You cannot copy content of this page
Evenimente — ianuarie 25, 2017 at 20:27

13 ani cu farmec (și noroc)…pentru revista “Vacanţe la ţară”

by

Dând timpul înapoi, acum 13 ani, în data de 24 Ianuarie 2004, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, revista “Vacanţe la ţară” sărbătorea publicarea primului număr, într-un cadru fastuos, în incinta Casei Capşa.  Anii au trecut şi iată că în cele 157 de ediţii strânse până-n prezent am oferit cititorilor noştri articole şi informaţii în rubrici, pe care, deja, le putem numi “tradiţionale”: LADA DE ZESTRE, JURNAL DE CǍLǍTORIE, DESTINAŢIE CU FARMEC, CǍLǍTOR ÎN ROMÂNIA, PENSIUNI CU FARMEC, DEZVOLTARE RURALĂ, BUNǍTǍŢI DIN PENSIUNI, OASPEŢI DE SUFLET, CULTURĂ ȘI TURISM, POPAS DE SUFLET, CASE MEMORIALE.

vacanta la tara (1)Celor iniţiale, le-am adăugat rubirici noi, în concordanţă cu cererile şi tendinţele pieţei turismului. Astfel, am iniţiat şi dezvoltat rubrici precum ECOTURISM, EXPERIENȚE DE VACANȚĂ, CĂLĂTORII ONLINE, ROMÂNIA BALNEARĂ, VACANȚE LA ȚARĂ PE MAPAMOND.

Pe lângă neîntrerupta activitate redacţională, noi, colectivul “Vacanţe la ţară” ne-am implicat în organizarea şi promovarea evenimentelor din domeniul turismului dar şi-a susţinerii autenticităţii satului şi meşteşugului românesc.

vacanta la tara (2) În afara participărilor în cadrul diferitelor târguri naţionale şi internaţionale de turism, conferinţe şi seminarii de profil, infotripuri, vizite tematice, festivaluri marca ANTREC, am susţinut şi alte evenimente care,  deşi au fost la primele ediţii s-au dovedit de un real succes. Manifestări ca RuralFest şi MeşteşugarFEST sunt doar două exemple de evenimente organizate în colaborare cu Ministerele Agriculturii, Economiei şi Mediului de Afaceri şi Reprezentanţa Comisei Europene etc.

Ca şi în anii trecuţi am continuat să descriem detaliat în ediţiile noastre acţiunile ANTREC România, accentuând evoluţia şi diversitatea ospitalităţii turismului rural, bogat îmbogăţit în ultimii ani de oferta experienţelor de vacanţă.

vacanta la tara (1)Ne mândrim să facem parte din AJTR, participând la acţiunile organizate de Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, atât în ţară cât şi peste graniţe.

Nu am ignorant nici valoarea educaţională a materialelor noastre, astfel că revista “Vacanţe la ţară” a ajuns în bibliotecile multor unităţi de învăţământ, fie că vorbim de Universităţi, facultăţi şi licee de profil sau de biblioteci din mediul rural.

De asemenea, “donaţii culturale” constând în colecţii retrospective ale revistei noastre au luat drumul Diasporei, ajungând la românii de peste graniţe, avizi de a redescoperi locurile pitoreşti şi obiceiurile României autentice.

vacanta la tara (2)Articolele revistei s-au desprins de conţinutul tipărit şi au ajuns mai aproape de cei interesaţi în cadrul expoziţiilor de fotografie pe care le-am organizat în ultimii ani, la evenimente atât în ţară cât şi peste hotare (Ziua Internaţională a Iei la Viena, Târgurile Naţionale de Turism, Sărbătoarea Margaretelor, Sărbătoarea Pensiunilor, Ziua Naţională a Turismului Rural ș.a.).

Vom continua activitatea dinamică şi din mediul online, apropiindu-ne de cititorii noştri graţie instrumentelor de social media, cu un accent pus, pe viitor, pe dezvoltarea paginii de Instagram.

vacanta la tara (3)Cu un întreg colectiv profesionist, implicat şi iubitor de natură, alături de o susţinere importantă din partea partenerilor, cărora le suntem recunoscători, vom continua să purtăm  povestea “vacanţelor cu farmec” mai departe, scriind-o mulţi ani de-acum înainte.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.