Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Cultură şi Educaţie, Obiceiuri — December 27, 2014 at 12:41

Sfântul Ştefan, primul diacon şi martir al Bisericii

by

Sfântul Ştefan este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Naşterea Domnului. Peste 420.000 de români care poartă numele Sfântului Arhidiacon Ştefan îşi serbează onomastică azi, în cea de a treia zi a Crăciunului.

Sf.-Stefan

Numele este de origine grecească – Stephanos – şi înseamnă “coroana”, “ghirlandă”, “cununa” (cu care erau încununaţi învingătorii). La noi, formele curente au fost şi sunt Ştefan şi Ştefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fănel, Fănică, Făniţă, Fană, Fănică, iar uneori – sub influenţă străină – Fanny. Destul de des se folosesc şi diminutivele Ştefănel sau Ştefăniţă, mai rar Ştef(i). Mai recent a apărut şi formă feminină Stefanela (ce pare să fi prins mai bine decât vechea Stefanida – numele unei muceniţe trecute în calendar).

A fost primul martir creştin, condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim. Se spune că fost unul dintre cei şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon. A intrat, astfel, foarte repede în atenţia fariseilor, care erau nemulţumiţi de faptul că predică în public învăţăturile lui Iisus. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, a fost adus în faţă Sinedriului, fiind acuzat de blasfemie faţă de Moise şi de Dumnezeu. Întrebat de acelaşi Caiafa care îl judecase şi pe Iisus cum răspunde acuzării, Sfântul Ştefan a ţinut o lungă cuvântare, acuzându-i, la rândul sau, pe cei ce îi doreau moartea: “Cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Sfântul Ştefan a fost găsit vinovat de blasfemie şi condamnat la moarte prin lapidare. După pronunţarea sentinţei, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând: “Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”.

El a fost dus în afara cetăţii, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir ucis pentru că mărturisise credinţă în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipă morţii el cere iertarea pentru cei care îl ucid. Printre cei ce l-au judecat şi au asistat la uciderea lui s-a aflat şi Saul, convertit ulterior la creştinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.

sfantul-arhidiacon-stefan-8

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoană care-l înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan. În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

În tradiţie se  spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoană Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă. În semn de iubire, preţuire şi respect pentru Sfântul Ştefan, dar şi că dovadă de iubire şi înţelegere, este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certaţi.

Celor care poartă numele Sfântului Ştefan, să aibă linişte, pace sufletească şi speranţa vie în sufletul lor!
La mulţi ani!

la multi ani

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.