Politica, Politica naţională — June 15, 2017 at 21:06

Premierul Sorin Grindeanu: „Germania este principalul partener comercial al României”; Wolfgang Büchele: ”Stabilitatea este cheia dezvoltării afacerilor”

by

Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație de oameni de afaceri germani, condusă de președintele Comitetului Economiei Germane pentru Europa de Est, Wolfgang Büchele.

sorin grindeanuGermania continuă să fie principalul partener comercial al României, cu un volum al schimburilor comerciale de peste 26 miliarde de euro la nivelul anului 2016  și un portofoliu important al firmelor cu capital german care investesc în țara noastră – 26.100 societăți și un volum al investițiilor de circa 5 miliarde euro – , a subliniat șeful Executivului. „România este un mediu de afaceri atractiv pentru investitori, prin facilitățile fiscale pe care le oferă și prin politicile publice de susținere a antreprenorilor. De asemenea, sunt oportunități deosebite de investiții în domeniile transporturi, infrastructură, agricultură, dezvoltare regională, mediu și cercetare”, a subliniat premierul Grindeanu.

Prim-ministrul a amintit că în primul trimestru al acestui an România a înregistrat o creștere economică de 5,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare la nivelul statelor UE.

Președintele Comitetului Economiei Germane pentru Europa de Est, Wolfgang Büchele, a subliniat interesul pentru continuarea „acestei istorii de succes între România și Germania”, arătând că oamenii de afaceri germani sunt interesați să investească sau să-și extindă afacerile în țara noastră. ”Stabilitatea este cheia dezvoltării afacerilor”, a punctat Wolfgang Büchele, adăugând că sunt de asemenea esențiale forța de muncă bine calificată și adaptarea curriculei educaționale la nevoile pieței.

Reprezentanții oamenilor de afaceri germani au menționat totodată importanța predictibilității legislației și simplificarea procedurilor birocratice.

Premierul Sorin Grindeanu și delegația oamenilor de afaceri germani au apreciat relațiile bilaterale dintre cele două state, îndeosebi la nivel economic, și oportunitățile de dezvoltare.

La întrevederea de la Palatul Victoria au participat, de asemenea, consilierul de stat Dan Neculăescu și ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.