Sunt infidelă, recunosc. Chiar dacă… doar virtual. Am un amant la care nu renunț pentru că el îmi întreține fanteziile. Și chiar am nevoie de ele.

Între a fi frustrată sexual și a nu mă interesa ce cred alții despre ce fac eu cu viața mea privată, aleg varianta a doua.

Când spui că nu ești satisfăcută sexual într-o relație, mulți vor sări să spună că ești o ușuratică (asta ca să o spun frumos), că e vina ta, iar de acolo, etichetele și injuriile curg râuri.

Iar asta, vine, de regulă, de la alți frustrați sexual care nu au avut curajul să facă ceva în sensul ăsta. Recent, am auzit o prietenă, a cărui bărbat o înșelase, spunând că dacă nu are încotro e dispusă să îi facă și sex oral, numai să nu plece. Deh, dacă omul e „pervers”…

Am rămas uimită, dar sunt conștientă că asta este realitatea. Multe femei consideră degradante anumite practici sexuale. Cu propriul partener.

Pentru că societatea ne-a format ca să naștem copii, nu să ne bucurăm de sex. Iar biserica dă cu foc, iad și aghiasmă după femeia activă sexual.

Și totuși, nici societatea și nici biserica nu îmi vor trăi viața în locul meu. Iar sexul mi se pare minunat și îmi place să mă bucur de el.

Între prejudecăți și tabuuri, eu îmi văd de dorințele, nevoile și poftele mele. Ceea ce recomand și altora. Considerați-l sfatul medicului. Nu de alta, dar asta sunt. Femeie, medic, 44 de ani, (pe cât posibil) activă sexual.

Fanteziile întrețin pasiunea

Ai avut fantezii sexuale? Dacă da, atunci știi ce impuls dau vieții tale sexuale și cum te simți când ai un partener cu care ai deja intimitatea necesară încât să i le spui și chiar să le puneți în practică.

Iar dacă spui că nu ai avut, înseamnă că atunci când au apărut, ai dat tu cu aghiasmă după ele. Nu de alta, dar nu corespund imaginii tale morale atât de atent studiate.

De acord, societății arătăm cu toții (sau majoritatea) mai mereu (că tot timpul e imposibil) cea mai bună versiune a noastră. Vrem să ne integrăm, să fim acceptați în grupuri, să fim validați, să nu fim judecați. Iar pentru asta, controlul își spune cuvântul.

Dar dacă ajungi să îți cenzurezi imaginația, fanteziile, plăcerea sexuală… chiar ai nevoie de un orgasm. Din ăla de să uiți cum te cheamă.

Fanteziile întrețin pasiunea. Unele pot fi puse în practică, iar altele, este bine să rămână în imaginație.

Nu de alta, dar chiar dacă și psihiatrii spun că sunt firești și sănătoase, că nu trebuie să ne îngrijorăm când sunt teribile, dezgustătoare sau periculoase, asta nu înseamnă că sărim la proba practică.

Asta e diferența dintre realitate și fantezie. În fantezie, orice este permis.

Te iubesc, dar sexul nu e grozav

Sunt căsătorită de 20 de ani. Îmi iubesc soțul, deși nu avem cea mai funcțională relație din lume.

Oscilează între a se mândri cu nevastă-sa care e medic și a fi frustrat că el are doar școala profesională. Eu l-am iubit indiferent de diplomă, pentru că m-am putut baza pe el. Cel puțin, în primii ani de relație.

După ce au apărut copiii, au apărut problemele. Unele, erau prezente și înainte, dar atunci au devenit mai evidente. Iar noi doi ne-am distanțat.

Ne-am luat cu viața, iar relația noastră am transformat-o într-o prietenie călduță. Pasiune zero. Sex rar și politicos. Iar eu ajunsesem frustrată. Am încercat să (re)aprind flacăra pasiunii. Dacă aveam cu cine, poate reușeam.

Când ne-am căsătorit, tot eu aveam un libido mai mare. Am crezut că sunt defectă. Că oi fi nimfomană. Am crezut toate prostiile, numai că soțul meu are un libido scăzut nu credeam. Făceam sex cuminte și atunci.

Am trecut prin ejaculări precoce. Prin lipsă de chef. Apoi de atracție.

Am încercat să o dregem din mers, iar răspunsul a fost sec: în relația noastră sexul nu a fost și nu va fi vreodată un punct forte.

Cei care săriți acum să spuneți cât de importante sunt alte valori într-o căsnicie, puteți citi alte relatări, nu pe aceasta.

Un nene psiholog pe nume Maslow, când a desenat piramida trebuințelor umane, a pus pe prima treaptă: foamea, setea, sexul. La egalitate. Nevoi fiziologice.

Sunt necesare supraviețuirii sau măcar unei funcționări în parametri normali. Nu credeți că știți voi mai bine decât el, nu?

Să ajungem și la amant…

Pe amant l-am găsit online. Eram prieteni pe un site de socializare de… 6 ani. Ne cunoscusem la o petrecere. Ulterior, ne-am uitat. Iar șase ani mai târziu, din vorbă-n vorbă am ajuns în fantezii.

Cum, nici nu contează. Ce contează este că discuțiile cu el îmi pot provoca un orgasm pe care soțul meu nici nu e interesat să mi-l producă.

Contează că mă simt liberă să spun ce-mi trece prin cap și el la fel. Că ne completăm și ne simțim acceptați pentru ceea ce ne imaginăm, pentru ceea ce ne place sexual.

Nu mă gândesc să renunț la această practică cu el. Suntem mulțumiți amândoi și avem un acord comun de a nu ne întâlni niciodată. De a nu pune în fapte nimic.

Bineînțeles, nici nu s-ar pune problema să punem în practică ce discutăm. Dar sexul nu este o opțiune pentru noi. Fantezia este.

Morala poveștii e cea pe care o vrea fiecare. Eu v-aș sfătui să nu neglijați rolul sexului într-un cuplu.

E plăcut să fii prietenă cu soțul tău, dar totodată, prefer prietenele pentru acest rol. Iar în cuplu un iubit, nu un amic.

Dacă pun în balanță beneficiile și neajunsurile… evident, decizia e luată: rămân cu soțul meu. Dar dacă el a uitat că sunt femeie, eu nu am uitat. Ce va urma, rămâne de văzut.

Eu am doi copii majori, independenți, iar acum îmi acord dreptul să îmi pese mai mult de mine.

Foto: shutterstock.com