Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Cultură şi Educaţie, File de Istorie — May 24, 2014 at 17:43

Partidul Naţional Liberal celebrează 139 de ani de la înfiinţare

by

Moto: Toată lumea vorbeşte despre libertate, însă nimeni nu ştie despre ce e vorba.

Liberalismul este în primul rând o doctrină, care se sprijină în fond pe liberul arbitru şi care, cum sublinia Hayek, este singura garantă a unui comportament politic coerent. Termenul de libertate este foarte greu de definit. Auls Gellus  spunea despre libertate: “Toată lumea vorbeşte despre ea, însă nimeni nu ştie despre ce e vorba”. Omul liber şi răspunzător pentru destinul său. Libertatea însăşi nu e libertatea de a face bani ci aceea de a-şi croi fiecare un destin. 

pnl-presedintiDintre partidele României moderne, Partidul Naţional-Liberal a avut activitatea politică şi legislativă cea mai bogată, aflându-se, de altfel, şi cel mai mult la guvernare.

În titulatura partidului se îngemănau două concepte, național și liberal, care expuneau însuși sensul dezvoltării societății și statului român. Termenul “național” semnifica continuarea procesului de recuperare identitară nu numai sub raportul întregirii statului în atributele suveranității și independenței depline, ci și sub acela al dezvoltării economice, culturale, intelectuale și educaționale. Cuvântul “liberal” exprima natura regimului social – economic și politic instituțional bazat pe proprietate și libertate, prin căutarea permanentă a unui echilibru între diferitele clase ale societății. Denumirea partidului reprezintă deci o chintesență istorică a două curente de gândire politică românească din care s-a întrupat statul român modern, ele contopindu-se și regăsindu-se in ideologia și practica unui partid care, după 1866, a devenit vehiculul politic al procesului de modernizare a României.

PNL s-a implicat în istoria sa în mai multe evenimente ce aveau să devină semnificative pentru România, în special obținerea independenței în 1877, construirea Regatului României în 1881, războiul de reîntregire națională (creareaRomâniei Mari) în 1918, reforma agrară în 1921, relansarea economică după criza mondiala din 1929 – 1933 și intrarea României in Uniunea Europeană in 2007.

Partidul Național Liberal (PNL) este unul din principalele partide politice din România, cu rol însemnat în modernizarea țării. A fost înființat sub acest nume în data de 24 mai 1875. Din cele 87 de cabinete ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali.

Partidul Liberal din Principatele Române Unite a apărut ca formațiune politică în 1875, condus fiind de Dumitru și Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti și frații Golescu, participanți activi la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. Un moment decisiv de raliere liberală l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Încă de la 4 ianuarie 1875, liberalii alcătuiseră un Comitet Central Electoral, cu scopul de coordona activitatea politică în întreaga Românie. Campania politică a liberalilor coalizați nu le-a adus rezultatele scontate în Parlament. Rămași în opoziție, liderii lor s-au convins că, pentru succesul politic, trebuia să se mai facă un pas înainte spre a se ajunge la fuziune. La data de 24 mai 1875, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chițu, C.G. Peșacov și N.C. Furculescu, printr-un program întărit de semnături puneau bazele Partidului Național Liberal.

E interesant de urmărit în memoriile lui Ion Balaceanu, pe atunci prefect al poliţiei capitalei, cum a fost percepută acestă coaliţie, drept un cuib de conspiratori antimonarhişti, care totusi a format la 27 aprilie / 9 mai 1876 guvernul liberal condus de Epureanu, urmat la 24 iulie / 5 august de instaurarea marii guvernări liberale a lui I. C. Bratianu (“Vizirul”) care se va menţine pâna în 1888 şi care consfinţeşte importanţa PNL în istoria României.

Presedinti PNL

Ion C. Bratianu 1875-83
C.A. Rosetti, Co-Presedinte 1875-1882
Ion C. Bratianu 1883-1891
Dumitru C. Bratianu 1891-1892
Dimitrie A. Sturdza 1892-1909
Ion I.C. Bratianu 1909-1927
Vintila I.C. Bratianu 1927-1930
I.G. Duca 1930-1933
Constantin I.C. Bratianu 1934-1947
Radu Campeanu 1990-1993
Mircea Ionescu-Quintus 1993-2001
Valeriu Stoica 2001-2002
Theodor Stolojan 2002-2004
Calin Popescu-Tariceanu 2004-2009
Crin Antonescu 2009 –

Şi încă ceva, domnilor liberali ai României anului 2014 … NU UITAŢI!!!

Legea luptătorului liberal – Nihil Sine Deo

  • Liberalul este om liber şi generos. El luptă împotriva oricărei asupriri şi se jertfeşte pentru întărirea credinţei strămoşeşti, consolidarea şi fericirea Patriei sale.
  • Liberalul este om de onoare şi de cuvant. El judecă orice situaţie în lumina adevărului, iar convingerile sale le împărtăşeşte tuturor, fără ascunzişuri.
  • Liberalul este omul faptelor şi al gândurilor curate. El preţuieşte deopotrivă sănătatea trupească şi sănătatea sufletească.
  • Liberalul se împotriveşte oricăror acte de risipă, de abuz, de favoare, de cruzime sau de distrugere.
  • Liberalul nu face nici o deosebire de rasă, de avere, de clasă socială. El este cuviincios şi îngăduitor faţă de toată lumea, respectând credinţa, munca, experienţa şi avutul altuia.
  • Liberalul este patruns de spiritul de echipă. Ca să poată să comande, el învaţă mai întai să asculte.
  • Liberalul este luptător politic plin de avânt şi sincer democrat. El dispreţuieşte minciuna, reaua credinţă, invidia, patima, dezordinea şi ura.
  • Liberalul este îndrazneţ în cele bine chibzuite. El nu fuge niciodată de răspundere.
  • Liberalul este bun român. El îndeplineşte cu conştiinciozitate îndatoririle cetăţeneşti în ajutorul semenilor aflaţi în nevoie şi primejdie.
  • Liberalul este plin de însufleţire în orice muncă, urmându-şi cu dârzenie ţelul: libertate, dreptate şi – prin proprietate – bunăstare pentru toţi.

L.M.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.