Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Cultură şi Educaţie, Obiceiuri — April 14, 2017 at 21:33

Pastorală de Sfintele Sărbători ale Paştelui

by

Învierea Domnului, lumină şi iubire milostivă
Invierea-SIDEX

† NIFON din milostivirea lui Dumnezeu, Mitropolit şi Arhiepiscop al Târgoviştei

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor credincioşilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, har şi pace de la Hristos cel Înviat, iar de la noi, Arhipăstorul vostru, părintească binecuvântare

Hristos a înviat!!

Iubiţii mei fii sufleteşti, slujitori ai altarelor străbune şi binecredincioşi creştini,

„Această aleasă şi sfântă zi, împărăteasă şi doamnă, sărbătoare a sărbătorilor” (Canonul Învierii), plină de lumină, măreţie, bucurie şi solemnitate, semn al iubirii milostive şi al Atotputerniciei lui Dumnezeu, Învierea Domnului reprezintă, pentru fiecare creştin, cea mai importantă sărbătoare, reper sfânt ce ne descoperă sensul autentic al existenţei noastre în lume şi ne oferă, cu generozitate dumnezeiască, forţa de a străbate neliniştile şi provocările vieţii, de a mărturisi, cu încredere în Bunul Dumnezeu, valoarea inefabilă a vieţii fiinţei umane.

Pentru omul din toate timpurile şi din toate locurile, Fiul lui Dumnezeu a ales să Se Întrupeze, adică să intre în lumea noastră, să Se unească în mod tainic cu fiecare om în parte, să pătimească, să moară şi să învie, pentru a ne oferi mărturia supremă a valorii vieţii umane, a iubirii dumnezeie şti şi a sensului existenţei noastre: acela de a fi următori în iubire şi milostivire, în speranţă şi lumină, Domnului Cel înviat din morţi. Deoarece, în El, cei ce cred „gustă puterile veacului viitor” (Evrei 6, 5) şi vieţuiesc „ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru sine, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei” (II Corinteni 5, 15).

Izvorâtoare de bucurie şi de lumină, de speranţă şi de încredere, Învierea Domnului este, prin excelenţă, sărbătoare a comuniunii, a solidarităţii şi a unităţii în lumea noastră, semn de reconciliere, pace şi bună înţelegere între oameni, mai ales că, în acest an, sărbătorim Paştele în aceeaşi zi, toţi creştinii. Aceasta pentru că ea este operă a Preasfintei Treimi, modelul suprem de comuniune, iar comuniunea autentică se trăie şte în Biserică, comunitatea sfântă ce rememorează şi actualizează liturgic jertfa de pe Cruce, Moartea şi Învierea Domnului (Fapte 2, 24, Romani 1, 3-4). Înviind din morţi, Domnul ne-a arătat că drumul care duce la împlinirea vocaţiei noastre umane trece, în mod obligatoriu, prin pătimire şi Cruce, prin răstignirea faţă de modul superficial şi materialist de înţelegere a vieţii, prin omorârea păcatului şi a slăbiciunii, prin înnoirea minţii şi a speranţei noastre. Din această perspectivă, toate încercările vieţii, suferinţa, boala şi moartea capătă, întru lumina Învierii, sensuri cu totul noi. Ele aparţin pătimirii noastre, care odată liber asumate, în unire cu Hristos Domnul, ne asociază biruinţei Sale glorioase şi se constituie în trepte spre cer şi mijloace de spiritualizare şi de îndumnezeire, prin harul Său cel dumnezeiesc. În această sfântă noapte, cu inimile înnoite de speranţă, de harică şi dumnezeiască putere, precum şi de încredere în bunătatea Creatorului, cântăm cu toţii măreţul imn al învierii: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”.

Drept măritori creştini,

Noaptea pascală este, de fiecare dată, pentru noi toţi, o noapte specială, plină de încredere în milostiva iubire a Tatălui ceresc care, prin Învierea din morţi a Fiului Său, ne dă fiecăruia dintre noi, certitudinea propriei noastre învieri, deoarece „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20).

În acelaşi timp, ne aduce speranţa că, dincolo de înfrângerile vieţii, de orice nelinişte şi oprelişte, de suferinţă, de frică şi de moarte, se află biruinţa, plină de lumină, a Domnului Celui Înviat, la care, prin credinţă, ne asociem şi noi. În mod tainic, dar sigur, Mântuitorul Hristos ne însoţeşte în toate momentele vieţii noastre, în nelinişte şi suferinţă, în boală sau moarte, în încercare sau bucurie, pentru a ne ajuta, pentru a ne dărui sprijinul Său, balsamul milostivirii Sale, şi pentru a fi părtaş cu noi la toate cele ale existenţei noastre.

