De prin lume adunate — May 16, 2017 at 14:26

Intervenţie la incendiu de plante furajere în municipiul Călăraşi, pe strada Rândunelelor

by

 incendiu

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călăraşi au acţionat cu două autospeciale pentru stingerea incendiului timp de aproximativ trei ore, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea

  În data de 15.05.2017, ora 20.36, două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călăraşi  au fost solicitate să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Rândunelelor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de plante furajere dintr-o gospodărie, proprietate individuală, aparţinând lui Gigi B.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la depozitul de furaje (aproximativ trei tone de plante furajere sub formă de baloţi), existând risc de extindere la casa proprietarului și la bunurile materiale din imediata apropiere.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ trei ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea.

În urma incendiului au ars aproximativ trei tone de furaje, din  respectiva gospodărie, valoarea pagubelor fiind estimatăla suma de aproximativ 4000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la casa proprietarului și la alte anexe aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari din Călăraşi au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 70.000 de lei.

Igienizarea de primavară poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate

I.S.U. “Barbu Ştirbei” Călăraşi vine în sprijinul cetăţenilor cu următoarele recomandări :

      Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se manifestă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri, focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

      Perioada de primavară se caracterizează prin cel mai mare număr de incendii, aceste evenimente nedorite având loc în special în mediul rural, şi nu de puţine ori  pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.

      Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi aduce la cunoştinţă cetăţenilor care deţin sau administrează terenuri agricole, prevederile generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, în fapt măsurile minime de prevenire în acest sens sunt următoarele: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât, arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m,; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

      Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri faţă de materialele sau substanţele combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

      Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007.

        Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

        În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind intrezisă

utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.

        Totodată trebuie menţionat şi faptul că se impune supravegherea permanentă a copiilor pe toata durata arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale.

        Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi ingrijirea copiilor.

        Atragem atenţia, că in conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, “arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii si alte vecinătăţi” se sancţioneaza cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

                   Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plutonier adjutant. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.