Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Obiceiuri — August 30, 2018 at 11:46

Sfântul Alexandru să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniște și pace, să nu lase ca speranța să se stingă din sufletele voastre!

by

În fiecare an, pe 30 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cel supranumit ”protectorul omenirii”. Sfântul Alexandru este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine.

Conform tradiției, cu ocazia acestei sărbători credincioșii nu au voie să-și vorbească de rău aproapele și trebuie să dea dovadă de compasiune față de cei năpăstuiți de soartă.

Sfântul Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuțiilor sale a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh.

Sfântul Alexandru a trecut la cele veşnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani şi este prăznuit, în fiecare an de creştinii ortodocşi pe 30 august.

Numele de băiat Alexandru este de origine greacă şi are semnificaţia de a apăra, a proteja.

Numele Alexandru provine de la grecescul Alekxandros care înseamnă protector al bărbaţilor sau al oamenilor şi este format din cuvintele ‘alexo’ care înseamnă a apăra, a proteja şi ‘andros’ care înseamnă bărbat, om. Femininul Aleksandra apare prima dată în Descrierea Eladei a lui Pausanias, ca supranume pentru Casandra, sora lui Paris. Aşadar, semnificaţia numelui Alexandru ar fi care îi apară pe oameni.

Derivate de la prenumele Alexandru: Alexandra, Alecu, Lexi, Lixandru, Lixandra, Lisandru, Lisandra, Sandru, Sandra, Alexandrin, Alexandrina, Sandrina, Sandu, Sanda, Sandel, Sanducu, Ducu, Dutu, Saşa, Alessandra, Alex, Alexa

Despre persoanele care poartă numele de Alexandru sau Alexandra se spun că sunt persoane puternice, neînfricate, ambițioase și care luptă până la capăt pentru lucrurile în care ei cred.

Predispoziții ale persoanelor cu numele Alexandru/Alexandra:

Sociabile, independente, optimiste, joviale, despre persoanele cu numele Alexandru se spune ca sunt indragostite de libertate. Sunt firi energice, distinse, seducatoare, inzestrate chiar cu o anumita carisma. Mereu cu zambetul pe buze, Alexandru se face repede remarcat si indragit. Ii place sa comunice si apreciaza in mod deosebit activitatile in echipa. Tandru, sensibil si generos, Alexandru incearca sa fie mereu pe placul celor din jur.

Despre Alexandra se crede ca este puternica, ambitioasa si curajoasa. Partenerul ei de viata trebuie sa fie la inaltime! Stie sa fructifice sansele care i se ofera si poate face cariera in domenii precum finante, justitie, audiovizual, jurnalism sau sport.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Alexandru (30 august)

O, intru tot laudate, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al batranetilor, intreaga intelepciune a povatuirii tinerilor, povatuitorul pruncilor, lauda a tot poporul si cununa Bisericii, pe tine te laudam, caci minunata s-a aratat viata ta pe pamant. Din vremea tineretilor tale ai iubit pe Domnul mai mult decat orice pe lume, de impresurarile diavolesti ai izbavit pe oameni, parinte, cu rugaciunile tale si cu raurile sudorilor tale ai stins multimea zeilor pagani.

Daruieşte-ne vindecari neputintelor noastre, sfinte ierarhe, arata-ne minune dumnezeiasca, fericite, noua, celor ce alergam la tine cu caldura, izbaveşte-ne de tot necazul si navalirea. Ca cel ce cu indrazneala pazesti turma lui Hristos de vrajmasii cei vazuti si nevazuti si pe cei ce scapa sub adapostirea ta ii aperi de navalirea lor, Alexandre preafericite, si pe noi, care suntem inviforati de ganduri si de lucruri necuvioase, izbaveste-ne. Tu esti pastorul cel bun, sfinte ierarhe Alexandre, care turma ta ai povatuit-o catre pasune duhovniceasca si din izvorul raiului ai adapat-o pe dansa, invatand-o sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!

O, pastorule prea bun, cu umilinta dintru adancul inimii ne rugam: auzi-ne pe noi care, aducand aceasta putina rugaciune din invapaierea sufletelor noastre, cadem catre tine; fii mijlocitor catre Prea-milostivul Dumnezeu ca sa stinga cugetele viclene ale vrajmasilor nostri si sa ne izbaveasca de toata nevoia si necazul care tulbura odihna si linistea vietii noastre. Amin.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.