarea anuala totala disponibila pentru Fondul de solidaritate in 2015 este de 541,2 milioane EUR. Prin adaugarea restului alocarii din anul precedent, cuantumul total disponibil in Fondul de solidaritate in 2015 se ridica la peste 895 de milioane EUR.

Contributia financiara a fondului este calculata pe baza daunelor directe totale rezultate in urma unei catastrofe. Aceste ajutoare pot fi utilizate doar pentru operatiuni de urgenta si de recuperare esentiale (astfel cum sunt definite la articolul 3 din regulament).

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene a fost instituit pentru a sprijini statele membre si tarile candidate prin oferirea de ajutoare financiare in urma unor catastrofe naturale majore. Fondul a fost creat ca urmare a inundatiilor grave din Europa Centrala din vara anului 2002.

Regulamentul revizuit referitor la Fondul de solidaritate al UE a intrat in vigoare la 28 iunie 2014 si simplifica normele existente, astfel incat ajutoarele sa poata fi platite mai rapid decat inainte.

Sursa: Comisia Europeana

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page