El este primăvara veşnică a vieţilor noastre, Izvorul, Sprijinitorul şi Desăvârşitorul nostru, Cel care nu a pregetat să-Şi dea viaţa „pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră”, cum mărturisim în Simbolul de credinţă, pentru a ne arăta ce semnificaţie uriaşă avem fiecare dintre noi înaintea lui Dumnezeu. Aşa cum spunea Sfântul Irineu din Lugdunum, „omul este gloria Dumnezeului Celui viu” (Adversus haereses, IV, 20, 7), cea mai importantă fiinţă a creaţiei Sale, care are ca destin asemănarea în iubire, milostivire, generozitate şi bunătate cu El. În lumina Învierii Domnului, viaţa noastră capătă sens, căci de acum ştim că moartea este numai o trecere, poate grea, poate dureroasă, dar numai o trecere spre Împărăţia lui Dumnezeu, o punte, adică un paşte, de la moarte la viaţă, în care niciodată nu suntem singuri, ci întotdeauna cu Dumnezeu care ne iubeşte, ne luminează şi ne călăuzeşte paşii spre întâlnirea cu El, în mod direct şi nemediat, în zorii celei de a opta zi, aşa după cum este numită, în teologia noastră răsăriteană, veşnicia. Paştele dă putere vieţii noastre cotidiene, ne descoperă sensul tainic al fiecărui cuvânt, gest sau faptă, căci toate acestea sunt trepte spre nemurire, mijloace de spiritualizare şi de îndumnezeire, după chipul Aceluia care ne-a iubit mai întâi (I Ioan 4, 10). Înviind din morţi, Domnul Hristos a marcat în mod definitiv istoria umană, punând semnul biruinţei Sale pascale în parcursul lumii noastre şi în viaţa tuturor acelora care cred în El.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, când încă era noapte, cu tristeţe şi mâhnire, femeile mironosiţe au pornit către mormântul Domnului Iisus, ca după ritualul vechi, să ungă cu uleiuri aromate Trupul Său, în semn de respect şi de apreciere, de evlavie şi de iubire. Cine ştie oare câtă nelinişte, durere, îndoieli şi întrebări purtau ele în sufletele lor atât de încercate? La fel cum, adesea, şi noi suntem năpădiţi în încercări, suferinţe şi neputinţe, crezându-ne singuri şi părăsiţi de toţi apropiaţii! Odată ajunse înaintea mormântului, o străfulgerare de speranţă le-a cuprins, căci acea piatră foarte mare, parcă simbol al păcatului şi al răutăţii, al întunericului şi al morţii, ce străjuia intrarea, fusese dată la o parte.

La fel, vajnicii soldaţi romani, care din ordinul lui Ponţiu Pilat şi cu promisiunea recompensei din partea mai marilor preoţi de la Templu, păzeau mormântul ca nu cumva ucenicii Domnului să vină noaptea şi să-I fure Trupul, ca apoi să spună că El a înviat, dispăruseră. Cu nelinişte şi cu o speranţă tot mai mare s-au aplecat şi au coborât treptele mormântului, dar nu au găsit trupul Domnului Iisus, ci au zărit numai giulgiurile singure zăcând, împăturite într-un colţ (Ioan 20, 6). Apoi, doi îngeri le-au dat vestea cea mare şi plină de bucurie: Hristos, Domnul, Învăţătorul şi Prietenul lor a înviat! „Pentru ce-l căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24, 5-6). De aceea, ele au văzut şi au crezut, la fel cum suntem şi noi îndemnaţi de vestirea plină de speranţă a Evangheliei (Ioan 20, 8). Mântuitorul nu mai era acolo, în micul şi întunecatul mormânt, ci înviase. Acea mică şi aparent neimportantă sămânţă, fărâmată parcă de răutatea şi necredinţa umană, aruncată în adâncul pântecelui pământului, a înflorit şi a făcut să irumpă viaţa. De fapt, aceasta este adevărata şi marea noutate a vieţii, acea Veste cea Bună care copleşeşte lumea cu speranţă: Hristos a înviat din morţi şi moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Moartea nu poate să învingă niciodată viaţă. Viaţa este mai mare decât moartea.

