Politica — December 27, 2017 at 13:47

Nu există niciun fel de linie de comunicație între China și SUA, având ca temă Coreea de Nord

by

Surse din Ministerul chinez al Apărării dezmint informațiile vehiculate în presa de peste ocean, dar și în Japonia și la Seul, conform cărora, cele doua părți “ar fi căzut de acord” asupra creării unei linii de comunicații directe care să faciliteze schimb de informații si acțiuni, informează astăzi cotidianul chinez de limbă engleză Global Times.

“Nu există niciun contact direct între Statul Major al Forțelor Armate Americane din Coreea de Sud și Comandamentul de Nord al Armatei Chineze, cu sediul în orașul Shenyang, din provincia Liaoming și nici planuri în acest sens în viitorul apropiat”, a mai precizat oficialul chinez citat de Global Times și care a dorit sa își păstreze anonimatul.

Funcționarul a mai adăugat și că acest gen de știri false apar tot mai des în presa americană, având ca scop crearea de tensiuni ne-necesare între Beijing si Phenian, dar și pentru a distrage atenția de la ceea ce se petrece în Coreea de Sud.

Atât New York Times, cât și publicația japoneză Asahi Shinbun, precizau săptămână trecută, citând, chipurile,  surse apropiate leadershipului de la Washington despre așa-zisa linie directă militară sino-americana având ca temă schimb de informatii legate de situatia din Coreea de Nord.

Este, de asemenea, de reținut că Beijingul se pronunță împotriva unor soluții militare, chemând mereu la calm și echilibru și, chiar dacă se sugerează ” schimbări de macaz”, chinezii par sa rămână consecvenți.

CIPRIAN POP

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.