Proză şi poezie — February 8, 2018 at 15:18

Introspecţie

by

Nu sunt eu. Trăiesc viaţa altcuiva. O trăiesc atât de intens încât, uneori, uit cine sunt cu adevărat. Acea persoană mă ademeneşte cu imagini şi sentimente pe care oricine şi le doreşte. Îmi aruncă firimituri de dragoste, atingeri de copii, lacrimi materne. Suficient cât să uit cine sunt şi să trăiesc viaţa aceasta, a cuiva de care nu am auzit şi pe care nici măcar nu l-am văzut. Probabil că ne-am întâlnit accidental în autobuz şi am trecut mai departe fără să ne privim.

Viaţa pe care o trăiesc acum, e strecurată printr-o sită foarte deasă. Ochiurile i se astupă cu defectele care ar fi condimentat-o excesiv. Când nu mai curge nimic nou prin ea, o iau şi o izbesc de asfalt până fac bucăţi tot ce ar fi putut-o strica, după care o las iar să cearnă limpezeala deja prea transparentă.

Viaţa de care îmi amintesc mă scormoneşte în talpă şi îmi face somnul povară. Insomniile mă suflă în sipetul amintirilor, deversând toate dejecţiile adunate în sita vieţii ăsteilalte, cu ochiurile deja prea mici. Vieţuiesc cu viaţa mea, cea proaspăt cernută şi, când mă împiedic în cioburile defectelor, îmi amintesc că nu sunt eu.

Timpul se fâstâceşte între cele două trăiri şi se încurcă între fustele vieţilor mele. Abia mă debarasez de grimasele insomniilor şi ajung iar să mă caut.

Dacă mă găsiţi înaintea mea să-mi daţi de ştire. Poate nu mă voi fi risipit într-o viaţă, atât de frumoasă, că nu pare a mea.” (Gânduri risipite în alb-2015)

Hermina Cristina Melinte
Tags

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.