Cu teamă sfântă şi cu cutremur, femeile mironosiţe au primit această veste ce le-a zdruncinat din temelii toate certitudinile existenţei lor de până atunci şi, cu bucurie mare, cu speranţă şi încredere au alergat, împărtăşind această Veste Bună apostolilor, devenind vestitoare ale bucuriei, speranţei şi iubirii milostive ale lui Dumnezeu, „apostole ale apostolilor” cum au fost denumite, căci ele sunt primele vestitoare ale Învierii, martore sensibile ale biruinţei lui Hristos asupra morţii (Luca 24, 9-10), ce au spus tuturor că „A înviat cu adevărat Domnul” (Luca 24, 34). După aceea, Domnul Cel Înviat S-a arătat apostolilor şi multor altora, pentru a le spori bucuria şi a le întări credinţa. Domnul şi Stăpânul vieţii era mort, iar acum trăieşte, este viu, triumfă şi ne călăuzeşte pentru a fi şi noi, împreună cu El, biruitori ai păcatului, răului, întunericului şi morţii! Cu iubirea Sa milostivă şi astăzi, până la sfârşitul veacurilor, El nu încetează să înlăture, cu putere dumnezeiască, pietrele păcatului şi ale neputinţei de pe mormintele sufletelor noastre, acelea pe care le purtăm în interiorul nostru şi care ascund egoism, durere, teamă, iluzii sau neîncredere, tot ceea ce nu ne lasă să trăim deplin, împiedicându-ne să ne manifestăm ca fii ai luminii, ai Tatălui ceresc, de la care vine tot binele din lume.

Iubiţi creştini,

Învierea Domnului reprezintă o sărbătoare a comuniunii, a solidarităţii şi a iubirii generoase faţă de aproapele nostru, aflat în necaz şi suferinţă. Prin urmare, avem cu toţii datoria să răspândim această bucurie a Veştii celei Bune a Învierii lui Iisus Hristos din morţi, împreună cu faptele pline de milostivire faţă de aproapele nostru, căruia atunci când îi alinăm suferinţa sau îi dăruim din cele necesare vieţii cotidiene, contribuim la luminarea chipului lui Dumnezeu din noi. Avem datoria de a fi părtaşi, prin tot ceea ce facem, la răspândirea dreptăţii şi a echităţii în societatea în care trăim, la alungarea urii şi a răutăţii, a dezbinării şi a violenţei, adică la renunţarea a tot ceea ce este nefolositor existenţei noastre.

Mesajul marii sărbători a Învierii Domnului este unul de pace şi de bucurie, de speranţă şi de lumină, de ajutorare reciprocă şi de comuniune, iar acesta trebuie promovat în viaţa noastră, acolo unde trăim şi muncim, deoarece numai aşa putem schimba chipul lumii în care trăim şi ne putem aduce contribuţia la crearea civilizaţiei creştine a iubirii. Adevărata schimbare trebuie să se petreacă în sufletele noastre, pentru că numai aşa vom reuşi să transformăm comunităţile noastre, să creăm o lume mai dreaptă, mai bună şi mai frumoasă, mai suportabilă, o reflectare a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Doresc să vă mulţumesc tuturor pentru statornicia, curajul şi hotărârea cu care vă manifestaţi sprijinul pentru ora de religie din şcoala românească şi pentru susţinerea valorilor familiei tradiţionale, precum şi pentru ajutorul constant şi generos pe care-l oferiţi realizării proiectelor social-filantropice ale Bisericii noastre strămoşeşti. Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, anul acesta a fost proclamat, de către Sfântul Sinod, drept „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” şi „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, pentru a aprofunda importanţa sfintelor icoane în viaţa spirituală a Bisericii noastre străbune şi a omagia personalitatea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian, care, în vremuri de cumpănă şi persecuţii, a ştiut să călăuzească, aşa cum se cuvine, Biserica străbună şi poporul binecredincios pe drumul mântuirii.

Tot în acest an, aniversăm 500 de ani de la începutul construirii Catedralei Mitropolitane din Târgovişte, precum şi jumătate de mileniu de la prima canonizare de pe teritoriul ţării noastre, prin trecerea în rândul sfinţilor a marelui Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Întâistătătorul Bisericii muntene. De asemenea, acest an este dedicat, în Eparhia noastră, aniversării activităţii tipografice de la Târgovişte a Diaconului Coresi. Cu părintească grijă, doresc să vă reamintesc că momentul spiritual şi cultural cel mai de seamă al Eparhiei noastre, care şi în acest an, va fi constituit de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, va cuprinde ceremonii solemne şi pelerinaje, ce se vor desfăşura în zilele de 10 şi 11 august, în vechea Cetate de Scaun a Târgoviştei.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.