Cultură şi Educaţie, File de Istorie — noiembrie 28, 2015 at 13:13

28 Noiembrie: Ziua Bucovinei – 97 de ani de la proclamarea unirii Bucovinei cu România

by

Bucovina, în traducere “Pădure de fag”, este numele dat Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de austrieci în 1775. Din acest an, Ziua Bucovinei este oficial sărbătorită în 28 noiembrie când, în anul 1918 Congresul Bucovinei a decis unirea Bucovinei cu Regatul României.

Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei. Legea prevede că, în contextul acestei sărbătoriri, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific. Fondurile necesare organizării acestora vor fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice.

bucovinaBucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă. Acum 97 de ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

La 27 Octombrie 1918, se reuneşte la Cernăuţi Adunarea Constituantă, sub preşedintia lui Dionisie Bejan, care hotărăşte “unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat national independent”. Adunarea a ales un Consiliu Naţional, compus din 50 de membri, care, la rându-i, instituie un guvern alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor. Noul guvern cere ajutorul armatei române şi astfel, la 9 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a, condusă de generalul Iacob Zadic, intră în Bucovina, iar două zile mai târziu trupele române sunt în Cernăuţi, rezervându-li-se o primire entuziastă. De acolo, ele ajung până la vechea graniţă a Bucovinei de la Ceremuş, Colacin şi Nistru. La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Naţional şi Regele Ferdinand privind eliberarea Bucovinei. A doua zi, Consiliul votează “Legea fundamentală din 12 Noiembrie 1918 asupra puterilor Ţării Bucovina”, prin care îşi asumă întreaga putere în Bucovina. Sextil Puşcariu, ajuns secretar de stat la externe, pleacă la Iaşi pentru a mulţumi Regelui Ferdinand pentru trimiterea armatei în Bucovina. După audienţă, se întâlneşte cu Ion Nistor, preşedintele Comitetului refugiaţilor bucovineni, cei doi vechi prieteni ajungând la concluzia unirii necondiţionate a Bucovinei cu România. Revenit la Cernăuţi la 23 Noiembrie, Ion Nistor înmânează şefului guvernului, Iancu Flondor, un mesaj din partea guvernului român.

Consiliul Naţional, completat cu 12 fruntaşi dintre refugiaţii bucovineni, hotărăşte convocarea, la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru “stabilirea raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul Român”. La Congres au fost invitaţi şi reprezentanţii germanilor, polonezilor, ucranienilor şi evreilor, dar n-au dat curs invitaţiei decât germanii şi polonezii.

Marea zi pentru Bucovina sosise.

La 28 Noiembrie 1918, în sala de marmoră a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi, 74 membri ai Consiliului Naţional au început lucrările Congresului, alături de 7 delegaţi germani, 6 polonezi şi 13 din comunele ucrainene. Erau de faţă şi reprezentanţii Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. Cu o seară înainte, tricolorul romănesc fusese arborat şi pe clădirea Universităţii locale. Preşedintele Consiliului Naţional, Dionisie Bejan, a rostit cuvântul de salut, din care cităm: “Întruniţi astăzi în acest măreţ locaş, care este şi trebuie să rămână simbolul unirii în credinţă în Dumnezeu şi în neamul nostru, salut cu neţărmurită dragoste pe reprezentanţii vitezei armate române, care la ordinul M.S.Regelui Ferdinand I ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă. Salut cu aceeaşi dragoste pe reprezentanţii fraţilor noştri din Basarabia, Transilvania şi Ungaria. Vă salut pe voi, fruntaşii neamului românesc din Bucovina, care aţi venit cu inima însufleţită din tuspatru unghiuri ale ţării, ca să aşezaţi piatra fundamentală care să clădească trainic şi neclintit România Mare. Implor harul ceresc şi binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veţi lua”.

Şeful guvernului, Iancu Flondor, dădu apoi citire DECLARAŢIEI DE UNIRE, care preciza că “de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări (…) au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naţionale; că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României” (Ion Nistor, “Istoria Bucovinei”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 396-397).

Unirea-Bucovinei1Ion Nistor a făcut o amplă expunere a motivelor istorice ale acestei declaraţii de unire, care a fost adoptată în unanimitate. Votul Congresului a fost adus la cunoştinţa Regelui Ferdinand printr-o telegramă. Regele a răspuns prin următorul mesaj: “Salut cu nespusă bucurie actul măreţ prin care Congresul General al Bucovinei, ca expresiune a voinţei întregului popor al acestui vechi pământ românesc, a hotărât unirea completă a Bucovinei cu Regatul Român. Din adâncul sufletului mulţumesc Proniei divine că mi-a îngăduit ca, sub domnia mea, fiica răpită acum 144 de ani să se reîntoarcă la sânul ţării-mame, aducând noi forţe pentru propăşirea neamului. În aceste clipe înălţătoare, gândul meu se îndreaptă către oamenii patrioţi, care, cu toate suferinţele îndurate în cursul vremurilor, au ştiut să ţină vie în inimile poporului memoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi sentimentul naţional, pregătind astfel, fără şovăire şi însufleţiţi de un patriotism cald, ziua binecuvântată de azi. Cu adâncă recunoştinţă primesc, dar, în numele poporului meu, întruparea Bucovinei la Regatul Român, asigurând populaţia Bucovinei că în mine va găsi mereu un sprijin tare şi o dragoste părintească”.

Bibliografie: internet, Ion Nistor- “Istoria Bucovinei”, “Cuvântul Românesc”- Nov. 1992

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page